Îi contestați pe șefii voștri, nu aveți încredere în ei, dar refuzați să fiți șefi în locul lor

53% dintre angajați nu au încredere în capacitatea profesională a șefului.

Totuși, angajații români spun despre șefii lor că sunt inteligenți, dar oportuniști, exigenți și tipicari. Păi cum ar vrea să fie?!

La polul opus, angajații români nu vor să fie șefi: 41% dintre ei nu știu cum s-ar descurca într-o poziție de management, 33% nu cred că ar face față poziției și doar 26% dintre cei care au răspuns la studiul eJobs consideră că s-ar descurca mai bine decât șeful lor.

Este un fel de Kafka al resurselor umane: șeful nu e bun, dar nici voi nu vreți să fiți șefi în locul lui, pentru că nu credeți că puteți să fiți mai buni decât el.

În aceste condiții, cum să crească companiile, cum pot să cucerească lumea, cum pot să crească salariile dacă nu ai creștere internă, dacă businessul nu merge înainte?

Consultanții în resurse umane spun că multinaționalele, dar și companiile românești trimit doar prima linie de șefi să facă cursuri de leadership pentru a învăța (dacă leadershipul se poate învăța!) în încercarea de a conduce companiile.

Când este vorba de eșalonul doi, de cei care au contact direct cu oamenii din companie, cursurile de leadership lipsesc, pentru că nu mai sunt bani, iar acest lucru contează mai mult decât cred companiile.

O bună parte din angajați spun că părăsesc o companie mai puțin din cauza ei sau din cauza salariului, ci mai mult din cauza relației tensionate cu șeful.

Aici este un fel de ipocrizie, pentru că în momentul în care primești o ofertă de nerefuzat, relația bună cu șeful nu mai contează.

Pe de altă parte, și subalternii au o imagine idilică cu privire la șefi: se așteaptă să fie comunicativi, să-i aprecieze, să le arate respect și să nu-i favorizeze pe ceilalți.

Arată ca un fel de ”rai“ în relațiile dintre șefi și subalterni.

Noțiunea de șef implică foarte, foarte mult subiectivism pentru că trebuie să iei decizii, nu poți să stai la taclale cu fiecare subaltern toată ziua, să-i asculți dramele personale; bineînțeles că îi favorizezi pe unii sau alții pentru că ai nevoie de oamenii tăi în echipă și bineînțeles că îi apreciezi pe unii în detrimentul altora mai mult pe criterii subiective decât obiective.

Totuși, în studiul eJobs există o frază cheie: cei mai încrezători în capacitatea lor de a fi un șef mai bun decât superiorul lor actual sunt tinerii cu vârste sub 25 de ani.

Imediat după Revoluție, dar mai ales după apariția investițiilor străine din 1988-2000, mulți tineri s-au trezit că trebuie să fie șefi peste noapte, pentru că nu exista altcineva. În aceste condiții, companiile au fost duse înainte de ambiție, de determinare, de dorința de a nu eșua.

Dacă vă mai amintiți, voi, cei care ați devenit șefi la 25 de ani, acum 15-20 de ani, aveați în subordine oameni mai seniori, care știau mai multe despre un lucru sau altul decât voi.

Deși erau mai calificați, nu mai aveau ambiția de a muta munții și trăiau într-un trecut al perioadei comuniste care se prăbușea. De multe ori, ambiția și determinarea trebuie să fie mai puternice decât calificarea profesională, care se poate cumpăra.

Ambiția, determinarea și asumarea riscurilor se pot cumpăra mai puțin și de aceea sunt foarte multe companii care au în spate oameni calificați, supracalificați, dar care nu reușesc să crească pentru că nu are cine să le împingă înainte.

Foarte multe companii ar trebui să fie atente la schimbările demografice din organigramă. Cei care au devenit șefi acum două decenii au devenit supracalificați, au văzut multe în fața ochilor, au trăit și perioada de boom, și perioada crizei, așa că nu îi mai mișcă nimic.

Acest lucru poate fi însă o frână în creșterea unei companii. Ambiția este înlocuită de calificare și teama de a nu lua decizii greșite, care să-i arunce peste bord înainte de termen.

Pentru că știu că merge piața în care activează, pentru că știu comportamentul consumatorilor și al clienților lor, iar vânzarea a devenit o rutină care doar trebuie întreținută și banii curg de la sine, prea puțini manageri au ambiția de a vedea cum ar putea să fie altfel decât piața, cum ar putea să fie disruptive.

Cei de la Google și Facebook au îngenuncheat piața media, care trăia bine mersi dintr-o rentă clădită în timp care părea că nu o poate lua nimeni. Marile branduri de ziare ale lumii, creatorii de conținut, cei care fac agenda zilei, au ajuns să constate și să se plângă că Google și Facebook le iau toți banii, deși conținutul este la ei.

Din fericire pentru progres, tinerii pot să fie disruptivi, pot gândi altfel, ca o reacție la încremenirea și autosuficiența din companii și dacă își asumă și leadershipul se pot schimba multe lucruri.

Acest lucru este mai puternic decât dacă șeful este bun sau rău, dacă este mai mult sau mai puțin comunicativ.

Dacă angajații își critică șefii, dar niciunul dintre ei nu vrea să fie șef în locul lor, aduceți-le un șef de sub 25 de ani!