In memoriam Florența Ghiță
I se păreau cool subiectele pe energie, cu investiții și tranzacții, mine de cărbuni sau cine mai știe ce, povestind cu pasiune ce se mai întâmplă nou în domeniu. În urmă cu mai bine de două decenii, Florența era parte din echipa BUSINESS Magazin, unde a scris o vreme despre tot ce ținea de domeniul energetic și alte povești, numărându-se printre jurnaliștii care au lansat revista pe piață. A păr…
Îmi amintesc despre energia ei, despre mimica foarte expresivă (puteai înțelege exact ce părere avea despre ce spuneai), ideile bine argumentate, de faptul că râdea cu poftă și părea mereu foarte calmă, într-un mediu pe care îl percepeam și atunci haotic. La ședințele de redacție punea pe masă subiecte despre care putea vorbi foarte scurt, pentru a le prezenta, sau foarte pe larg, în funcție de dispoziția ascultătorului.
Deși era volubilă, Florența nu făcea zarvă; a „plecat” subit și fără gălăgie.