Home Actualitate Guvernul a aprobat un memorandum pentru...
Actualitate

Guvernul a aprobat un memorandum pentru proiectul „Black Sea AI Gigafactory”, o investiție de 5 mld. euro. Grosul banilor trebuie atrași din mediul privat. “Fabrica” ar urma să integreze 100.000 de procesoare AI, și va necesita o putere instalată de până la 1.500 MW

Guvernul României a aprobat un Memorandum prin care mandatează Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor să coordoneze procesul de pregătire și implementare a proiectului „Black Sea AI Gigafactory”, o inițiativă de infrastructură digitală de mare anvergură, cu o valoare estimată între 4 și 5 miliarde de euro.

Guvernul a aprobat un memorandum pentru proiectul „Black Sea AI Gigafactory”, o investiție de 5 mld. euro. Grosul banilor trebuie atrași din mediul privat. “Fabrica” ar urma să integreze 100.000 de procesoare AI, și va necesita o putere instalată de până la 1.500 MW
Guvernul a aprobat un memorandum pentru proiectul „Black Sea AI Gigafactory”, o investiție de 5 mld. euro. Grosul banilor trebuie atrași din mediul privat. “Fabrica” ar urma să integreze 100.000 de procesoare AI, și va necesita o putere instalată de până la 1.500 MW · Foto: Business Magazin

• Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor preiau coordonarea strategică a proiectului de la Autoritatea pentru Digitalizarea României, având în vedere complexitatea energetică și financiară.

• Termenul estimat pentru operaționalizare este finalul anului 2028, iar oferta finală a României către structurile europene trebuie depusă în martie 2026.

Guvernul României a aprobat un Memorandum prin care mandatează Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor să coordoneze procesul de pregătire și implementare a proiectului „Black Sea AI Gigafactory”, o inițiativă de infrastructură digitală de mare anvergură, cu o valoare estimată între 4 și 5 miliarde de euro.

Documentul subliniază că efortul financiar nu va putea fi susținut integral din fonduri publice. Conform Memorandumului, modelul financiar propus este unul de tip parteneriat public-privat. Autoritățile publice – atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel național – pot finanța până la maximum 35% din totalul cheltuielilor de capital (CAPEX).

Diferența majoră de finanțare va trebui mobilizată din surse private. Documentul precizează necesitatea atragerii de „parteneri/investitori privați, bănci naționale de dezvoltare (în cazul României, Banca de Investiții și Dezvoltare – BID) și investitori instituționali”.

Pentru a structura acest consorțiu, Ministerul Energiei va derula proceduri competitive și transparente pentru selecția partenerilor cheie, inclusiv constructori, operatori de centre de date și furnizori de echipamente hardware, fără a angaja însă achiziții finale în această etapă preliminară.

Proiectul prevede instalarea a peste 100.000 de acceleratoare AI în două locații distincte: Cernavodă (Faza I) și Doicești (Faza II). Aceste amplasamente au fost selectate strategic pentru accesul la surse de energie și infrastructura de conectivitate.
Un aspect tehnic central al proiectului este consumul energetic semnificativ. Facilitatea va fi alimentată de un mix energetic de până la 1.500 MW, bazat pe energie nucleară fără emisii de carbon, având în vedere proximitatea față de centrala de la Cernavodă și viitoarele reactoare modulare mici (SMR) de la Doicești.

Deși intenția României de a găzdui această facilitate a fost anunțată inițial în iunie 2025 de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) , Guvernul a decis reorganizarea coordonării proiectului.
Noul Memorandum transferă responsabilitatea principală către Ministerul Energiei (pentru aspectele tehnice, locații și surse energetice) și Ministerul Finanțelor (pentru structurarea financiară complexă) . Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) va păstra un rol de suport tehnic, concentrându-se pe definirea arhitecturii digitale și elaborarea documentației pentru aplicația către EuroHPC Joint Undertaking.

România intenționează să participe la apelul competitiv lansat de întreprinderea comună europeană EuroHPC pentru înființarea de „fabrici AI”. Termenul estimat pentru depunerea ofertei finale este luna martie 2026.

Dacă proiectul va fi selectat și finanțarea asigurată, facilitatea ar urma să devină operațională spre sfârșitul anului 2028. Inițiativa este văzută ca un pilon pentru competitivitatea regională, urmând să deservească nu doar România, ci și ecosistemele de inovare din țările partenere, precum Republica Moldova.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună