Home Actualitate Grupul Teraplast a preluat integral comp...
Actualitate

Grupul Teraplast a preluat integral compania Politub

Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din Romania si unul dintre principalii producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor, a finalizat procesul de achizitie a companiei Politub, unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata tevilor de apa si gaz.

Grupul Teraplast a preluat integral compania Politub
Grupul Teraplast a preluat integral compania Politub · Foto: Business Magazin

Teraplast anunță că s-a finalizat procesul de achiziție a pachetului de acțiuni reprezentând 50% din părțile sociale ale Politub, deținut de compania franceză Socotub, prin operarea, la dată de 11 octombrie 2017, în registrul acționarilor societății Politub S.A. a transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor. Astfel, Teraplast are o participație de 99,99% din capitalul social Politub, iar Terasteel S.A. o participație de 00,01%. Anterior achiziției, Teraplast deținea 50% din acțiunile Politub SĂ, iar odată cu finalizarea procesului de achiziție a restului de acțiuni, grupul Teraplast dobândește control unic asupra societății Politub SA.

 

„Preluarea integrală a companiei Politub este un pas important în dezvoltarea grupului Teraplast, în sensul consolidării poziției noastre de jucător cheie pe piață construcțiilor și instalațiilor. Odată cu această achiziție portofoliul nostru este completat de produse complementare, având astfel posibilitatea de a oferi soluții diversificate partenerilor noștri. Suntem încrezători că prin dezvoltarea acestui segment de produse, grupul Teraplast va trece într-o nouă etapă de evoluție”, a declarat Mirela Pop, director general Teraplast. 

 

Grupul Teraplast rulează o cifra de afaceri anuală de peste 400 de milioane de lei. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate și Tâmplărie termoizolantă, deținând poziții de top pe o mare parte din aceste piețe. Compania-mama Teraplast este lider de piață pe segmentele de canalizări exterioare și granule, și este al doilea jucător de pe piață de canalizări interioare. Subsidiară TeraSteel este al doilea jucător de pe piață de panouri sandwich și liderul pieței de structuri metalice zincate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună