Guvernarea USL, un copil cu prea multe moașe
Nerăbdarea diverșilor reprezentanți ai USL de a-și anunța planurile de reformă a transformat brusc actul guvernării într-o campanie electorală sui generis, cu diferența că, într-o campanie obișnuită, tot ce spun politicienii n-are impact decât pe durata săptămânilor de efort electoral, pe când acum riscă să sperie pe termen lung FMI și pe ceilalți creditori.
După PNL, care voia desființarea CAS, ministrul Mariana Câmpeanu a promis și ea că sistemul de pensii va fi reformat, va fi mărit salariul minim, vor fi indexate pensiile și va fi modificat Codul muncii. Excedat de situație, premierul Victor Ponta i-a rugat cu frumosul pe colegi să vorbească mai puțin, dat fiind contextul delicat al crizei europene, și să precizeze că orice schimbare în sistemul fiscal se va face numai cu acordul UE-FMI-BM.
Ca să arate că îi și sancționează pe cei ce vorbesc neîntrebați, Ponta l-a demis rapid pe Petre Lificiu, vicele ANRE, fiindcă a tratat majorarea cu 5% a tarifelor la energie îndemnându-i pe cetățeni să stingă becul la baie când pleacă de acasă. Mult mai complicat va fi însă de reglat relația cu partenerii din USL care fie se opun unor măsuri anunțate de însuși Victor Ponta (Crin Antonescu, liderul PNL, ostil taxei de solidaritate pentru bugetarii cu venituri peste 4.500 de euro), fie îi vâră continuu sub nas persoane controversate, cu potențial de a pune în pericol guvernarea (cazul pesedistului nenumit care l-a recomandat pe Grăjdan pentru șefia ISC, spre folosul lui Adrian Năstase), fie se erijează în strategi ai guvernării (cazul lui Viorel Hrebenciuc, care a anunțat că președintele Traian Băsescu va fi suspendat în februarie 2013).
Merită, în context, să ne amuzăm de felul cum, dintr-un funcționar demis rapid de premierul Victor Ponta pentru gafa de a fi retras de capul lui Inspectoratul de Stat pentru Construcții din dosarul Trofeul Calității în care e judecat ex-premierul Adrian Năstase, Constantin-Adrian Balaban-Grăjdan a ajuns peste noapte o figură misterioasă, creditată ba cu rolul de om de sacrificiu, numit de Ponta la ISC ca să-l scoată pe Adrian Năstase din sus-numitul dosar, ba cu rolul de om al DNA, pus de procurori să-i compromită pe Năstase și Ponta. Judecând după felul cum trustul de presă al PC i-a luat apărarea la 22 mai, când Grăjdan a retras ISC din procesul Trofeul Calității, ideea de trimis ocult al DNA e ridicolă, însă fapt e că acțiunile lui Grăjdan au reușit deja să umple cu noroi atât imaginea lui Adrian Năstase, sunat de Grăjdan la 6 dimineața în 22 mai, cât și imaginea lui Victor Ponta, târât de “cadriștii” USL într-un scandal de care guvernarea se putea lipsi ușor dacă Grăjdan nu ajungea la șefia ISC.