În era incertitudinii, românii aleg să stea pe bani: peste jumătate preferă rezervele de cash
Într-un context economic marcat volatilitate și numeroase necunoscute privind evoluția veniturilor și a costului vieții, românii par să își schimbe radical prioritățile financiare. Dacă în ultimii ani investițiile cu potențial de câștig ridicat au atras tot mai mult interes, astăzi…
Într-un context economic marcat volatilitate și numeroase necunoscute privind evoluția veniturilor și a costului vieții, românii par să își schimbe radical prioritățile financiare. Dacă în ultimii ani investițiile cu potențial de câștig ridicat au atras tot mai mult interes, astăzi siguranța și lichiditatea câștigă teren în fața randamentelor spectaculoase.
„Românii traversează o perioadă în care nevoia de siguranță financiară cântărește mai mult decât apetitul pentru randamente rapide sau decizii riscante. Vedem o orientare tot mai clară către lichiditate, stabilitate și instrumente financiare percepute ca predictibile, pe fondul presiunilor legate de costul vieții și al incertitudinilor economice. În același timp, faptul că mulți respondenți caută soluții echilibrate și analizează atent riscurile înainte de a lua decizii financiare arată o maturizare treptată a comportamentului financiar și o nevoie tot mai mare de educație și planificare pe termen lung”, spune Gergana Staykova, Market Leader, tbi bank România.
Mai mult de jumătate dintre români spun că aleg sau și-ar dori să își păstreze economiile sub formă de rezerve de cash, în timp ce pensiile private facultative și titlurile de stat completează topul preferințelor investiționale. La polul opus se află criptomonedele, metalele prețioase și piața Forex, semn că apetitul pentru risc este în scădere.
Tendința reflectă o schimbare importantă de comportament: în loc să caute câștiguri rapide, românii sunt tot mai preocupați să își protejeze economiile și să își construiască o plasă de siguranță financiară. Prudența domină deciziile financiare, iar tot mai mulți investitori preferă să analizeze atent riscurile înainte de a face un pas înainte.
Datele unui sondaj realizat de tbi bank pe un eșantion de 1.006 angajați la nivel național arată că 54,1% dintre respondenți preferă rezervele de cash, 27,6% indică pensia privată facultativă, iar 25,2% aleg titlurile de stat. În schimb, doar 5,5% consideră criptomonedele o opțiune atractivă de investiție, în timp ce piața Forex este menționată de numai 1,1% dintre participanți.
Rezultatele sugerează că, în fața incertitudinii, românii nu renunță la planurile financiare, ci le adaptează, punând accent pe stabilitate, control și predictibilitate. Într-o perioadă în care riscurile par mai vizibile ca oricând, conservarea capitalului devine, pentru mulți, cea mai valoroasă investiție.