În afara apelor teritoriale
Unele dintre cele mai mari companii americane, cum sunt Intel, Google sau Yahoo!, au drept co-fondatori emigranți în Statele Unite. Inși talentați, care au beneficiat de atmosfera efervescentă din Silicon Valley și au reușit. Reușita respectivilor imigranți nu a izbutit să influențeze regimul drastic al vizelor impus de autorități, iar câteva propuneri legislative zac prin sertarele congresului.
Așa că o companie numită Blueseed și-a propus să depășească piedicile legislative și să rezolve problema într-un mod cât se poate de inedit – va cumpăra un mare vas de croazieră, care va naviga în apele internaționale din apropierea Californiei, vas care va deveni un incubator de afaceri. O soluție simplă, elegantă și eficientă de a te opune unui sistem politic obtuz, greoi și ineficient. Max Marty, fondatorul Blueseed, crede că într-un an de zile va strânge banii necesari pentru a demara proiectul. Ideea lui Marty este de a înlocui viza de lucru, care se acordă într-un număr limitat și destul de greu, cu vize de afaceri, mai ușor de obținut. Iar distanța de numai 12 mile marine la care se află vasul adaugă o componentă “de plăcere” excursiei pe care o poate face un antreprenor pe continentul american, pentru o întâlnire cu potențiali investitori sau parteneri de afaceri. Publicația Ars Tehnica notează că există, desigur, și elemente care pot pune piedici proiectului din partea autorităților ce supraveghează imigrația sau din partea vămii, dar că, pe măsură ce firmele vor crește, intrarea în țară va fi mai lesnicioasă, pentru că 5 sau 10 milioane de dolari pot deschide multe porți.
Citind despre ideea celor de la Blueseed, mă gândeam cât cântărește acest mod de a gândi al americanilor, outside the box, în dezvoltarea lor; de prea multe ori îi socotim pe americani stupizi și obezi, dar, după ce ne mestecăm frustrările, vorbim la iPhone, ne îmbrăcăm în blugi și compunem minunate prezentări în PowerPoint, inspirați din ceea ce găsim cu ajutorul Google.
Toate cele de mai sus au fost create în afara apelor teritoriale; mă văd nevoit să precizez că aceasta este o metaforă. Ce vreau să spun este că economia lor a avut mereu de câștigat în urma sângelui tânăr care a circulat în economie.
Nu există în lume un teren mai mlăștinos decât economia europeană de astăzi; mari bănci cu dulapurile pline de schelete, companii dinamice ținute în loc de politicieni nehotărâți și mult prea puține afaceri noi. În urmă nu cu mulți ani, în topul global 500 al companiilor listate întocmit de Financial Times se regăseau așa: 51 de mari companii înființate în a doua jumătate a secolului XX, 46 de companii din zona emergentă a globului și numai 12 companii europene. Dacă luăm în calcul numai ultimul deceniu al secolului trecut, diferențele sunt și mai mari – trei companii europene, față de 23 din SUA și 21 din statele emergente.
Ultimul sport în rândul analiștilor economici este să dea pronosticuri legate de puținele zile pe care moneda unică europeană le mai are de trăit – totul a pornit de la Wolfgang Munchau de la Financial Times, dar cele 10 zile invocate de neamț au început să fie fluturate de mulți alții, ba chiar și de comisarul european pe probleme economice Olli Rehn. Mă așteptam ca Olli Rehn să vină cu idei și soluții, nu cu termene limită fără dată de început. Personal, cred că euro mai are șanse, în măsura în care autoritățile europene se vor concentra nu pe aiureli legate de menținerea stabilității sau a inflației în parametri, ci pe temperarea piețelor și pe crearea de business.
Temperarea piețelor este un eufemism; altfel, trebuie șocuri electrice și cămăși de forță; sunt singurele soluții pentru o piață care tranzacționează câte 100.000 de dolari pentru fiecare cetățean al planetei, cu totul 708.000 de miliarde de dolari. Iar experții ar face bine să se abțină, zic. Un psiholog pe nume Philip Tetlock a studiat activitatea experților în economie și politică; a folosit circa 300 de experți, care au emis în jur de 27.000 de predicții pentru o perioadă de cinci ani. Rata erorilor s-a dovedit a fi mult mai mare decât au crezut chiar autorii predicțiilor, iar între răspunsurile oferite de un doctor în știință sau un student sau chiar un jurnalist nu a fost nicio deosebire – toți greșesc la fel de mult. Singura constantă dovedită a fost faptul că specialiștii cu o bună reputație au emis păreri mult mai proaste decât inșii lipsiți de renume.
Așa că între experții care numără zilele monedei euro și pragmatismul unuia care vrea să mute Silicon Valley pe un vas de croazieră și să învingă stupiditatea autorităților, o să-l aleg totdeauna pe ultimul.