Hoții plătesc mai mult

Mai întâi trebuie să mărturisesc: zilele trecute am descărcat câteva filme de pe torente, le-am convertit formatele și le-am ars pe DVD-uri ca să le văd pe televizorul cel mare. În termeni tradiționali, se cheamă că am încălcat un copyright, iar industria de divertisment numește treaba asta “furt”. Însă un curent de opinie relativ nou (care se pare că a pornit din Polonia, ca justificare pentru respingerea propunerii de reglementare numite SOPA) încearcă să reducă binomul “legal/ilegal” la unul ceva mai blând: formal/informal. În acești termeni, s-ar zice că mi-am procurat la modul informal niște filme, formulare care admit că îmi convine.

Apoi ar trebui să mă explic. Filmele în chestiune sunt realizate de Hiroshi Teshigahara, un regizor japonez de mare clasă, care a ecranizat trei romane de Kobo Abe. Cine a văzut capodopera “Femeia nisipurilor” va înțelege de ce am vrut să văd și “The Face of Another”, dar și documentarele sale despre Hokusai și Antonio Gaudí. La Amazon se vinde o casetă cu DVD-urile celor trei ecranizări, dar este pentru regiunea 1 (America de Nord), deci probabil pe player-ul meu nu vor merge. Filmul care mă interesa se vindea și singur, dar numai VHS. Hokusai doar în japoneză. Aceeași situație și în magazinul englezesc (caseta importată din SUA, cu avertizarea privind regiunea) și cel francez (aici caseta era indisponibilă). Conștiința mea s-a mai liniștit: am fost obligat să recurg la modalitatea informală.

S-a mai întâmplat și cu muzici ceva mai exotice sau pe care le aveam deja în colecția de viniluri (în acest caz consider că am plătit deja). Dar și altele, pentru care singura mea scuză este că modelul de afacere al industriei bazate pe copyright este învechit și prea puțin adaptat la realitățile tehnologice ale prezentului. Câțiva autori care publică pe blogul TechDirt au tras niște concluzii foarte interesante, analizând câteva statistici și rapoarte recente despre “piraterie” și obiceiurile de consum media ale adulților din Statele Unite, Marea Britanie și Germania. În esență, ideea este că cei care folosesc rețelele de partajare a fișierelor nu sunt, de fapt, “criminalii” pe care RIAA (Recording Industry Association of America) îi acuză că produc pierderi de miliarde. Dimpotrivă, datele indică limpede că ei sunt cei care cumpără legal cele mai multe produse din zona muzicii, a filmelor și cărților digitale. În medie, cei ce descarcă ilegal muzică din internet cumpără cu 30% mai mult decât cei ce nu recurg la mijloace ilegale. Lucrurile stau cam la fel și în cazul altor tipuri de conținut, însă muzica este un studiu de caz interesant, pentru că achiziția legală mai mare este suplimentată foarte mult de cheltuieli “adiacente” (bilete la spectacole, tricouri inscripționate, abonamente la servicii de streaming).

Ceea ce reproșează consumatorii industriei de divertisment se referă în principal la diversele restricții privind utilizarea conținutului și prețurile prea mari. Aceleași studii demonstrează că prețurile mai mici sporesc semnificativ atracția pentru achiziția legală, ceea ce în ansamblu ar putea aduce venituri mai mari. Însă ceea ce mi se pare mai important este faptul că se experimentează noi modele de afacere în lumea muzicală, în care copyright-ul își pierde rolul dominant. În esență, se merge pe ideea eliminării intermediarului și pe furnizarea materialului muzical în mod gratuit. În schimb, un rol important îl are legătura mult mai strânsă cu fanii prin intermediul siturilor web proprii și rețelelor de socializare. Banii vin în principal din concerte, dar și din numeroase produse adiacente. De pildă, Trent Reznor (el este de fapt Nine Inch Nails) oferă muzica gratuit, dar vinde și CD-uri obișnuite, precum și ediții de lux la 75 și la 300 de dolari. Ultima variantă este o ediție limitată, include varianta pe vinil și alte materiale, iar fiecare exemplar este semnat de Reznor. Cele 2.500 de bucăți s-au vândut în 30 de ore.
Înapoi la Teshigahara: sunt sigur că al treilea film făcut cu Kobo Abe (“Pitfall”) îl voi vedea prin streaming direct pe televizor, la un tarif de sub trei dolari. DVD-ul va muri curând.