Harry Meintassis: Trăim vremuri paradoxale. Cu cât urmărim mai mult fericirea, cu atât suntem mai puțin fericiți

Harry Meintassis, fondator și managing partner, Meintassis partners: Proiectul Academia Umană – următoarea frontieră în dezvoltarea Umană

„Sensul unic al vieții este să slujim umanitatea.” Lev Tolstoi

Trăim vremuri paradoxale. Cu cât urmărim mai mult fericirea, cu atât suntem mai puțin fericiți. Astăzi, avem mai multe resurse și confort, dar 80% dintre oameni își găsesc viața lipsită de sens. Suntem mai conectați, dar în același timp mai separați. Dubai are un ministru al inteligenței artificiale, în timp ce Marea Britanie și Japonia au un ministru al singurătății… Suntem hiper-axați pe traumă, „siguranță” și terapie, dar devenim mai slabi, mai fragili și mai puțin în siguranță. Noi ne modelăm cu grijă imaginea publică promovând valorile empatiei și compasiunii, dar îi atacăm neiertător pe alții pentru opiniile lor diferite.

Copiii noștri sunt cei mai liberi, cei mai privilegiați copii din toată istoria. Sunt și cea mai tristă, mai anxioasă, deprimată și medicată generație înregistrată. Noi „pedestalizăm” conștientizarea de sine, până când primim feedback pe care nu-l agreăm. Îi numim pe alții „dificili”, toxici sau narcisiști, uitând să vedem persoana din oglinda noastră. Dorința noastră de a aparține unor triburi și de a fi plăcuți (accelerată de social media) creează conformitate și asemănare, înlocuind originalitatea și excelența. Pentru a alunga plictiseala, căutăm stimulare constantă, care distruge atenția, energia prețioasă și vitalitatea. Purtăm lumea în buzunarele noastre (smartphone-urile), dar nu devenim mai ignoranți și amăgiți? Ce se întâmplă?

Am atins un Punct de Inflexiune
Cauza fundamentală a acestei metacrize este modul în care ne gândim la noi înșine și la lume. Am fost antrenați și educați într-un anumit mod care nu mai corespunde nevoilor noastre. Școlile și universitățile noastre injectează „cunoștințe”, dar nu reușesc să cultive gândirea critică, creativitatea sau dialogul. În programele de leadership din organizații nu se învață curajul, colaborarea sau inteligența emoțională. 80% dintre lideri nu sunt pregătiți să gestioneze complexitatea. 2 din 3 angajați se simt lipsiți de putere și copleșiți din cauza schimbărilor continue. Cea mai mare provocare în transformarea organizațiilor este inovarea și co-crearea de culturi angajante, spargerea „silozurilor”. Albert Einstein a spus odată: „Mintea intuitivă este un dar sacru, iar mintea rațională este un servitor credincios. Am creat o societate care onorează servitorul și a uitat darul”. Ne închinăm „facerii”, dar neglijăm „existența”. Trebuie să ne reconfigurăm modul în care gândim despre afaceri, oameni și cum conducem. În secolul al XXI-lea, trebuie să câștigăm bătălia conștiinței umane.

Hrănirea umanității noastre
Pentru a crea un viitor uimitor, trebuie să redescoperim umanitatea noastră. Acest lucru necesită un fel diferit de „educație” și mentalități care hrănesc „inima și sufletul”. Mai presus de abilitățile tradiționale, măsurile de succes și rezultatele pe termen scurt. O educație care hrănește creativitatea umană, frumusețea, empatia și iubirea – și ne ajută să descoperim misterele și măreția naturii umane. Un nou contract simbiotic între tehnologie și însăși umanitatea. Pentru a fi un lider bun, ar trebui să treci prin această descoperire. Nu este vorba doar despre abilități profesionale – este vorba despre abilități de viață.

Competențe pentru viață
Această inițiativă ar putea fi numită „Proiectul Academia Umană”. Misiunea sa este: „A cultiva lideri buni, profesioniști, antreprenori, cetățeni și toate tipurile de creatori în viață, în căutarea înfloririi umane și avansarea civilizației noastre umane. Printr-un nou paradigmă de dezvoltare: exemplificarea calităților și valorilor umane ale descoperirii, excelenței, curajului, bunătății și iubirii. Cultivarea mentalităților și perspectivelor mai deschise, flexibile, adecvate pentru a gestiona incertitudinea, complexitatea și schimbarea. Inspirarea individului să găsească sens și să construiască organizații și societăți vibrante. Promovarea „umanismului” nu doar ca pe un ideal abstract, ci ca acțiune repetată, zilnic, moment cu moment. Începând de azi.” Ideea este să construim abilitățile care ne fac oameni mai buni, la locul de muncă și în viață. Cum ar putea arăta acest lucru?

Cultivarea curiozității: A fi curios înseamnă să cauți posibilități. A fi deschis să privești dincolo de cortina obișnuitului. A îndrăzni să-ți imaginezi. A fi neliniștit în fața status quo-ului. A fi optimist în legătură cu noul și încă nevăzut. A întreba constant „ce este adevărat?” A avea o mentalitate de descoperire, în loc să apere ego-ul. A trece de la „ce este” la „ce-ar fi dacă”. Curiozitatea este fundamentul empatiei. Nu există empatie fără curiozitate, dorința de a vedea în inimile și sufletele altora. Ce poate fi mai uman decât asta? Curiozitatea este despre umilința intelectuală și credința că puterea stă în învățare, mai mult decât în „expertiză”. Este pasiunea de a te aventura în călătoriile vieții. Pot să văd ceea ce alții nu pot? Pot să mă retrag pentru a vedea imaginea de ansamblu dincolo de perspectiva mea îngustă personală? Ce modele noi dau forma lumii noastre? Ce pierd? Curiozitatea este și despre înțelegerea noastră, cine suntem cu adevărat, capacitățile noastre, visele noastre, potențialul nostru.

Iubește Dificultatea: Aici învățăm să devenim mai puternici prin provocări. Să folosim stresul ca pe un elixir pentru creativitate, nu ca pe ceva de evitat. Să ne bucurăm de provocare. Să persistăm în atingerea unor scopuri demne. Să alegem calea mai puțin frecventată, care vine din a face lucruri dificile. Învățăm să iubim „arsura” vieții, să asociem mental efortul și asumarea riscurilor cu creșterea. Învățăm să „utilizăm” durerea pentru creștere. Să „eșuăm bine” astfel încât să devenim mai puternici. Învățăm că ceea ce „se simte în siguranță” poate crea fragilitate și pretenții. De fapt, iubirea de sine înseamnă să ne ținem la cel mai înalt standard. Această entuziasmare și credință îi inspiră pe alții să creadă că pot reuși și să îmbrățișeze provocarea și ei înșiși. Aici construim sala noastră mentală, psihologică și fizică zilnică. Devenim antifragili.

Slujește întotdeauna: Demnitatea și sociabilitatea sunt fundamentale pentru experiența noastră umană. Dar la fel și invidia și competiția. Al treilea stâlp este o schimbare de la „Eu” la „ceilalți”. O viață bună, în modul aristotelic (și în majoritatea practicilor spirituale și religiilor), este despre a face lucruri care contează pentru un bine mai mare. Este vorba despre „slujire”. Relații durabile. Conexiune emoțională. Iubire față de semenii noștri. Ceea ce Barbara Fredrickson numește Iubire 2.0, conexiunea dintre oameni – chiar și străini. Aici învățăm cum să construim încredere, cea mai înaltă, cea mai prețioasă și rară calitate a marilor organizații și societăți – prin generozitate, măreție, sacrificiu voluntar, asumarea responsabilității. Învățăm diferența dintre narcisism (care este despre a avea drepturi) și stima de sine sănătoasă (bazată pe realizări demne).

Reinventează-te: Al patrulea stâlp se referă la reînnoirea personală – cum să te adaptezi când totul din jurul nostru se schimbă. Cea mai importantă abilitate în evoluția omenirii va fi abilitatea de învățare. Acest lucru va necesita nu doar instruire, ci și reziliență psihologică. Aici învățăm cum să vizualizăm un viitor semnificativ, 3-5 ani în viitor, și să dezvoltăm o strategie coerentă, realizabilă pentru a face ca acel viitor să devină realitate. Înțelegem povestea vieților noastre conectând trecutul, prezentul și viitorul. Găsim ceea ce ne face să ne simțim cu adevărat vii – ceea ce ne bucură să facem parte din umanitate. Realizăm că a fi autentic nu înseamnă „doar să fim noi înșine” sau „să facem orice vine natural”, ci să ne străduim să devenim ființe umane mai bune, mai complete. Învățăm cum să folosim energia opușilor: viziunea cu acțiunea; curajul cu compasiunea; încrederea cu umilința; a trăi momentul și a-ți imagina viitorul. Devenim mai înțelepți.

În „Academia Umană” nu există medalii, certificări, nicio absolvire. Nu există linie de sosire. Este o călătorie pe tot parcursul vieții. În același timp, proiectul Academia Umană aspiră să fie o scânteie energetică pentru a contesta statu quo-ul educației în universitățile și organizațiile noastre. Scopul său este să ofere următoarea frontieră a dezvoltării umane.
Prin cultivarea umanității noastre, putem construi lideri, cetățeni, ființe umane mai bune – și să creăm împreună un viitor uimitor.