I love my job. Femeia care a colorat griul cu o pensulă

Ca jurnalist, una dintre marile temeri este să devii, brusc, punctul de interes al mulțimii. Dar ce faci când asta se întâmplă pe neașteptate? Când ajungi într-un loc pe care ți-l imaginai altfel, fără să fi definit clar „altfel”? Nu m-aș fi așteptat ca, intrând într-un atelier de pictură, să fiu întâmpinată de mai multe priviri de femei și să nu știu în ochii cui să mă uit mai întâi. Evident, ochii căprui ai Ramonei Pintea au fost primii. Apoi, cei ai câinelui care îi ține companie. Cum a decurs conversația noastră la cafea, în atelierul de pictură din nordul Capitalei, în Pipera, chiar lângă șina de tren, cu zgomotul vagoanelor care trec și nu al mașinilor, veți afla în această ediție a revistei Business Magazin.


Mijloc de săptămână, o zi de miercuri, de toamnă, agitată: te trezești cu noi ordonanțe de urgență, multe evenimente în agendă și ai de făcut alegeri. În tot haosul, atelierul de pictură al Ramonei Pintea a fost o gură de aer. Ramona mă aștepta zâmbind, cu cafea făcută la French press. Ne-am întâlnit întâmplător la muzeu, recent, după patru ani de la prima noastră discuție, iar acum eram în atelierul ei, unde fiecare pictură mă îmbia să o descopăr. Dacă ar fi să definesc locul într-un cuvânt, ar fi: culoare. „Când eram copil, țin minte că mă apăsa griul din comunism. Am crescut o perioadă la bunici, și acolo era culoare, pentru că întotdeauna câmpul era verde, bunica avea flori în curte și cosea pe etamină modele colorate. Când am ajuns la școală și m-am mutat la Brașov, mergând pe stradă, totul era gri. A fost o revoltă în ’87, după care Brașovul a fost la pământ, adică ne-au ținut ca la închisoare: nu era mâncare, era sărăcie lucie și nu era o floare pe stradă. Orașul, în sine, cu blocurile comuniste, era gri, foarte urât. Aveam în jur de 12 ani și într-o zi a venit o prietenă acasă la mine cu o carte cu poze, unde am văzut Capela Sixtină, tablouri, picturi și sculpturi, și a apărut o dorință aprinsă în sufletul meu să plec din țară. Atunci mi-am dorit să merg acolo unde este culoarea, dar și să aduc culoare în România”, povestește Ramona Pintea.

Drumul spre culoare

La 18 ani, în toamna lui 1991, a plecat din țară, lăsând totul în urmă și luând-o de la capăt în Marea Britanie. La 30 de ani, a ajuns la Roma, iar în Vatican, la Capela Sixtină, a admirat lucrările lui Michelangelo în toată splendoarea lor. „Culoarea, pentru mine, e un fel de revoltă față de trecut. E o amintire a ceea ce a fost, dar și o promisiune că n-o să mai ajungem niciodată acolo.” Ramona își amintește că a plecat în Marea Britanie, la Londra, singură, cu un bagaj mic, iar acolo a descoperit pictura, care i-a plăcut foarte mult, dar i-a fost frică să meargă mai departe. „Eram singură la Londra și trebuia să mă întrețin, iar eu am venit din România cu ideea că pictorii mor de foame. N-am făcut pictură, ci m-am dus mai departe la design vestimentar, la London College of Fashion, și la 25 de ani am deschis prima companie, Monice London.” A început de la zero, într-o țară străină, bătând la uși și vânzându-și mica colecție pe care a realizat-o și, în șase ani, a ajuns să vândă în 300 de magazine din toată Marea Britanie. „După aceea, a urmat un burnout, mi-am luat timp liber, am făcut copilul și mi-am permis să fiu mămică”, își amintește Ramona Pintea.

Revenirea la origini

S-a întors în România în 2009, unde s-a apucat de un alt business, de design interior, și a fost foarte interesant, după 18 ani în Marea Britanie, spune Ramona Pintea. A pornit compania de design interior Riva, pe care a crescut-o în același timp cu copilul, dar între timp i-a rămas gândul la pictură și a pictat ca un hobby în weekenduri și nopțile. „În 2013, eram în America, într-o vacanță, și vizitam o galerie de artă la Miami, unde am început să discut cu directorul galeriei, care avea un proces de selecționare a artiștilor cu care lucra. I-am trimis și eu portofoliul și m-au invitat să particip la expoziție”, își amintește ea. După această expoziție, în vara anului următor, s-a dus la birou și le-a spus angajaților că închide businessul, pentru că voia să fie artist full-time. Așa a ajuns la businessul numărul trei: arta. La început, spune Ramona, a fost foarte greu, pentru că, în calitate de artist, te lupți cu propriii demoni și cu propria minte: „sunt destul de bună?”, „cum o să fie pe parcurs?”. Apoi, să fii antreprenor în domeniul artei înseamnă să vii și să stai în atelier opt ore pe zi și să lucrezi ca să te dezvolți ca artist. „Experiența anterioară m-a ajutat cel mai mult să înțeleg ce înseamnă un business. La urmă urmei, ca artist, ai două elemente: ai elementul de creație, unde faci ce vrei, dar ai și elementul de promovare și de vânzare, pe care artistul clasic nu-și dorește să-l facă”, a explicat antreprenoarea. Ea a ajuns la cel puțin 100 de picturi, care au fost trimise în diferite țări de pe glob. „Pentru mine e important ca pictura să rezoneze cu cineva la un moment dat și e important ca acel cineva să o aibă mai departe la el în colecție. Nu mă interesează cine este acel cineva, atâta timp cât se bucură de ea și pictura și-a îndeplinit menirea”, a menționat Ramona. Ea crede că astăzi lumea e mult mai deschisă și a înțeles că nu trebuie să se teamă de artă. În trecut, oamenii aveau frică de arta contemporană, fiindcă depindeau de un critic pentru a ști dacă e bună sau nu. Însă acum, lucrurile s-au schimbat: oamenii au realizat că lor trebuie doar să le placă sau nu, să rezoneze sau nu cu o anumită piesă. „Te duci la un spectacol, la o piesă de teatru și nu stai să-ți spună cineva că-i bună sau nu-i bună. Te duci pentru că îți place, și e la fel și cu un tablou: vrei să-l ai în casă pur și simplu pentru că îți place. De fapt, asta este arta contemporană. Nu e atât de sofisticată și de greoaie, cum se credea acum 20 de ani. Iar publicul este mai deschis, înțelege, are bani să-și cumpere și să-și pună în casă tablouri”, a completat ea. Apoi, a adăugat că un tablou poate să te bucure ani la rând, să devină subiect de conversație atunci când îți vin prietenii la masă și chiar să-i crească valoarea în timp, devenind un obiect pe care îl poți lăsa copiilor. „Nu este doar un obiect decorativ. Și uite, noi, artiștii, facilităm acest proces. Am și un program pe site-ul meu unde oamenii pot să-l cumpere în rate, pentru că știu că este o investiție destul de mare.” Până în 2020, când a început pandemia de COVID-19, ea colabora cu patru galerii din Marea Britanie. Aceste galerii au fost grav afectate și au fost nevoite să se închidă, deoarece în Marea Britanie a fost instituit un lockdown care a durat opt luni. Trei dintre ele și-au închis complet activitatea. În acel moment, ea a făcut tranziția către mediul online, un spațiu în care a avut o mai mare libertate în privința modului de expunere și promovare a artei sale, precum și a modului în care aceasta era percepută de public. Totodată, a descoperit avantajul comunicării directe cu colecționarii, un aspect de care nu era conștientă că îi lipsea înainte.  

De unde vine inspirația?

„Inspirația vine dintr-o carte pe care am citit-o, dintr-un articol, dintr-o conversație pe care am avut-o cu cineva, dintr-o trăire interioară. Apoi, știi, sunt câteodată luni întregi în care mă gândesc la un anumit subiect, cum aș putea să-l pun pe pânză, cum pot să exprim ideea respectivă. Călătoriile aduc foarte mult, din punct de vedere estetic, în picturile mele, pentru că îmi plac foarte mult culorile, natura. Artiștii întotdeauna au fost trend setters și change makers”, a spus Ramona Pintea. Pasiunea sa cea mare este să citească biografii despre viețile femeilor remarcabile, iar acest lucru a devenit, dincolo de o sursă de inspirație pentru primul job, al doilea job, susține ea. „Biblioteca mea e plină cu cărți despre femei care au o poveste interesantă de spus. Femeile m-au inspirat întotdeauna. Cele care reușesc să facă ceva în viață, pentru că pentru noi este mai dificil. Suntem născute și crescute într-un anumit fel, avem în ADN-ul nostru dorința de a avea grijă de familie, de a pune sufletul nostru pe tavă pentru copii și pentru cei dragi. Și totuși, în același timp, avem și aceleași dorințe mari, extraordinar de mari.”  

Femei, femei, femei

„Cred că am început prin 2015 să pictez femei, odată cu colecția *She*. Mă duceam prin muzee și galerii de artă și vedeam o grămadă de femei pictate de bărbați. Simțeam că nu este o conexiune, pentru că eu nu vedeam așa femeia și am început să abordez această temă: femeile. Bineînțeles, orice artist își pune sufletul pe pânză și, cu această temă, erau niște trăiri interioare pe care le aveam la perioada respectivă și voiam să le expun”, își amintește Ramona Pintea. Ea spune că a fost mereu interesată de explorarea conceptului de putere feminină și de ce înseamnă să fii o femeie care își cunoaște valoarea, care știe cine este, ce își dorește și este stabilă din punct de vedere emoțional. Această colecție a început, probabil, ca o reflecție personală, ca orice formă de artă, iar apoi a evoluat într-o perioadă de căutări și introspecții mai profunde, prin care Ramona Pintea și-a exprimat trăirile interioare. În 2020, ea a citit un articol despre leadershipul feminin, care menționa că la acel moment existau șapte femei aflate în funcția de șef de stat la nivel global. Articolul compara modul în care aceste femei au gestionat pandemia și situația din țările lor în raport cu liderii bărbați, analizând diferențele dintre stilurile de leadership feminin și masculin. „Într-o situație de criză, femeile aveau o abordare mai empatică, comunicau mai frumos oamenilor din țările pe care le conduceau, erau mult mai grijulii. Exact cum suntem noi ca femei, ca mame: avem grijă de cei din jurul nostru”, spune ea. În Marea Britanie, de exemplu, Boris Johnson a adoptat o abordare de tipul „ne îmbolnăvim, ne revenim și mergem mai departe”. Era o viziune complet diferită față de cea a liderelor femei, iar această diferență a inspirat-o pe Ramona Pintea să exploreze rolul femeii ca lider—ce înseamnă pentru o femeie să fie în poziția de lider. „Noi, femeile, avem multe calități, deși, în copilărie, am fost crescute și învățate să credem că acestea sunt, de fapt, slăbiciuni. Vreau să subliniez că sunt calități reale, nu slăbiciuni, și sunt la fel de valoroase pentru societate precum calitățile bărbaților. Echilibrul dintre aceste trăsături este important și reprezintă ceea ce are nevoie societatea pentru a prospera”, consideră artista. Astfel, s-a conturat și colecția sa de lucrări cu femei puternice, iar publicul a propus numele *Urban Queen*. Femeile au rezonat cu aceste lucrări, iar colecția a continuat să se dezvolte până a ajuns la campania #WearYourCrown. În această campanie, coroana a fost mult mai mult decât un simplu accesoriu – un simbol al adevăratei puteri, dar și al grației. Ea reprezintă reziliența, determinarea liniștită și dedicarea de a servi, păstrându-ți încrederea în sine. „Am fost crescută de o mamă foarte puternică, care m-a învățat ce înseamnă să fii o femeie puternică. Am un soț care este «true king», ceea ce înseamnă că aduce echilibru și consideră că e foarte important ca eu să fiu femeie în totalitate în relație. Cred că femeile trebuie să se trezească puțin, deși multe dintre noi suntem foarte treze, și să-și însușească spațiul, să aibă curaj, să fie lidere”, a afirmat Ramona Pintea. Ea spune că nu vrea să schimbe faptul că este femeie, ci doar vrea să atragă atenția societății asupra faptului că femeile au făcut și continuă să facă lucruri importante. Este nevoie ca sistemele din societate să creeze mecanisme care să scoată în valoare aceste contribuții ale femeilor. Ea citează niște studii din America care arată cât de mult contribuie femeile, de exemplu, prin îngrijirea generațiilor mai în vârstă. Aceste studii spun că femeile salvează miliarde de dolari pentru că se ocupă de acest lucru, dar nu sunt plătite pentru asta.  

Succesul

„Nu cred că există un punct unde trebuie să ajung ca să ating succesul. Consider că tot parcursul este interesant, frumos și stimulant. Nu cred că voi ajunge la succes și gata. Nu cred că există așa ceva. Eu sper ca la 120 de ani să fiu tot cu pensula în mână și să mai am ceva de spus prin arta mea”, a spus Ramona Pintea. Ea crede că pictura este un domeniu cu potențial foarte mare chiar și pentru tineri, dar ține de fiecare cât de departe ajunge. „Potențialul e nelimitat, dar, cum nu toți câștigă milioane din fotbal și nu este o cale sigură, faptul că ai o perioadă foarte bună într-un anumit moment nu-ți garantează că vei avea o perioadă foarte bună pentru totdeauna.” Din punctul ei de vedere, generația care vine din urmă este chiar mai talentată și mai deschisă. „Singurul lucru la care trebuie să lucreze este încrederea în sine. Dar, în afară de asta, potențialul este uriaș și ne putem diferenția doar prin a fi noi înșine.”  

Colecție de artist  

„Acasă am doar tablouri pe care le-am cumpărat de la artiști români și din străinătate, dar și pe ale mele. Mi-am mai păstrat din fiecare colecție câte un tablou reprezentativ, care este al meu. Sunt foarte mulți artiști pe care vreau să-i colecționez, am o listă întreagă. De exemplu, Gheorghe Fikl este un artist român care face niște lucrări senzaționale. Îmi doresc un tablou mare de-al lui. De ani de zile mă gândesc la el”, a spus Ramona Pintea.   

„I LOVE MY JOB” este o rubrică lansată de Business MAGAZIN în care scoatem îi scoatem în față pe oamenii ce nu sunt neapărat parte din top  managementul unei companii, dar sunt pasionați de ceea ce fac. Sunt mulți, iar poveștile lor sunt fabuloase: nu de puține ori, în interviurile Business MAGAZIN, am auzit „Sunt îndrăgostit de… ” un lucru de care nu ne-ar fi trecut prin cap că cineva poate fi îndrăgostit (paleți, tractoare, tehnologie ș.a.m.d.) poveștile oamenilor pasionați de joburile lor sunt savuroase, de aceea le vom acorda o rubrică specială în revista noastră.