Imaginile cu bătăi între minori, în școli, interzise pe posturile TV de CNA
Televiziunile nu vor mai putea difuza imagini cu bătăi între minori, în școli, și nu vor mai putea comunica adresa paginii de internet pe care sunt postate asemenea imagini, potrivit unei prevederi a unui proiect de Decizie de modificare și completare a Codului audiovizualului, adoptată de CNA.
Proiectul de Decizie este discutat pentru prima dată de membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) în ședința de marți. Unele dintre prevederile proiectului au fost deja adoptate de membrii CNA.
Potrivit proiectului de Decizie, “nu se vor difuza imagini care prezintă violență între minori în școli”, “nu se va comunica adresa paginii de internet în care sunt postate asemenea imagini și nici nu se va face trimitere la site-uri în care sunt comunicate astfel de adrese”.
Proiectul de Decizie mai prevede că “secvențele violente din instituțiile de învățământ vor fi difuzate numai împreună cu punctul de vedere al conducerii școlii și cu acordul părinților ori al reprezentanților legali ai minorului”. “Face excepție situația în care radiodifuzorul acționează în interesul superior al minorului, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali ai acestuia, astfel încât să nu fie afectată imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viață intimă, privată și familială”, se mai spune în proiectul de Decizie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro