Home Transporturi În ce mai speră piața auto?
Transporturi

În ce mai speră piața auto?

Trimestrul al treilea s-a încheiat pe plus și vânzătorii de mașini ar putea fi un pic mai optimiști. În schimb, cu toții se așteaptă la noi scăderi pe fondul unui program Rabla devenit tot mai puțin vizibil pentru dealeri.

În ce mai speră piața auto?
În ce mai speră piața auto? · Foto: Business Magazin

La sfârșitul lunii octombrie 2010 dealerii auto vânduseră deja prin programul “Rabla” aproape 52.000 de mașini noi, din care 22.800 reprezentau automobile marca Dacia; anul acesta Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a contabilizat numai 25.549 de mașini noi, din care mai puțin de 8.000 au reprezentat modele asamblate la Mioveni. Astfel, în același interval, programul nu a avut decât jumătate din efectul de anul trecut, iar Dacia a vândut chiar cu aproape două treimi mai puține mașini. Numai una din trei mașini vândute pe piața locală în acest an a fost achiziționată în cadrul programului de reînnoire a parcului auto cu o lună înaintea încheierii acestuia, potrivit calculelor BUSINESS Magazin. “Efectul rematului scade din ce în ce mai mult”, spune Bogdan Florea, brand manager Volksagen autoturisme în cadrul Porsche România, importatorul mărcii pe piața locală. În cazul său, criza a fost mai blândă, în condițiile în care Volkswagen a ajuns la peste 10% cotă de piață, cea mai ridicată de până acum.

În timp ce piața auto în primele nouă luni ale acestui an continuă scăderea de peste 10% față de perioada similară a anului trecut, un singur segment continuă să sfideze trendul – piața de leasing operațional, care continuă creșterea față de anul trecut și va încheia 2011 cu un avans undeva între 15 și 20%. În același timp, programul “Rabla”, cel care ar trebui să încurajeze vânzările de mașini către persoane fizice, aproape a înghețat, cu toate că intră pe ultima sută de metri. “În a doua jumătate a anului nu putem spune că am simțit o schimbare în ceea ce privește vânzările. Doar faptul că este o diferență tot mai mare între vânzările către persoane fizice și cele juridice. Dar noi avem noroc că există mulți clienți care cumpără flote Volkswagen. Și anul viitor tot pe flote ne vom baza deoarece nu vedem o revigorare a cererii din partea clienților privați”, explică Bogdan Florea.

Un al doilea segment care crește este cel al mașinilor premium – cu cel puțin 25%, la fel și vânzările de vehicule comerciale, ambele fiind susținute, ca și piața totală, de achizițiile realizate de firme. “Noi suntem în continuare numărul unu pe piața premium și acesta este targetul nostru. Vedem că și Mercedes-Benz și Audi au făcut o treabă bună și că au început să se apropie. Segmentul premium crește, chiar și pe o piață care continuă să scadă. Sunt mulți cei care acum au un Opel sau un Volkswagen sau chiar o Dacia și care vor să urce în segmentul premium”, spune Marco Schulz, directorul general al BMW Group România, importatorul mărcilor BMW și MINI pe piața locală.

În primele nouă luni ale acestui an vânzările BMW pe piața locală au crescut cu 25% față de perioada similară a anului trecut, la aproape 1.300 de unități, în timp ce Audi a avansat cu 36%, la puțin peste 1.200. Dacă BMW a avut în 2010 cea mai mare creștere, anul acesta Mercedes-Benz a crescut cel mai mult – cu peste 50%, dar la 1.127 de mașini. “După ce am fost cunoscuți pentru volumele ridicate pe piața SUV-urilor, acum, odată cu lansarea noilor Seria 1 și Seria 3, dorim să creștem și pe aceste segmente mai accesibile unde până acum concurenții noștri au avut volume mai ridicate. În prezent, 70% din vânzările noastre reprezintă mașini cu tracțiune integrală, iar 60% sunt SUV-uri”, a subliniat Schulz.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună