Hristos a Înviat! Paștele, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății

Sărbătoarea Paștelui, celebrată în acest an de ortodocși pe 5 mai, marchează miracolul Învierii Domnului, iar actele de purificare din Săptămâna Luminată readuc echilibrul și armonia creștinilor.

Paștele este cea mai veche și cea mai importantă sărbătoare creștină, fiind celebrată încă din epoca apostolică.

Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos și i-a îndemnat pe creștini să-l omagieze pe Mântuitor: „Iată Hristos, Paștile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimile curăției și ale adevărului” (I Corinteni V, 7-8).

Denumirea de Paște a fost aplicată la comemorarea Cinei celei de Taină

Denumirea de Paște a fost inițial aplicată de primii creștini la comemorarea anuală a Cinei celei de Taină, care avea loc în seara de 13 Nisan (ziua a 13-a a lunii Nisan din calendarul evreiesc – prima lună din an, conform Torah) și consta dintr-o masă rituală. Această celebrare se substituia vechii mese pascale evreiești, care marca sărbătoarea azimilor (pâinițe din făină și apă, care se mănâncă numai la sărbători).

În primele veacuri ale Creștinătății, sărbătoarea s-a numit Paștele Crucii și Paștele Învierii. Cu timpul, însă, înțelesul cuvântului Paște s-a restrâns numai la sărbătoarea Învierii.

Celebrarea începea după prima lună plină ce urma Echinocțiului de primăvară (21 martie). Acest sistem s-a păstrat până în zilele noastre.

Indiferent când este sărbătorit, Paștele este o zi în care creștinii merg la biserică și respectă tradiția. În creștinismul timpuriu, cei ce se botezau în timpul slujbei de Paști erau îmbrăcați în alb. Ei purtau aceste veșminte întreaga săptămână, ca pe un simbol al noii lor vieți. Cei care fuseseră deja botezați nu purtau haine albe, ci numai noi, pentru a arăta că împărtășesc noua viață a lui Hristos. În acest fel, obiceiul de a purta haine noi a devenit o tradiție de Paști.

În timpul Evului Mediu, în Europa, cei care participau la liturghia de Paște, făceau apoi o lungă procesiune. Acesta era condusă de un preot care ducea un crucifix sau o lumânare. Din acest obicei a evoluat tradiția Paradelor de Paște, existentă în Occident.

Serbarea Paștelui se prelungește aproape o săptămână, în lăcașurile de cult având loc zilnic Sfânta Liturghie. De la Paște și până la Rusalii erau interzise mătăniile în biserici și posturile, ajunările. Ortodoxia a păstrat importanța teologică a misterului pascal din vechea biserică creștină. Sărbătoarea Paștelui rămâne centrul cultului ortodox, fiind urmată de cea a nașterii Domnului. Nașterea cu trup și Învierea ca Dumnezeu a lui Iisus Hristos reprezintă cei doi poli ai dragostei divine față de oameni.

Paștele se încadrează în modelul preistoric de renaștere simbolică a timpului și spațiului prin jertfa divinității adorate, substituită de o efigie, un om, un animal, o pasăre sau un ou de pasăre.

Deosebirea fundamentală între creștinism și alte dogme religioase constă în faptul că jertfa prin substituție a zeului precreștin a fost înlocuită cu jertfa lui Iisus, săvârșită o singură dată, pe Golgota, în numele tuturor oamenilor și reactualizată ritual în fiecare an de credincioși.

Mielul este simbolul lui Iisus în întreaga tradiție creștină. Rugăciunile pentru binecuvântarea mieilor datează din secolul VII, iar din secolul IX, pe masa de Paști a Papei mielul fript a devenit un fel principal. În Europa sunt foarte populari și mieii din unt, paste sau zahăr.

În Egiptul antic și în Persia, prietenii făceau schimb de ouă colorate în ziua echinoxului de primăvară, începutul noului an. Ouăle au fost întotdeauna un simbol al creației, fertilității și vieții noi. Creștinii din Orientul apropiat au adoptat acest obicei și oul de Paște a devenit simbol religios, reprezentând momentul din care a înviat Iisus. Ouăle sunt de obicei colorate în roșu, ca simbol al sângelui tuturor oamenilor. În perioada medievală, ouăle colorate erau oferite tuturor servitorilor și copiilor, alături de alte daruri. Ouăle de Paști sunt un simbol universal.

Paștele, cea mai mare sărbătoare creștină, a fost prăznuit întotdeauna ca o zi de bucurie, aceea a Învierii Domnului. Noaptea Învierii este petrecută în biserici, în priveghere și rugăciune, cântări de bucurie și cu lumini multe, semne ale Mântuirii. Din această noapte și până la Înălțare, creștinii se salută cu „Hristos a înviat!” și-și răspund cu „Adevărat a înviat!”. În trecut, pentru a celebra Mântuirea Domnului, autoritățile grațiau prizonierii, eliberau sclavii, reduceau dările, făceau în general acte de mărinimie. La biserici se duceau ofrande: pâine dulce (pască), brânză, carne, mai ales de miel (reminiscență a mielului pascal al evreilor) și ouă roșii, care aminteau de sângele lui Iisus. Toate acestea erau binecuvântate și apoi împărțite săracilor, obicei păstrat până în contemporaneitate.

Pentru că ouăle nu puteau fi consumate în timpul postului, ele au ajuns la loc de cinste pe masă, după Înviere. În tradiția creștină, oul, colorat și împodobit, este simbolul Mântuitorului, care părăsește mormântul și se întoarce la viață, precum puiul de găină ieșit din găoace.