Grupul elvețian Nestle, în alertă din cauza epidemiei de Ebola din Africa de Vest
Grupul elvețian Nestle se pregătește să facă față impactului epidemiei de Ebola din Africa de Vest, în condițiile în care prețul pentru cacao crește din cauza temerilor că boala ar putea ajunge și în Coasta de Fildeș, sursa a circa 40% din cacaua produsă la nivel mondial, transmite Bloomberg.
Nestle este în alertă maximă chiar dacă grupul nu are fabrici în cele mai afectate trei state, Sierra Leone, Liberia și Guinea, a declarat joi directorul general Paul Bulcke, într-o conferință de presă organizată la Vevey, în Elveția. El a precizat că nu este necesară retragerea angajaților din regiune.
Coasta de Fildeș este pe o listă de 13 state cărora Organizația Mondială a Sănătații le-a cerut săptămâna trecută să fie pregătite pentru cazuri de Ebola, pentru a se asigura că epidemia nu se răspândește.
La începutul acestei săptămâni, producătorul elvețian de alimente a oferit cel puțin 100.000 de franci elvețieni Federației Internaționale a Crucii Roșii și organizației Caritas, pentru combaterea Ebola.
“Cel mai bun lucru este să fii în alertă, siguranța oamenilor să fie prioritară, și să îți continui activitatea, ceea ce creează stabilitate. Dacă s-ar închide dintr-o dată toate fabricile din Africa, s-ar crea mai multă panică. O altă prioritate trebuie să fie prevenirea răspândirii panicii”, a spus Bulcke.
Nestle a anticipat joi că trimestrul patru va fi dificil pentru companie, unul dintre motive fiind epidemia de Ebola, alături de tulburările politice din Asia și creșterea prețurilor materiilor prime.
În ultima lună, prețul contractelor futures pentru cacao a crescut cu 16%.
Dacă virusul va ajunge în Gana și Coasta de Fildeș, ar avea un impact major, a mai spus Bulcke, adăugând că Nestle a luat măsuri, care vor avea efecte și în prima parte a anului viitor, pentru a se proteja de creșterea prețului pentru cacao. Nestle are opt fabrici în diviza din Africa Centrală și de Vest, care are sediul în Accra, Gana.