Grupul iQuest crește veniturile cu 15%
Grupul specializat în dezvoltarea de soluții și servicii software iQuest anunță creșterea cifrei de afaceri în 2013, la 25 de milioane de euro și estimează majorarea veniturilor interne la 15% din business.
iQuest s-a axat pe piețele internaționale, prin derularea de proiecte cu clienți precum Roche, Virgin Atlantic Airlines, Financial Times, Vodafone, Ikea. La începutul anului, compania a recrutat în echipa de management executivi din companii precum Microsoft, SAP sau Nestlé.
În prezent, iQuest numără peste 500 de specialiști IT în 10 centre din România (Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu, Craiova și București), Germania (Frankfurt), Suedia (Gotheburg), Elveția (Zürich), Ungaria (Budapesta) și Statele Unite (Palo Alto), și este unul dintre membrii fondatori ai Cluj IT Cluster. În 2014, reprezentanții companiei estimează o creștere de 20% a numărului de angajați.
În perioada următoare, iQuest a anunțat că va accentua și prezența pe piața locală. „Business-ul de pe piața locală cuprinde două direcții: sectorul privat, unde dezvoltarea este constantă, dar cu un trend moderat crescător și sectorul public, unde iQuest, începând cu anul 2012, este din ce în ce mai prezent. Valoarea business-ului local în cifra de afaceri iQuest este în continuă creștere, iar pentru acest an estimăm o pondere de 15%”, a explicat Horia Cerchez, site manager iQuest București.
Compania estimează că ritmul de creștere pe piața locală va fi mai accelerat decât pe plan extern și așteaptă o relansare a investițiilor în IT, mai ales în sectorul privat, unde vor crește în importanță soluțiile dedicate și dezvoltate pentru rezolvarea punctuală a unor probleme, care să conducă la creșterea productivității, a controlului și a predictibilității business-ului.