Home Actualitate Immofinanz a închiriat peste 21.000 de m...
Actualitate

Immofinanz a închiriat peste 21.000 de metri pătrați de spații de birouri

Grupul austriac Immofinanz a anunțat mai multe parteneriate noi și extinderi ale colaborărilor cu chiriași din sectorul local de birouri, pentru suprafețe de peste 21.000 metri pătrați. Astfel, compania a prelungit și extins contracte existente pentru mai mult de 19.000…

Immofinanz a închiriat peste 21.000 de metri pătrați de spații de birouri
Immofinanz a închiriat peste 21.000 de metri pătrați de spații de birouri · Foto: Business Magazin

Grupul austriac Immofinanz a anunțat mai multe parteneriate noi și extinderi ale colaborărilor cu chiriași din sectorul local de birouri, pentru suprafețe de peste 21.000 metri pătrați. Astfel, compania a prelungit și extins contracte existente pentru mai mult de 19.000 metri pătrați și a atras chiriași noi pentru aproximativ 2.400 metri pătrați în cinci dintre proprietățile sale de birouri Clasa A din București.

„2015 a fost cu siguranță un an plin pentru Immofinanz în România. Pe măsură ce continuăm să dezvoltăm noi proprietăți de birouri premium, precum Metroffice, suntem încântați de cererea constantă pentru proprietățile noastre existente. Extinderea a numeroase contracte de închiriere, precum și noii chiriași care ni se alătură demonstrează că strategia noastră de a prioritiza nevoile clienților și de a construi relații pe termen lung cu aceștia va da întotdeauna rezultate”, a declarat Sorin Vișoianu, Country Manager Office & Logistics pentru România și Bulgaria în cadrul Immofinanz.

Siveco a prelungit pentru încă șapte ani contractul de închiriere pentru 5.500 metri pătrați în clădirea de birouri premium Victoria Park, astfel că parteneriatul, început în 2006, va avea astfel o durată totală de cel puțin 17 ani.

Un alt chiriaș pe termen lung al companiei austriece, KPMG a ales să extindă suprafața închiriată în Victoria Park cu aproape 670 metri pătrați, la aproximativ 6.400 metri pătrați, și a prelungit contractul pentru încă cinci ani. Astfel, parteneriatul dintre Immofinanz și KPMG se va întinde pe o perioada totală de cel puțin 15 ani. Printre noii chiriași se numără B.Braun, pentru o suprafață de 450 metri pătrați în S-Park, dar și Best Chef, care va deschide un punct de lucru bazat pe conceptul Cafeteria Restaurant în aceeași clădire. Best Chef a semnat un contract de închiriere pe cinci ani pentru un spațiu de retail de aproximativ 990 metri pătrați în S-Park.

De asemenea, producătorul de pompe Grundfos Pompe România și-a prelungit contractul de închiriere pentru 630 metri pătrați în S-Park, pentru o perioadă de încă cinci ani. Grundfos este partener al IMMOFINANZ încă din 2011. SkyConsult Ro, companie ce oferă servicii de consultanță IT, și-a prelungit, de asemenea, pentru încă trei ani contractul de închiriere pentru aproximativ 530 metri pătrați în S-Park.

În cadrul Băneasa Airport Tower, ProCredit Bank a semnat un contract de închiriere pe cinci ani pentru aproximativ 330 metri pătrați, în timp ce Hafele România va deveni chiriaș pentru cinci ani pe o suprafață de aproximativ 300 metri pătrați. IRIDE Business Park anunță, de asemenea, semnarea unui nou parteneriat: Real Velarde, companie ce va aduce în București conceptul CrossFit „The American Way”, va închiria aproximativ 300 metri pătrați pe o perioadă de cinci ani în această proprietate. Noul chiriaș va transforma spațiul respectiv într-un centru de fitness ce își va deschide porțile începând cu luna decembrie.

Mai mulți chiriași existenți și-au prelungit și/sau extins contractele de închiriere în IRIDE: Terapia Ranbaxy, membră a grupului Sun Pharmaceutical Industries, a ales să își prelungească contractul de închiriere pentru 2.000 metri pătrați, în cadrul unui parteneriat cu Immofinanz ce a început în 2006. Pe de altă parte, colaborarea Immofinanz cu Ropharma a debutat în 2008, iar compania și-a prelungit acum acordul pentru 975 metri pătrați în IRIDE.

Un alt chiriaș care și-a prelungit contractul de închiriere este Telekom România: compania a extins acordul pentru 1.200 metri pătrați pe o perioadă de încă zece ani. Parteneriatul cu Immofinanz se va întinde, astfel, pe o perioadă totală de cel puțin 17 ani, potrivit reprezentanților Immofinanz. De asemenea, Rețeaua Privată de Sănătate REGINA MARIA a prelungit pentru încă cinci ani parteneriatul început în 2004. Mai mult, compania și-a extins suprafața închiriată în IRIDE până la aproximativ 275 metri pătrați. Un alt partener pe termen lung al Immofinanz, Alcon a prelungit contractul de închiriere pentru 650 metri pătrați, început în 2002.

Bucharest Corporate Center anunță, de asemenea, extinderea parteneriatului cu Wolf Theiss, un alt chiriaș pe termen lung al Immofinanz. Compania de consultanță juridică din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, Wolf Theiss a ales să prelungească acordul de închiriere pentru 1.200 metri pătrați în clădirea de birouri premium pentru încă cinci ani. Astfel, colaborarea companiei cu Immofinanz se va întinde pe o perioadă de cel puțin 11 ani.

Immofinanz este o companie imobiliară care își concentrează activitatea pe segmentele de retail, birouri și logistică în opt piețe principale din Europa: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia și Moscova. Principala activitate a Immofinanz include managementul și dezvoltarea de proprietăți. Compania deține un portofoliu imobiliar de aproximativ 6,6 miliarde de euro, ce cuprinde peste 440 de proprietăți.

Immofinanz are în România operațiuni și pe segmentele de spații de birouri și retail. Pe lângă Iride, cel mai mare park de afaceri din România, Immofinanz mai deține în București clădirile de birouri Victoria Park și Bucharest Corporate Centre. Pe segmentul de retail, Immofinanz deține Euromall Pitești, Polus Center Cluj, Gold Plaza și Maritimo Shopping Center.

Immofinanz a anunțat în luna august că negociază cu mai mulți potențiali investitori vânzarea portofoliului de spații logistice, proprietăți cu o suprafață închiriabilă de circa 1 milion de metri pătrați și proiecte în dezvoltare, mai multe dintre acestea fiind localizate în România. Compania austriacă deține în România spații logistice în Ploiești, Pantelimon (lângă București) și Timișoara, dar și proiecte în dezvoltare în București, Sibiu și Brașov.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună