Home Business Hi-Tech În așteptarea unor vremuri mai bune
Business Hi-Tech

În așteptarea unor vremuri mai bune

Florin Talpeș, cofondator și CEO al Bitdefender, a explicat într-o întâlnire recentă cu presa că, deși compania continuă să înregistreze performanțe financiare solide, adoptă o strategie conservatoare, pregătindu-se pentru oportunități mai favorabile în viitor. Ne vedem de business și așteptăm…

În așteptarea unor vremuri mai bune
În așteptarea unor vremuri mai bune · Foto: Business Magazin

Florin Talpeș, cofondator și CEO al Bitdefender, a explicat într-o întâlnire recentă cu presa că, deși compania continuă să înregistreze performanțe financiare solide, adoptă o strategie conservatoare, pregătindu-se pentru oportunități mai favorabile în viitor.

Ne vedem de business și așteptăm condiții mai bune pentru a face pași importanți”, a spus Florin Talpeș, cofondator și CEO al Bitdefender, în cea mai recentă întâlnire cu presa, organizată online. Discuția a fost axată pe implicațiile noilor reglementări contabile implementate de companie și pe rezultatele financiare ale companiei în 2023, dar antreprenorul a răspuns și întrebărilor axate pe posibila listare a companiei, cât și pe cele legate de sentimentul general al pieței la final de 2024. „Voiam doar să vă punem la zi, pentru a evita o înțelegere greșită a raportului. În esență, trecerea la acest nou standard schimbă modul în care se recunosc veniturile,” a precizat Talpeș, referindu-se la cifrele anunțate de companie. „Modul acesta de abordare, un mod modern care asigură o anumită vizibilitate legată de datele financiare, este deja adoptat de alte țări.”

Potrivit lui Talpeș, Bitdefender aplică deja aceste standarde la nivel de grup în Olanda, unde compania raportează consolidat. La nivel local însă, pentru Bitdefender SRL din România, trecerea la noul standard presupune o „reașezare” care ar putea părea îngrijorătoare la prima vedere. „Dacă până acum recunoașterea veniturilor era făcută în momentul facturării, acum se face o procesare a facturii care este mult mai granulară. În cazul unor contracte pe 3 ani, veniturile sunt recunoscute lună de lună, ceea ce poate afecta semnificativ modul în care se prezintă bilanțul financiar,” a explicat Talpeș.

El a subliniat că acest nou standard va duce la o „dezaliniere” între datele financiare ale entității locale și ale grupului, însă această situație este temporară. „Absorbția se va face în trei ani. 2023 a fost primul an, 2024 al doilea, iar în 2025 bilanțul financiar al Bitdefender SRL va fi aliniat ca tendințe cu cele ale grupului,” a spus el. Chiar și cu aceste ajustări, Bitdefender a reușit să înregistreze rezultate record la nivel de grup. Veniturile nete au fost de 391,9 milioane de dolari, o creștere de 16%, iar profitul operațional ajustat (EBITDA) a fost de 85 de milioane de dolari, o creștere de 21,7%. „2023 este un an în care am atins niște recorduri,” a afirmat Talpeș. „Indicatorul Net Revenues l-am putea compara cu cifra de afaceri actuală, cu noul standard adoptat în România în momentul ăsta. Prezentăm și doi indicatori care țin de profitabilitate, adjusted EBITDA, respectiv free cash flow. Aici vedem creșteri la fiecare.” 

Discutând contextul global, Talpeș a recunoscut că 2023 a fost un an dificil la nivel macroeconomic. „2023 a început la sfârșitul lui 2022 groaznic, cu incertitudini majore în piață. Companiile europene și-au revizuit bugetele deja în primul sau al doilea trimestru de execuție, ceea ce a creat o instabilitate foarte mare,” a explicat el. Totuși, 2024 a debutat sub semne mai bune, cu o creștere a facturării superioară lui 2023. „2024 a fost un an mai stabil, dar conservator”, a precizat CEO-ul. Florin Talpeș a menționat și dificultatea de a prezice evoluțiile viitoare, având în vedere numărul mare de incertitudini globale. „Sunt foarte multe necunoscute: alegerile din Statele Unite, situația geopolitică cu războaiele active din Orientul Apropiat și Ucraina, precum și posibilitatea unor conflicte în Asia,” a spus el. Un subiect important al discuției a fost listarea pe Nasdaq, care a fost amânată din cauza condițiilor de piață. „Am depus dosarul în decembrie 2021, dar nu am ieșit pe bursă pentru că mediul nu a fost prietenos,” a explicat Talpeș. „Investitorii nu au avut apetitul necesar. Pur și simplu, au preferat companii existente, așteptând o reașezare a pieței.” El a adăugat că analiștii și investitorii încă așteaptă stabilizarea contextului economic și politic, mai ales după alegerile din SUA. „Suntem pregătiți, suntem în contact constant cu investitorii și analiștii, dar nu ne hazardăm. Când vor fi condiții bune, vom vedea și noi ce și cum,” a afirmat el, arătând că Bitdefender rămâne pregătită pentru o eventuală listare, dar rămâne prudentă.

Strategia Bitdefender, un echilibru între creștere și profitabilitate. Florin Talpeș a oferit și o perspectivă asupra strategiei de creștere a companiei pentru anul 2024, subliniind în același timp o serie de aspecte structurale care definesc ADN-ul Bitdefender. „Noi am pornit într-un mediu în care nu exista un ecosistem de start-up-uri bine finanțat, așa cum vedem în Statele Unite,” explică Talpeș. Din acest motiv, modelul de afaceri al companiei a fost întotdeauna axat pe un echilibru între creștere și profitabilitate, o strategie ce contrastează cu abordarea agresivă a creșterii adoptată de multe companii din Silicon Valley. În timp ce multe firme din ecosistemul american de tehnologie s-au concentrat pe o expansiune rapidă, adesea acceptând pierderi semnificative, Bitdefender a adoptat un model mai prudent. „Am avut mereu mixul acesta de creștere plus profit,” spune Talpeș, subliniind că această abordare echilibrată a fost esențială pentru succesul pe termen lung al companiei. Chiar și în condițiile în care Bitdefender este dispus să sacrifice un anumit procent de profitabilitate pentru a investi în creștere atunci când există oportunități majore, prioritatea rămâne menținerea unei structuri financiare sănătoase. În ceea ce privește perspectivele pentru anul 2024, Talpeș a fost rezervat în a oferi cifre exacte, invocând o strategie de prudență care imită practicile companiilor publice americane de tehnologie. „Din 2021, ne comportăm ca o companie publică în mediul nostru intern virtual,” explică CEO-ul, menționând că Bitdefender organizează regulat simulări de tip „earnings calls” pentru a exersa răspunsuri la întrebări dificile, la fel ca o companie listată. „Răspunsul, dacă am fi publici, este că încă n-am da în vileag estimările de creștere,” spune Talpeș. Totuși, el oferă o direcție generală: „Vorbim despre creșteri de doi digiți, stable digit,” sugerând că Bitdefender se așteaptă la o creștere solidă pentru anul în curs. În ceea ce privește planurile de fuziuni și achiziții (M&A) prin intermediul Bitdefender Voyager Ventures, vehiculul de investiții al companiei, Talpeș a fost la fel de precaut, dar optimist: „Este ceva în cuptor legat de M&A,” spune el, sugerând că negocierile sunt în desfășurare. „Vom vedea tranzacții fie în 2024, fie în 2025,” adaugă Talpeș, precizând că acest tip de procese sunt adesea complexe și dependente de multiple variabile legale și financiare.

Contra curentului în piața muncii IT. În ceea ce privește resursa umană, Talpeș a subliniat importanța României pentru Bitdefender. „La nivel global, suntem peste 2000 de angajați, iar România are partea leului. Cartierul general este la București, iar a doua echipă ca mărime este cea din Statele Unite,” a menționat el. Într-un context global în care multe companii tech au făcut restructurări masive, Bitdefender a continuat să recruteze și să investească în reskilling. În ceea ce privește concedierile din industria tech, per ansamblu, CEO-ul Bitdefender consideră că acestea au ținut de oporunitatea oferită marilor companii de contextul impredictibil care a caracterizat anul 2024. Concedierile în cadrul companiilor listate la bursă au un impact important asupra percepției investitorilor, iar piața reacționează adesea sensibil la astfel de știri. Florin Talpeș subliniază că această sensibilitate se datorează în mare parte modului în care investitorii interpretează restructurările și potențialele probleme economice din spatele lor. „Investitorii sunt foarte sensibili la veștile negative,” explică Talpeș, ceea ce înseamnă că orice semnal negativ poate duce la fluctuații imediate ale prețului acțiunilor. Anul care a trecut a fost caracterizat de provocări economice globale, un context pe care Florin Talpeș îl descrie ca fiind o „fereastră de timp” în care companiile au putut face schimbări structurale importante. „Dacă faci ceva care într-o vreme bună ar arăta rău, acum nu mai arată rău,” explică acesta. Practic, mediul economic nefavorabil a permis marilor companii să facă ajustări strategice fără să stârnească panică pe piețele de capital, întrucât investitorii erau deja conștienți de dificultățile macroeconomice. Astfel, companiile listate la bursă au folosit această perioadă de instabilitate pentru a face restructurări necesare. „Toată lumea face lucrul acesta,” a spusTalpeș, subliniind faptul că impactul acestor măsuri a fost atenuat de faptul că astfel de decizii au devenit o practică obișnuită. O altă forță majoră care a contribuit la transformările din companii a fost avansul rapid al tehnologiilor de inteligență artificială generativă. „AI generativ a crescut productivitatea,” afirmă CEO-ul Bitdefender, explicând că aceasta permite companiilor să finalizeze proiecte complexe cu echipe mult mai mici. Sarcini care anterior necesitau 100 de oameni pot fi acum realizate cu 90, 70 sau chiar mai puțini angajați, datorită eficienței sporite. Pentru unele firme, aceasta a însemnat redistribuirea angajaților în alte proiecte sau inițiative de reskilling. În alte cazuri, restructurările au fost inevitabile, deoarece anumite competențe nu mai erau relevante. „Poate zic, uite, acei 40 pe care i-am eliberat nu mai au competențele de care am nevoie,” explică Talpeș, sugerând că valul tehnologic a schimbat nevoile de resurse umane ale companiilor. În ceea ce privește impactul pe piața de outsourcing din România, Talpeș atrage atenția că țara noastră este „în supply chain, nu în prima linie.” Companiile românești de outsourcing sunt dependente de sănătatea economică a clienților lor internaționali. „Dacă clienții mei tușesc, o să fac și eu pneumonie,” spune el, evidențiind vulnerabilitatea companiilor românești la fluctuațiile economice globale. Efectele acestui context economic s-au resimțit și în România, unde unele companii au fost forțate să se restructureze, în timp ce altele au profitat de oportunitatea de a-și optimiza activitatea. Bitdefender, pe de altă parte, a adoptat o strategie diferită, continuând să investească în recrutare și în pregătirea angajaților pentru noile cerințe tehnologice. „Noi avem o concentrare foarte mare pe reskilling,” a spus Talpeș. Bitdefender a investit în programe de recalificare, adaptându-se la valul de transformări aduse de AI. „Avem o echipă de cercetare teoretică care lucrează pe noile modele deja de vreo șase ani,” adaugă el, subliniind că firma era deja pregătită pentru aceste schimbări tehnologice.

Nu aduce anul ce aduce statul? Într-o mișcare ce ar putea avea un impact major asupra sectorului tech, guvernul român pare să ia în considerare eliminarea completă a facilităților fiscale pentru IT, o decizie care, conform lui Florin Talpeș, nu este deloc o surpriză. „Ne așteptăm la eliminarea completă a facilităților fiscale pentru IT. Era deja menționat în strategia PNRR, deci nu este o surpriză completă. Îngrijorarea noastră este că vor fi introduse noi taxe, ceea ce ar putea afecta inflația și alte aspecte economice,” a explicat Talpeș, subliniind că această decizie ar putea deveni o povară majoră pentru companii. El a avertizat asupra riscurilor economice și de planificare dacă taxarea suplimentară este implementată fără o notificare adecvată. „Dacă această măsură se implementează de la începutul anului viitor, ar fi prost, pentru că nu dai companiilor timp să se pregătească. Este important să avem un semnal clar din timp, ca să putem să ne ajustăm strategia,” a subliniat el. O astfel de abordare ar putea forța companiile să ia decizii reactive, destabilizând operațiunile și planurile de investiții. Omul de afaceri și-a exprimat îngrijorarea că guvernul ar putea apela la noi taxe ca o soluție pe termen scurt pentru a crește veniturile bugetare, în loc să se concentreze pe colectarea eficientă a taxelor existente, cum ar fi TVA-ul. „Este mai ușor să mărești taxele pe termen scurt decât să implementezi reforme eficiente,” a adăugat CEO-ul Bitdefender.    

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună