Hașotti: Chiliman face deservicii PNL. E nevoie de o discuție clară, sinceră, colegială
Liderul senatorilor liberali, Puiu Hașotti, a declarat, luni, că primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, face deservicii partidului prin atitudinile politice, el arătând, întrebat dacă este necesară excluderea acestuia din PNL, că mai întâi este necesară o discuție clară, sinceră și colegială.
“În mod clar, pentru mine, domnul Chiliman greșește. Aprecierile pe care le face nu sunt în conformitate cu realitatea. Este regretabil că face astfel de lucruri, mai ales că este un vechi membru al PNL, este și un destoinic primar de Sector 1, dar aici eu discut politic. Domnul Chiliman face mari deservicii partidului prin atitudinile politice pe care le are, care seamănă foarte mult cu cele ale PDL”, a spus Hașotti.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro