Home Resurse umane În căutarea eternei perfecțiuni
Resurse umane

În căutarea eternei perfecțiuni

BUSINESS Magazin împlinește anul acesta 20 de ani, motiv pentru care la ediția curentă a anuarului dedicata femeilor din afaceri, primul din seria de anuare ale BUSINESS Magazin, ne-am propus să le întrebăm pe femeile de afaceri despre felul în…

În căutarea eternei perfecțiuni
În căutarea eternei perfecțiuni · Foto: Business Magazin

BUSINESS Magazin împlinește anul acesta 20 de ani, motiv pentru care la ediția curentă a anuarului dedicata femeilor din afaceri, primul din seria de anuare ale BUSINESS Magazin, ne-am propus să le întrebăm pe femeile de afaceri despre felul în care arătau speranțele lor în urmă cu 20 de ani și cum s-a dovedit, într-un final, parcursul lor profesional. Le mulțumim tuturor celor care și-au făcut timp pentru această introspecție și pentru faptul că, în majoritatea cazurilor, au ales să împărtășească cu noi speranțele lor și modul în care ele și întâmplările prin care au trecut le-au modelat într-un final viața. Publicăm aceste exemple în principiu ca să motivăm și alte femei, poate aflate la început de carieră (și bărbați, dacă vorbim despre celelalte proiecte ale noastre), să își urmeze visurile profesionale, să aibă un ghidaj în ceea ce privește construirea unui parcurs profesional care să li se potrivească atât cu nevoile, cât și cu aspirațiile și calitățile lor. Într-o lume care vinde imaginea „femeii perfecte”, care le face pe toate, credem că avem nevoie de niște repere mai aproape de realitate. Goana continuă după perfecțiune este obositoare – iar atingerea acesteia pe cele două planuri, personal și profesional, se dovedește a fi, de multe ori, imposibilă. Aflăm de la intervievatele din catalog că „E OK să îți urmezi visurile profesionale, dar și să iei o pauză ca să te dedici familiei”. Important este să alegi care dintre acestea reprezintă prioritatea la un moment dat în viață, cât și oamenii care te înconjoară pentru susținerea în aceste direcții.

De asemenea, este bine să ne reamintim că în orice drum, chiar și cel care pare de succes extrem din afară, este OK să ai obstacole, cât și să faci greșeli. „Am învățat să aștept, să am răbdare, să am încredere, să nu mă dau bătută. Reziliența? A devenit unul din ingredientele mele secrete, iar acești 20 de ani au fost ca un curs intensiv de formare a caracterului. Acum nu mai visez la praf de stele, ci sunt fericită să strălucesc chiar și fără el”, spune una dintre femeile de afaceri din anuarul curent, a cărei poveste vă invităm să o descoperiți, alături de celelalte din anuar.

Veți descoperi că în  căutarea perfecțiunii eterne în carieră și viața personală, este esențial să ne îndreptăm atenția către realitate și să acceptăm că obstacolele și greșelile fac parte din procesul de creștere și învățare. Femeile de afaceri intervievate în anuarul BUSINESS Magazin demonstrează că echilibrul între aspirațiile profesionale și viața personală este posibil, iar prioritizarea acestora este crucială în diferite etape ale vieții. În loc să căutăm perfecțiunea absolută, ar trebui să ne concentrăm pe dezvoltarea personală și profesională continuă, recunoscând că fericirea și succesul nu vin întotdeauna conform standardelor preconcepute, ci din acceptarea și gestionarea experiențelor și situațiilor cu care ne confruntăm în călătoria noastră.

Ioana Matei este editor Business Magazin

Metodologie: Business MAGAZIN publică, an de an, răspunsuri de la cele mai vizibile antreprenoare sau reprezentante ale multinaționalelor, a căror prezență în paginile următoare a fost asigurată în baza unor criterii devenite deja tradiționale: polivalența (varietatea proiectelor în care sunt implicate — în business și în afara businessului); notorietatea; gradul de implicare socială; depășirea obstacolelor din parcursul profesional; numărul de angajați și veniturile companiilor pe care le reprezintă (date oferite de reprezentanții firmelor sau regăsite în datele publice disponibile). De-a lungul timpului, misiunea de a ne limita la doar 100 de nume din businessul românesc a devenit tot mai dificilă, astfel că titlul acestui proiect a rămas doar un simbol al proiectului început cu ani în urmă – veți regăsi la ediția din acest an 130 de interviuri ale femeilor din businessul românesc, fie ele antreprenoare sau reprezentante ale multinaționalelor.

Legendă interviu:

♦ Care erau aspirațiile dvs. în urmă cu 20 de ani? 

♦ Au coincis acestea cu realitatea? ♦

Cum credeți că vor fi următorii 20 de ani pentru dvs., compania sau industria pe care o reprezentați?

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună