În România, managerii câștigă de 10 ori mai mult decât subalternii.În Germania,diferența e de 1 la 3
Un manager din România câștigă de 10 ori mai mult decât un subaltern, în timp ce în Germania, diferența e de 1 la 3, salariul unui șef din țara noastră ajungând chiar și la 15.000 de euro, potrivit unor date…
Un manager din România câștigă de 10 ori mai mult decât un subaltern, în timp ce în Germania, diferența e de 1 la 3, salariul unui șef din țara noastră ajungând chiar și la 15.000 de euro, potrivit unor date centralizate de o firmă de HR.
„Un manager câștigă, să spunem, nu știu, 20.000 RON brutul, iar subalternul câștigă 15.000 RON brutul, cel senior. Dacă ne referim acum la diferența dintre ceea ce înseamnă un entry-level și salariul unui director de top, diferența este în continuare de 1 la 10. Se păstrează în continuare printre țările care au o diferență cea mai mare între salariile, să spunem, muncitorilor și salariile directorilor”, a declarat Alina Popescu, talent information solution leader, în cadrul companiei de HR Mercer.
În Germania, Danemarca și Elveția, un manager câștigă de trei ori mai mult decât un angajat.
„Salariile pe care le oferim pe piața din România pentru manageri și costul vieții, mă refer aici la cât trebuie să plătești pentru chirie sau pentru un apartament, te ajută să ai mai mulți bani, să-ți rămână mult mai mulți bani și să ai de asemenea un trai decent. Pentru că Bucureștiul, ca și oraș, este destul de bine dezvoltat și deja aliniat cu capitalele din Europa Centrală”, mai spune Alina Popescu.
Motivul pentru care managerii sunt mai bine plătiți în România este acela că a existat deficit de șefi când au intrat multinaționalele în România, la sfârșitul anilor ’90. Companiile au dat bani mai mulți ca să aibă oameni la conducere, iar asta le costă și acum. Așa am ajuns la diferențe colosale între cel mai bine plătiți și cel mai prost plătiți angajați.
„România este una din țările din top în ceea ce privește diferența dintre salariul unui manager și un subaltern, să spunem care doar ce-a pătruns în organizație. Pentru că dacă ne referim acum la un specialist senior, diferența nu mai este atât de mare. Ceea ce-am constatat noi din ultimele analize salariale este că salariul specialiștilor care au experiență în organizație, este din ce în ce mai aproape de ceea ce se oferă pentru manageri pe piața din România, mai ales dacă vorbim de poziții tehnice”, explică sursa citată.
Un manager de top dintr-o companie din România câștigă între 5.000 și 15.000 de euro net pe lună.