Guvernul va trimite Parlamentului un proiect privind redevențele în petrol și gaze în septembrie
Guvernul va trimite Parlamentului, în septembrie, un proiect de lege privind redevențele în sectorul petrolului și gazelor, care va include și un impozit pe profitul din exploatare și deduceri pentru investiții, a declarat luni Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
Noul sistem va stabili redevențe diferențiate pentru activitățile extractive terestre și marine, care vor fi aplicate numai în cazul contractelor noi. Totodată, sistemul va include o taxă pe profit pentru activitățile de exploatare, pe lângă impozitul de 16%, și un sistem de deduceri, bazat pe investiții, a spus Manolescu, la un seminar în domeniul energiei.
Unii analiști consideră că nivelul scăzut al redevențelor împiedică România să profite de pe urma resurselor energetice mari, inclusiv de gaze și de cărbune, potrivit Reuters.
În prezent, companiile plătesc redevențe de 3,5%-13,5% din producția de petrol și gaze, în funcție de cantitatea extrasă. În plus, companiile plătesc o taxă pe construcțiile speciale, cum ar fi puțurile petroliere, și o taxă de până la 60% pe veniturile rezultate din prețurile mari generate de procesul de dereglementare a pieței energiei. Ambele taxe au caracter temporar.
“Intenționăm ca veniturile colectate prin noul sistem să fie cel puțin la nivelul celor actuale. Proiectul va fi trimis Parlamentului în septembrie, când parlamentarii se vor întoarce din vacanța de vară”, a spus Manolescu.
El a arătat că nu a fost stabilit încă nivelul taxei suplimentare pe profitul din activități de exploatare și nici nivelul deducerilor.
România nu a mai modificat nivelul redevențelor din 2004, condiție prevăzută în cadrul acordului de privatizare a grupului Petrom, deținut în prezent de grupul austriac OMV.
Autoritățile intenționau să introducă noul sistem de redevențe anul trecut, dar alegerile prezidențiale din noiembrie au întârziat discuțiile.
Guvernul a anunțat anterior că noul sistem trebuie să nu sufoce investițiile.
“Puțurile off-shore sunt proiecte pe mai multe decenii. Costurile sunt ridicate. Ne gândim la investiții de mai multe miliarde de euro, Investitorii au nevoie de predictibilitate și un mediu competitiv”, a declarat John Knapp, director general al diviziei din România a ExxonMobil, care operează împreună cu Petrol primul puț de explorare la mare adâncime în apele românești ale Mării Negre.
Șeful Agenției Naționale pentru Resurse Naturale, Gheorghe Duțu, a spus că licitația de atribuire a 36 de noi concesiuni pentru licențe de operare terestre și marine în domeniul hidrocarburilor va avea loc după aprobarea legii privind redevențele.