Home Actualitate Guvernul a aprobat joi proiectele din Să...
Actualitate

Guvernul a aprobat joi proiectele din Sănătate care rămân pe lista de finanțare prin PNRR, respectiv 3175 de proiecte în valoare totală de 9,6 miliarde lei. Alte 142 contracte de finanțare, de 4 mld.lei, au fost scoase din PNRR

Guvernul a aprobat joi un memorandum pentru proiectele din sănătate care vor rămâne pe lista de finanțare prin PNRR, respectiv 3175 de proiecte în valoare totală de 9,6 miliarde lei, din care 7,2 miliarde lei prin PNRR. ”Se propune încheierea…

Guvernul a aprobat joi proiectele din Sănătate care rămân pe lista de finanțare prin PNRR, respectiv 3175 de proiecte în valoare totală de 9,6 miliarde lei. Alte 142 contracte de finanțare, de 4 mld.lei, au fost scoase din PNRR
Guvernul a aprobat joi proiectele din Sănătate care rămân pe lista de finanțare prin PNRR, respectiv 3175 de proiecte în valoare totală de 9,6 miliarde lei. Alte 142 contracte de finanțare, de 4 mld.lei, au fost scoase din PNRR · Foto: Business Magazin

Guvernul a aprobat joi un memorandum pentru proiectele din sănătate care vor rămâne pe lista de finanțare prin PNRR, respectiv 3175 de proiecte în valoare totală de 9,6 miliarde lei, din care 7,2 miliarde lei prin PNRR.

”Se propune încheierea de noi angajamente legale sau de atribuire contracte pentru proiectele ce fac obiectul renegocierii PNRR, conform prezentului memorandum, cu încadrare exclusivă în alocare, țintele/jaloanele aferente PNRR.  Menționăm faptul că pentru toate proiectele s-au semnat contracte de finanțare și au fost alocate credite de angajament la nivelul contractului de finanțare. Toate contractele sunt în termen și au proceduri de achizitie lansate cu încadrarea în termenul-limită de 31 august 2026”, precizează textul memorandumului.

De asemenea, semnarea contractelor de achizitie la nivelul beneficiarilor și continuarea asigurării finanțării acestor proiecte este necesară pentru atingerea țintelor și jaloanelor asumate prin PNRR de către Ministerul Sănătății, ca urmare a negocierii purtate cu reprezentanții Comisiei Europene.

În același timp, prin memorandum se renunță la alte 142 contracte de finanțare cu beneficiari care nu au inițiat proceduri de atribuire a contractelor de achiziții, în valoare totală de 4,1 miliarde lei, din care 2,91 miliarde lei valoare PNRR. Aceste proiecte au un grad de realizare sub 30%.

Astfel, de pe lista Ministerului Sănătății au fost scoase:

  • Construcția de secții de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie, Arad – unități noi” conform #377, beneficiar Județul Arad
  • Realizare pavilion nou medicină operațională-politraumă D=P=4E, drum acces și rețele în cazarma 646 Brașov, beneficiar Ministerul Apărării Naționale;
  • Construire centru de psihiatrie pediatrică în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, beneficiar Administratia Spitalelor și Serviciilor Medicale București;
  •  Extinderea aripilor A1, A4 A Spitalului Universitar de Urgență București cu regim de înălțime Sth+P+3e/ Sth+P+6e, amenajări parcări exterioare, beneficiar Spitalului Universitar de Urgență București;
  • Policlinica municipala, specializarea cardiologie si oncologie, Constanta- spital nou, beneficiar Primăria Municipiului Constanța;
  •  „Construire sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, județul Neamț”, cu funcțiuni și tehnologii inovative pentru protejarea climei și digitalizare, beneficiar Județul Neamț.

Vedeți aici textul memorandumului

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună