Home Actualitate În Austria Crăciunul începe pe 1 decembr...
Actualitate

În Austria Crăciunul începe pe 1 decembrie - GALERIE FOTO

Crăciunul ține în mod normal trei zile. Asta în România. În Austria ține însă circa o lună dacă este să ne luăm după ce spun localnicii și dupa modul în care arată practic fiecare magazin, fiecare casă și fiecare stradă.

În Austria Crăciunul începe pe 1 decembrie - GALERIE FOTO
În Austria Crăciunul începe pe 1 decembrie - GALERIE FOTO · Foto: Business Magazin

Cel mai bine “îmbrăcat” de sărbătoare este satul austriac Spitzzicken. “Avem 260 de locuitori și fiecare și-a decorat casa de sărbătoare”. Satul îl poți străbate la pas și nu îți ia decât 15 minute, cu tot cu timpul pe care îl acorzi admirării fiecărui detaliu. Fiecare casă are un om de zapadă, o lumânare, un ren sau o sanie făcută din luminițe. Asta pe lângă faptul că întreaga casă este împodobită astfel.

“Acum câțiva ani nu aveam niciun turist și lumea nu prea auzise de noi. Acum vin cu autobuzele și unii mai și rămân peste noapte. Așa am fost nevoiți să construim și o facilitate de cazare”, spune un locuitor din Spitzzicken. El explică însă că decizia de se pregăti astfel de sărbatoare nu a fost luată doar în scop turistic, ci personal. Dar turiștii nu lipsesc.

Tot el explică faptul că dacă înainte lumea nici nu știa unde există acest sat pe hartă, și acum, datorită luminițelor, în preajma Crăciunului “suntem admirați din avion. Pasagerilor li se spune că un fel de Las Vegas în Austria”. Bineînțeles, în miniatură.

Totusi, cea mai împodobită casă de sărbători nu este în Spitzzicken, ci în apropiere. “Are de două ori mai multe luminițe decât tot satul Spitzzicken la un loc, și consumă într-o zi curent cât o casă normală în șapte luni”, spune reprezetantul Oficiului de turism din Austria. Întrebarea logică a venit imediat. Dar cine sunt cei care dețin această casă? Și răspunsul a fost prompt. “Nu sunt bogați dacă la asta vă gândeați. Statul le subvenționează 70% din factură”. Între timp, casa a fost numită cea mai frumoasa casă din Austria decorată de Crăciun.


Până să o văd cu ochii mei nu îmi puteam imagina ce poate avea diferit de toate cele pe care le-am văzut. Nici nu a fost nevoie să ne apropiem prea mult cu mașina ca să îmi dau seama. Fiecare tufiș, fiecare pom, fiecare colț de casă și de curte este împodobit. Moșii de Crăciun sunt “fără număr”, la fel și renii, oamenii de zăpadă.

La poarta casei se strânseseră într-o seară de vineri câteva zeci de oameni, și asta nu e o noutate. Se întâmplă la fel în fiecare seară. “Văzând succesul pe care casa sa îl are, proprietarul s-a gândit că în fiecare seară de vineri să facă un tur al grădinei și al casei și să explice cum a gândit el totul”. Turul, am uitat sa precizez, este gratuit.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună