Home Actualitate Horodniceanu: Întrebarea din interviu, i...
Actualitate

Horodniceanu: Întrebarea din interviu, ipotetică. Nu m-am întâlnit niciodată cu Nichita și Dragnea

Daniel Horodniceanu a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că nu s-a întâlnit niciodată cu Gheorghe Nichita sau cu Liviu Dragnea, precizând că întrebarea care i-a fost pusă în interviul de la CSM, despre discuția dintre un procuror DIICOT, un primar și un oficial de rang înalt, era ipotetică.

Daniel Horodniceanu a primit, luni, avizul favorabil de la Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru ocuparea funcției de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), acesta primind cinci voturi “pentru” și două “împotrivă”.

Procurorul Daniel Horodniceanu a declarat, după interviu, că întrebarea care i-a fost pusă de către membrului CSM Oana Schmidt-Hăineală privind o presupusă întâlnire dintre un procuror DIICOT, un primar și un oficial de rang înalt este ipotetică.

Horodniceanu a fost întrebat, în timpul interviului de la CSM, cum ar reacționa dacă un procuror de la o structură teritorială a DIICOT s-ar afla la o masă cu un primar și un oficial de rang înalt și ar discuta despre un dosar, în loc să socializeze. Horodniceanu a răspuns că, dacă ar fi procuror-șef al DIICOT, ar căuta să vadă dacă relația dintre procurorul respectiv și persoanele cu care discută este anterioară dobândirii calității de magistrat, ce l-a determinat să intre în astfel de discuții și, mai ales, care este impactul respectivelor discuții asupra activității acelui procuror. El a adăugat că, în cazul în care s-ar impune, ar sesiza procurorul general al României și ministrul Justiției, pentru luarea unor eventuale măsuri.

Întrebat, la ieșirea de la CSM, dacă îl cunoaște pe primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, Horodniceanu a spus că nu l-a întâlnit personal pe edil, precizând că ultima oară l-a văzut pe stadionul Iași, în urmă cu trei ani, când alerga alături de alte zeci de persoane.

“Personal, nu-l cunosc pe domnul, cred că acum trei ani l-am văzut ultima oară pe stadion, unde alergam alături de alte zeci de persoane”, a spus Horodniceanu.

Întrebat dacă procurorul Oana Schmidt-Hăineală se referea la o presupusă întâlnire dintre el, primarul Gheorghe Nechita și ministrul Liviu Dragnea, la Hotelul Bucium, în 24 ianuarie, Horodniceanu a infirmat categoric o astfel de informație, spunând că întrebarea membrului CSM a fost ipotetică.

“V-am spus că nu m-am întâlnit niciodată cu Nichita sau cu Dragnea”, a mai spus Horodniceanu.

Întrebat în legătură cu clanul Cordunenilor, procurorul Daniel Horodniceanu a spus că supravegherea clanurilor se face cu mandat de la judecător, precizând că membrii unor astfel de grupări sunt cetățeni români și DIICOT respectă legislația în orice situație.

El a ținut să menționeze că dacă, referitor la clanul Cordunenilor, ar fi fost implicații în cazul primarului Gheorghe Nichita care intră sub incidența activității DIICOT, structura și-ar fi efectuat în mod operativ atribuțiile.

Întrebat ce-și dorește pentru DIICOT, Daniel Horodniceanu a spus că vrea o colaborare bună cu mass-media și redarea încrederii Direcției în rândul opiniei publice. El a mai arătat că, dacă va ajunge șef al DIICOT, va verifica toate informațiile care ar indica presupuse fapte de corupție ale unor angajați de la nivelul structurii, precizând că informații lansate în spațiul public nu pot fi toate luate de bune.

Avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va fi transmis marți la Ministerul Justiției și va însoți propunerea ce va fi înaintată de ministrul Robert Cazanciuc președintelui Klaus Iohannis, pentru numirea lui Daniel Horodniceanu în funcția de procuror-șef al DIICOT.

Funcția de procuror-șef al DIICOT a rămas vacantă după ce Alina Bica a fost arestată în dosarul de corupție privind retrocedarea ilegală a unui teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro.

În momentul în care a fost propus pentru funcția de procuror-șef al DIICOT, s-a ținut cont de faptul că Daniel Horodniceanu are o vechime de 16 ani în funcția de procuror, iar șase ani a ocupat funcții de conducere. De asemenea, experiența managerială anterioară a fost un criteriu important în alegerea sa, Horodniceanu ocupând funcția de procuror-șef al DIICOT Iași, în perioada iunie 2006 – iunie 2009, respectiv în perioada iunie 2012 – 2015.

Procurorul Daniel Horodniceanu este formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii în probleme de etică și deontologie profesională a magistratului, formator în domeniul ascultării copilului în cadrul procedurilor judiciare, precum și în domeniul protecției victimelor infracțiunilor de violență și trafic de persoane.

Potrivit MJ, el a participat la numeroase forme de pregătire profesională organizate în țară și în străinătate. Horodniceanu a absolvit cursuri postuniversitare în domeniul dreptului penal, al eticii și deontologiei profesionale a magistraților, protecției victimelor infracțiunilor de violență și trafic de persoane, infracționalității informatice, consolidării capacității sistemului judiciar din România de a face față noilor provocări legislative și instituționale. El este autor al unor articole de specialitate juridică.

Daniel Constantin Horodniceanu este unul dintre cei mai cunoscuți procurori ieșeni, DIICOT Iași remarcându-se, sub conducerea sa, prin numărul foarte mare de arestări și percheziții care au dus la destructurarea unor rețele de contrabandă de tutun de la granița României cu Republica Moldova.

Horodniceanu, care va împlini 41 de ani pe 26 mai, și-a început activitatea profesională în anul 1998, pe postul de consilier juridic la Consiliul Județean Iași, unde a stat din august până în decembrie, din luna ianuarie a anului următor intrând pe postul de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Acesta a stat aproape un an și jumătate la Fălticeani, trecând apoi prin posturi similare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani și la Iași.

În noiembrie 2005, a devenit procuror al DIICOT – Biroul Teritorial Iași, fiind numit șef al acestei instituții în 2006, pentru trei ani, până în 2009. Atunci, a revenit timp de trei ani pe postul de procuror al Serviciul Teritorial Iași al DIICOT, iar din 2012 conduce din nou acest serviciu ca procuror-șef.

În toți anii de activitate la Ministerul Public, în evaluările periodice, acesta a obținut calificativul de “foarte bine”.

Este specializat, printre altele, în audierea copiilor în procedurile judiciare și în combaterea și înțelegerea fenomenului traficului de femei în Europa.

Procurorii DNA au dispus, vineri, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a primarului Iașiului, Gheorghe Nichita (PSD), pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Ulterior, Tribunalul București a decis că Gheorghe Nichita va fi cercetat în libertate sub control judiciar, hotărârea putând fi contestată la Curtea de Apel București.

Primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, s-ar fi folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe lângă angajați ai Poliției Locale și ai altor instituții din Primărie, pentru a-și urmări iubita și a amenința un bărbat cu care s-a întâlnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună