Guvernul aprobă acordul de asociere cu Moldova și modifică legea petrolului
Guvernul a aprobat sâmbătă, în ședință specială, acordurile de asociere cu UE a Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei, prin proiecte de legi care vor fi transmise Parlamentului spre a fi adoptate săptămâna viitoare în sesiune extraordinară.
“Este cu adevărat istoric pasul pe care Republica Moldova îl face spre UE, iar noi trebuie să realizăm lucruri concrete, să intensificăm tot ce ține de partea de cooperare: pe educație, justiție, aparăre. Miercuri, ministrul sănătății va aduce memorandumul ca să facem operațional SMURD și în Moldova, iar în toamnă vom merge să inaugurăm grădinițele construite cu banii de la noi”, a afirmat premierul Victor Ponta.
Victor Ponta a afirmat că vrea ca România să fie prima țară care ratifică aceste acorduri de asociere și a atenționat că “în special Moldova va avea o perioadă de presiuni din partea Rusiei pentru faptul că a semnat acest acord”.
În aceeași ședință de guvern a fost adoptată o ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004. Potrivit Guvernului, ordonanța “creează cadrul legal prin care conductele de interconectare între sistemul de transport al gazelor naturale din România și sistemele de transport din țările vecine devin parte integrantă a sistemului național de transport al petrolului și gazelor naturale”.
“Neadoptarea acestei ordonanțe de urgență putea duce la inoperabilitatea interconectărilor și, pe cale de consecință, la întreruperi ale alimentării cu gaze în situații de criză”, motivează Guvernul.
În acest sens, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a anunțat în ședința Guvernului că lucrările din România la gazoductul Iași-Ungheni au fost finalizate, inclusiv subtraversarea râului Prut, urmând ca sistemul de operare să fie preluat rapid de către Transgaz. “O să mergem luni acolo să vedem cu ochii noștri că lucrurile stau așa și vom discuta și cu cei din Republica Moldova de aspecte legate de proiectul de interconectare, însă lucrurile pe partea românească și subtraversarea sunt finalizate”, a spus ministrul energiei, citat de Mediafax.