ÎN SFÂRȘIT! Cât de sigure sunt blocurile noi față de cele vechi. Care sunt cele mai SIGURE blocuri din București în caz de cutremur

Bucureștiul este capitala europeană care prezintă cel mai mare risc seismic. Numai în București sunt peste 350 de clădiri încadrate în clasa I de risc, la care se adaugă încă aproximativ 2.150 de clădiri încadrate în diferite clase de risc. Toate aceste clădiri reprezintă un real pericol pentru locatari. Majoritatea blocurilor din București sunt însă expertizate în urmă cu peste 20 de ani, ceea ce înseamnă că imobilele deja clasificate nu sunt singurele clădiri care riscă să se prăbușească. 

N.Red: Acest interviu a fost publicat prima oară în anul 2020. 

România nu este o țară ferită de cutremure. Vrancea este una dintre cele mai active zone seismice din Europa, care provoacă totodată printre cele mai puternice și distructive cutremure. România are risc seismic major în privința cutremurelor de 6-7 grade pe scara Richter, care, alături de adâncimea relativ mare la care se produc, sunt extrem de periculoase, în special pentru blocurile din orașele aflate în raza directă de propagare. 

Statistic, cutremure cu magnitudinea de 6 grade apar în Vrancea la aproximativ 10 ani, în timp ce seisme de 7 grade la fiecare 33 ani, iar cele cu magnitudinea de peste 7,5 grade la fiecare 80 de ani. Ultimul seism de peste 7 grade (7.1 grade pe scara Richter) a fost pe 30 August 1986, în urmă cu 35 de ani. 

Matei Sumbasacu, inginer constructor, fondator Re:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic, prima organizație din România dedicată reducerii riscului seismic, ne-a răspuns la o serie de întrebări, de la cât de sigure sunt blocurile din București, până la cele mai bine construite imobile și ce trebuie să faci în caz de cutremur. 

ZF: Cât de pregătit este Bucureștiul pentru un seism major? 

Matei Sumbasacu: Problema este că nu știm exact cât de vulnerabili suntem. Știm că avem aproximativ 350 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, cu pericol de colaps în cazul unui cutremur major. Pe lângă acestea, mai sunt cele din clasa RS II – clădiri care ar putea suferi avarii structurale importante – tot cam 350 la număr. Acestora li se adaugă cele aproximativ 1.600 de clădiri expertizate în anii ‘90 și găsite vulnerabile, care au fost încadrate în categorii de urgență – U1, U2, sau U3. După calcul, 99% dintre acestea intră în clasa RS I, adică bulină roșie.

Totuși, în mod oficial, ele sunt clădiri despre care nu știm nimic – trebuie reexpertizate ca să „descoperim” (din nou, după peste 20 de ani de când am descoperit prima oară) cât de vulnerabile sunt, din cauză că sistemul de clasificare s-a schimbat în 1996.

Așadar, avem aproximativ 2.200 de clădiri despre care avem deja hârtii (expertize) că sunt periculoase. Pe lângă ele, mai sunt nu știm câte clădiri care nu au fost niciodată expertizate și care sunt și ele periculoase. Estimările noastre, foarte grosiere, vorbesc despre cam 3.500 de clădiri cu adevărat periculoase. Poate acest număr e chiar optimist, ținând cont că unele raportări de după 1977 vorbesc despre 6.000 de clădiri care ar fi necesitat lucrări de intervenție de urgență – imobile avariate major la seismul din 4 martie 1977.

Totuși, pregătirea nu constă doar în starea clădirilor – este un întreg ecosistem – intervenție, comunitate, autorități, leadership, fond construit, conștientizare, etc. Spre exemplu, noi, la Re:Rise, lucrăm acum cu DSU pentru crearea primei baze de date digitală cu utilajele disponibile în mediul privat pentru intervenție post-seism. Proiectul se numește #ReDU și este prima componentă a unui proiect mult mai mare și mai ambițios prin care vrem să îi ajutăm pe cei care intervin să ajungă mai repede la cei care au nevoie de ei – cei prinși sub dărâmături.

De asemenea, derulăm proiectul Antiseismic District, împreună cu ARCEN – primul proiect de abilitare a unei comunități urbane pentru a face față cutremurului. Ne întâlnim cu oamenii în spații accesibile din cartierul lor, îi învățăm ce e de făcut în caz de cutremur, pașii pentru consolidare, trusa pentru seism și, în special, îi ascultăm și pornim această conversație în comunitatea lor. Dăm startul unei conversații despre pregătire și supraviețuire și implicăm întreaga comunitate în ea.

ZF: Care sunt cele mai sigure blocuri din Bucuresti? 

Matei Sumbasacu: Pe măsură ce timpul a trecut, cunoștințele inginerești despre cutremure s-au lărgit și am început să proiectăm clădiri din ce în ce mai bune. Începând cu anul 1978, s-a introdus codul de proiectare seismică P100 – cod care a devenit din ce în ce mai strict o dată cu trecerea timpului. Însă nu doar proiectarea dă siguranța unei clădiri, ci și execuția sau, mai bine zis, conștiinciozitatea în execuție. Din acest punct de vedere, cred că, în mod firesc, nivelul cel mai mare de conștiinciozitate în execuție a fost în anii imediat următori marelui cutremur din 1977. Atunci toată lumea avea proaspătă în minte tragedia adusă de cutremur și nimeni nu își permitea să mai facă rabat în ceea ce privește sistemul structural al clădirilor.

ZF: Este vreo diferență de rezistență la cutremur între blocurile de 4, 8 sau 10+ etaje? Dar între blocurile construite înainte de ’77 și cele după cutremur? 

Matei Sumbasacu: Diferența dintre blocurile de diverse înălțimi nu e dată de „rezistența” lor ci, mai degrabă, de fenomenul care dărâmă clădiri la cutremur – rezonanța. Cutremurele sunt sume de oscilații și, în funcție de unele caracteristici, aceste oscilații sunt de perioadă mai lungă (adică mai lente, unduioase) sau mai scurtă (adică mai dese). Cutremurele vrâncene, datorită faptului că sunt cutremure de medie adâncime (provin de la 70-170km adâncime), produc oscilații de perioadă mai lungă decât majoritatea cutremurelor din lume.

Acestea tind să afecteze mai rău clădiri mai înalte – undeva între 6-12 etaje, ca regim de înălțime, gorsier vorbind. Majoritatea cutremurelor din lume sunt cutremure de suprafață și tind să afecteze clădiri joase și rigide – case din zidărie cu regim de înălțime maxim P+1. Vorbind despre standardele (normativele) de proiectare, trebuie menționat că ele au început să fie corect adaptate la cutremurele vrâncene începând cu anul 1978.

E foarte important de știut faptul că, de pildă, între 1963 și 1978 a funcționat un normativ de proiectare care considera că și noi avem parte de cutremure de suprafață, deci care afectează clădiri scunde și rigide – în consecință, în acea perioadă, clădirile scunde au fost mult mai temeininc proiectate aseismic decât cele înalte. Astfel, multe clădiri vulnerabile de astăzi (afectate în 1977 și lăsate neraparate) sunt fix acele blocuri cu regim mare de înălțime și proiectate în acea perioadă – blocuri care, deși nu au picat în 1977, au fost grav afectate.

ZF: Cât de sigure sunt blocurile noi?

Matei Sumbasacu: Discuția este despre 2 componente – nivelul proiectării și asigurarea calității în execuție (sau conștiinciozitatea). Din punct de vedere al proiectării, blocurile noi sunt cel mai bine pregătite din istoria noastră – ne pregătim clădirile pentru cel mai mare cutremur pentru care le-am pregătit vreodată.

Totuși, calitatea în execuție (adică în ce măsură ceea ce există în proiect se transpune în realitate) depinde de foarte mulți factori – dinamica pieței, capacitatea statului de a controla, capacitatea companiilor de execuție, implicarea personalului calificat, etc.

De obicei, atunci cînd există un „avânt” în piață și când se construiește mult și repede, calitatea tinde să scadă. Totuși, normele sunt atât de stricte acum încât e puțin probabil ca o clădire nouă să fie nesigură din punct de vedere structural (nu imposibil, însă).

Calitatea slabă în execuție, precum și dorința dezvoltatorilor de a mai economisi niște bani, se reflectă, de obicei, în nivelul finisajelor sau al instalațiilor, dar nu în siguranța structurală a clădirii. Situația este pe dos pentru clădirile dinainte de 1978, unde conștiinciozitatea execuției, sau măiestria constructorilor și a proiectanților (pentru cele pre-1940), au făcut ca ele să reziste până azi – cele care au rezistat. Dar asta nu înseamnă că sunt sigure.

ZF: Majoritatea cladirilor care au “căzut” în 1977 erau cu structuri pe cadre, cu magazine la parter. Sunt mai sigure blocurile cu structură de zidărie?

Matei Sumbasacu: Concepția din proiectarea structurală s-a schimbat total între timp. Blocurile noi nu sunt pe cadre ci, aproape exclusiv, pe cadre și pereți de forfecare – pereții sunt cel mai important element de preluare a eforturilor seismice în proiectarea din prezent, iar ei erau aproape inexistenți înainte de 1978.

Magazinele (sau parcările!) la parter sunt, într-adevăr, periculoase pentru că dau naștere la fenomenul de parter flexibil – fenomen ce a dus la prăbușirea blocului Lizeanu în 1977, de exemplu.

Dacă ar fi să aleg 2 lucruri periculoase pe care le văd în construcția clădirilor noi de la noi, acestea ar fi acest parter flexibil (păstrarea spațiului fără pereți la parter pentru a amenaja parcare sau magazin) și folosirea planșeelor post-tensionate, de tip „dală” (deci fără grinzi).

Grinzile, pe lângă rolul structural, au și rolul secundar ca, dacă totuși se produce colapsul clădirii, să mai existe un spațiu de 40-60 cm între planșeele prăbușite – spațiu care se poate dovedi vital pentru cei prinși sub dărâmături. 

ZF: Majoritatea blocurilor noi au o fundație de 1,5 metri adâncime. Este suficient pentru o construcție de peste 10 etaje?

Matei Sumbasacu: Fundația este element structural și se supune acelorași exigențe ca restul structurii. Ea este proiectată și verificată de persoane abilitate, iar execuția ei este destul de temeinic supravegheată. De asemenea, există mai multe tipuri de fundații – izolate, radier general, fundații indirecte (pe piloți), etc.

Majoritatea blocurilor noi pe care le știu eu și au un așa regim de înălțime sunt fundate ori indirect (pe piloți forați), ori au niveluri de subsol și radier general de 1-1.5m grosime. Nu cred că la nivelul fundațiilor ar trebui să ne uităm după probleme.

ZF: Știm ca există o hartă seismică a Bucureștiului, unde unele zone sunt mai expuse în caz de cutremur. Cât de mult contează dacă ești în Berceni (considerată o zona foarte bună) sau în Băneasa, o zonă roșie?

Matei Sumbasacu: Acea hartă ar trebui să ia în considerare ceea ce se numește amplificarea dinamică locală. Adică cu cât este amplificată mișcarea seismică de pământul de sub clădire. Gândiți-vă că pământul de sub clădire se comportă ca un fel de egalizator din studiourile muzicale – amplifică anumite frecvențe și le atenuează pe altele.

Astfel, mișcarea poate fi drastic modificată – același cutremur se poate resimți cu totul diferit de la o stradă la alta. Totuși, harta despre care vorbiți este ceva foarte incipient, bazat pe mult prea puține date pentru a fi luată în calcul.

Pentru a putea emite astfel de ipoteze, e nevoie de studii ce includ mii de foraje pentru a avea o imagine de mult mai mare rezoluție a stratificației pământului de sub București. Acest procedeu se numește microzonare seismică și, din păcate, încă nu avem o microzonare relevantă pentru București. Oricum, cutremurul cel mare se va simți tare peste tot – doar că diferit.

ZF: Ce ar trebui să faci în caz de cutremur? În general în spațiul urban toată lumea merge sub o grindă de rezistență sau sub tocul ușii. Este o practică bună sau un mit urban?

Matei Sumbasacu: Recomandările de acum spun că cel mai bine este să ne ghemuim sub o masă solidă, să ne ținem bine și să ne acoperim ceafa. Pentru mai multe indicații, recomand tuturor să studieze ghidul pentru cutremur de pe site-ul www.fiipregatit.ro – este portalul unde Departamentul pentru Situații de Urgență pune cele mai relevante informații pentru astfel de ipostaze.

ZF: Există la nivelul autorităților locale un portal în care să poți vedea în ce an au fost construite blocurile?  

Matei Sumbasacu: Din păcate nu. Pentru București, puteți obține informații de la AMCCRS (amccrs-pmb.ro) sau de la fostele ICRALuri. De asemenea, în măsura în care clădirea este intabulată, se poate să existe informații și la Registrul Cărții Funciare.