IKEA vrea la padure
Dupa mai bine de trei ani de tatonari, IKEA este foarte aproape de a achizitiona primul teren pentru constructia unui mall in Ucraina.
Dupa mai bine de trei ani de tatonari, IKEA este foarte aproape de a achizitiona primul teren pentru constructia unui mall in Ucraina.
Frida Malmqvist, directorul biroului din Ucraina al retailerului suedez de mobila, spune ca negocierile sunt in derulare pentru terenuri situate in sase regiuni din tara, dar cele mai avansate discutii si cu sanse mari de reusita sunt pentru orasul Odessa. Malmqvist, citata de saptamanalul Kiev Post, a spus ca dupa ce va definitiva achizitia terenurilor, compania este pregatita sa investeasca in Ucraina 1,5 miliarde de euro.
Initial, IKEA a dorit sa construiasca un magazin la marginea Kievului, intr-o zona in apropierea unei paduri, dar nu a primit aprobare de la autoritatile locale, din ratiuni legate de protectia mediului. IKEA cauta terenuri situate in zone verzi de la marginea oraselor, dar aproape de arterele de transport, insa dificultatea in identificarea unor astfel de locuri este accentuata de necesitatea de a obtine multiple aprobari de la autoritati pentru vanzarea de terenuri agricole sau de padure. Deocamdata, IKEA are in Ucraina un birou cu circa 20 de angajati, care cauta producatori locali de mobila ce indeplinesc standardele de calitate ale companiei, pentru a exporta apoi marfa sub brandul IKEA. De peste un deceniu, concernul suedez detine aici si o fabrica de cherestea, si una de mobila.