Home Actualitate Grupul Supernova a preluat proiectul com...
Actualitate

Grupul Supernova a preluat proiectul comercial Jupiter City din Pitești

Grupul Jupiter a ajuns la o înțelegere cu grupul austriac Supernova pentru prima achiziție de pe piața românească - Jupiter City Shopping City din Pitești. Achiziția a avut loc în luna octombrie a acestui an, iar grupul austriac are în…

Grupul Supernova a preluat proiectul comercial Jupiter City din Pitești
Grupul Supernova a preluat proiectul comercial Jupiter City din Pitești · Foto: Business Magazin

Grupul Jupiter a ajuns la o înțelegere cu grupul austriac Supernova pentru prima achiziție de pe piața românească – Jupiter City Shopping City din Pitești. Achiziția a avut loc în luna octombrie a acestui an, iar grupul austriac are în plan să realizeze și alte achiziții la nivelul Europei Centrale și de Est.

Centrul comercial are o suprafață de peste 45.000 mp, 1.700 de locuri de parcare și 90 de magazine.

“Credem că Jupiter City Shopping Center ca și întreaga piață românească are mult potențial pentru creșterea brandului nostru. Pentru perioada următoare, planul nostru este să îmbunătățim ofertele existente și să extindem centrul. Suntem concentrați pe dezvoltarea acestei piețe”, a spus Markus Pinggera, Managing Director at Supernova.

Grupul Supernova este concentrat pe dezvoltarea și gestionarea proprietărilor comerciale în Europa Centrală și de Est dar și în Europa de Vest. Pe lângă piața românească, compania mai este activă în Austria, Slovacia, Slovenia și Croația. Portofoliul său include 77 de proprietăți, cu o valoare cumulată de 1,5 miliarde de euro.

În ultimii cinci ani compania a achiziționat centre comerciale și a construit altele în Slovenia și Croația. Numai în Croația au achiziționat în ultimii trei ani șapte centre comerciale. Mai mult, anu trecut în Slovenia Grupul a achiziționat zece centre de retail din portofoliul Mercator și 11 ale Qlandia Centrice Real Estate GmbH, companie deținută de fondul de investiții Lone Star.

Grupul austriac Supernova intr pe piața din România la finalul anului trecut, urmând să dezvolte primul proiect, în Sibiu, în parteneriat cu Oasis Retail Development&Consulting, firmă deținută de Klaus Reisenauer și Kurt Wagner.

Prima Shopping Center Sibiu este un parc de retail în suprafață de 40.000 mp localizat în zona de nord a orașului.

Supernova operează peste 20 de centre comerciale.

Prima fază a proiectului din Sibiu are o suprafață de 15.000 mp și va cuprinde un hipermarket și o galerie comercială, targetând populația din nordul și vestul orașului, precum și traficul de tranzit din zonă. Pentru faza doua este vizat un mix de retaileri cu produse de dimensiuni mari precum și un hotel.

Oasis Development este unul dintre cei mai dinamici dezvoltatori de retail din România, cu peste 70 de proiecte livrate în întreaga țară în ultimii 15 ani, pe o suprafață ce însumează 1,5 milioane mp de teren. Dezvoltatorul de retail este deținut de Klaus Reisenauer și Kurt Wagner.

Compania dezvoltă proiecte proprii sub brandurile Prima Shops și Family Center. Portofoliul Oasis Development în România este alcătuit din șase parcuri de retail și centre comerciale lansate sub brandul „Prima Shops” în Oradea, Roman, Reghin, Făgăraș, Tecuci și Mangalia, precum și 2 parcuri de retail deținute în parteneriat, sub brandul „Family Center”, în Giurgiu și Râmnicu Vâlcea.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună