Home Servicii financiare În ce mai investim
Servicii financiare

În ce mai investim

Norofert (simbol bursier NRF) este un conglomerat agroalimentar care acoperă întreg lanțul de producție agricolă, de la producție vegetală la vânzarea și distribuția de inputuri ecologice. Activă din anul 2000, compania a încheiat în iulie 2019 un plasament privat de…

În ce mai investim
În ce mai investim · Foto: Business Magazin

Norofert (simbol bursier NRF) este un conglomerat agroalimentar care acoperă întreg lanțul de producție agricolă, de la producție vegetală la vânzarea și distribuția de inputuri ecologice. Activă din anul 2000, compania a încheiat în iulie 2019 un plasament privat de acțiuni prin care a strâns 1,5 milioane de euro de la 72 de investitori în opt ore de la lansare, devenind la acel moment cea mai rapidă ofertă privată.

În martie 2020, Norofert intra la tranzacționare la Bursa de Valori București la o capitalizare de circa 25 de milioane de lei. Spre comparație, astăzi investitorii o evaluează la 113 milioane de lei, ceea ce înseamnă că în doi ani și jumătate a crescut pe Bursă cu aproximativ 350%, conform calculelor realizate de ZF.

Grupul Norofert este format din trei entități, compania mamă Norofert SA și subsidiarele Agroprod CEV SRL, fermă de 1.000 de hectare bio achiziționată în proporție de 100% la finele anului 2021 și integrată în grup începând cu 2022, respectiv Norofert USA LLC, companie din Ohio înființată în aprilie 2020 ca parte a strategiei de extindere în SUA.

Pentru primele nouă luni din 2022, Norofert a raportat un profit net consolidat de 7,6 milioane de lei, în urcare cu 55,3% comparativ cu aceeași perioadă din 2021, care se datorează „unei mai bune prezențe în piață, vânzărilor semnificativ mai mari de inputuri solide și lichide, core businessul Norofert având cea mai mare influență asupra creșterii”. Cifra de afaceri a crescut cu 61,8% de la an la an, până la 54 de milioane de lei, în timp ce EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare) a crescut cu 43,1%, la 10,5 milioane de lei.

De la începutul anului 2022, compania l-a numit pe Mircea Fulga în poziția de CEO, funcție preluată de la Vlad Popescu, acționar majoritar și președinte al Consiliului de Administrație, a operat prima fermă, la Zimnicea și a montat o linie de îngrășăminte organice solide la fabrica din Filipeștii de Pădure, care deja a produs loturi care au fost livrate către clienți.

În continuare, Norofert plănuiește să investească în spații de depozitare pe terenul din Filipeștii de Pădure. În ceea ce privește filiala din SUA, urmează câteva întâlniri cu distribuitorii, iar de la începutul anului următor vor începe cel mai probabil vânzările. La nivel local, grupul are în vedere lansarea unor produse noi începând cu anul următor, îngrășăminte solide și lichide, dar și investiții în irigații pentru ferma de la Zimnicea. Totodată, a început proiectul unui laborator de multiplicare de microorganisme și cercetare și speră să înceapă construcția în T1/2023, fiind deja achiziționate o parte din utilaje.

Norofert este deținută în proporție de 36,4% de Vlad Popescu, în proporție de 15,3% de Ileana Popescu, respectiv în proporție de 11,6% de Marius Alexe. Acțiunile NRF s-au depreciat cu 19,3% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 16,1 milioane de lei, respectiv în scădere cu 16,1% în ultimele șase luni, pe tranzacții de 6,3 milioane de lei, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB din
6 decembrie 2022.

Acesta este un material informativ și nu reprezintă o recomandare sau o ofertă de investiție. Performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a realizărilor viitoare. Este recomandată documentarea temeinică înainte de a investi.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună