Home Actualitate HBO a lansat trailerul celui de-al 7-lea...
Actualitate

HBO a lansat trailerul celui de-al 7-lea sezon al "Game of Thrones": Războiul e aproape - VIDEO

Doar câteva luni au mai rămas până la revenirea serialului fantasy "Game of Thrones", și după multe speculații, discuții și teasere, HBO a lansat trailerul complet al celui de-al 7-lea sezon pentru a-i pregăti pe fani de un nou sezon intens.

HBO a lansat trailerul celui de-al 7-lea sezon al "Game of Thrones": Războiul e aproape - VIDEO
HBO a lansat trailerul celui de-al 7-lea sezon al "Game of Thrones": Războiul e aproape - VIDEO · Foto: Business Magazin

Pe scurt, regina Cersei aliază trupele pentru marea bătălie, Jon Snow se pregătește pentru război în Nord, iar Daenerys și dragonii săi se îndreaptă spre Westeros vizând Tronul de Fier.

Sezonul 7 cuprinde doar șapte episoade, spre deosebire de sezoanele precedente ce au constat din zece episoade, ceea ce înseamnă că scenariștii vor intensifica intriga și vor rezolva întâmplările din Westeros. Noul trailer sugerează că Cersei Lannister și Daenerys Targaryen se vor confrunta, în timp ce Jon Snow se confruntă cu amenințarea Umblătorilor Albi din Nord.

Trailerul care are 1 minut și 48 secunde oferă sugestii și despre destinele unor personaje precum Jamie, Jorah și Arya.

Game of Thrones revine pe micile ecrane cu cel de-la șaptelea sezon, pe 16 iulie, pe HBO, cu o întârziere de aproape trei luni de la startul tradițional al sezoanelor trecute, ce avea loc pe la începutul lunii aprilie.

Producătorii serialului au fost nevoiți să amâne producția noulu sezon pentru că povestea avea nevoie de un cadru înzăpezit, iar filmările nu au fost posibile pe timpul verii în respectivele zone.

Trailerul oficial poate fi văzut mai jos:

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună