Home Actualitate Hollande și Merkel insistă pentru sistem...
Actualitate

Hollande și Merkel insistă pentru sistemul cotelor de refugiați, avertizând că UE riscă destrămarea

Președintele Franței, Francois Hollande, și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au insistat miercuri pentru solidaritatea statelor UE în gestionarea crizei imigranților, pledând pentru sistemul cotelor de distribuire a refugiaților și avertizând că, altfel, Uniunea Europeană riscă să se destrame.

“Trebuie să oferim asistență Turciei în gestionarea crizei imigranților. Europa a fost lentă în înțelegerea consecințelor crizelor din Orientul Mijlociu și din Africa. Trebuie să distribuim refugiații în țările membre UE”, a declarat Francois Hollande în plenul Parlamentului European.

Europa riscă să revină la frontierele naționale dacă nu dă dovadă de unitate. “Dezbaterea nu este între mai multă sau mai puțină integrare europeană, este între afirmarea sau sfârșitul Europei. Da, sfârșitul Europei ar fi revenirea la frontierele naționale, renunțarea la politicile comunitare, abandonarea monedei euro. Mitterrand spunea că naționalismul conduce la război, acest lucru rămâne valabil”, a spus François Hollande, potrivit ziarului Le Parisien.

La rândul său, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat pentru modificarea Acordului Dublin, prin care un extracomunitar poate solicita azil în primul stat membru UE în care intră.

“Trebuie să fim sinceri: procesul Dublin, în forma actuală, este învechit. Pledez pentru instituirea unei noi proceduri, în sensul repartizării în mod echitabil a refugiaților în statele europene”, a afirmat Merkel.

“Doar împreună putem soluționa criza refugiaților, doar împreună putem combate traficul de persoane. Doar împreună ne putem proteja frontierele externe. Trebuie să considerăm refugiații ființe umane, nu mase anonime. Oamenii nu își părăsesc niciodată țările fără motiv”, a subliniat șeful Guvernului de la Berlin.

România, Cehia, Slovacia și Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranților conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună