Grupul City Grill a raportat afaceri de peste 33,7 mil. euro anul trecut
Grupul românesc de restaurante City Grill a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 33,7 milioane euro, în creștere cu 11% față de anul anterior, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții companiei. Grupul City Grill administrează în prezent 19 restaurante și cafenele, deschise sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruș, Hanul Berarilor, Trattoria Buongiorno, City G…
Suprafața totală a restaurantelor și cafenelelor operate de Grup a ajuns în prezent la 12.500 mp, iar capacitatea lor este de peste 3.372 persoane în interior (53%) și 2.952 persoane pe terase (47%).
În 2017, în restaurantele Grupului City Grill, peste 40% dintre vânzările grupului au trecut prin programul de fidelizare Out4food.
“Aplicația Out4Food este pariul nostru în tehnologie și în cei 5 ani de la lansare s-a dovedit a fi cel mai performant sistem de fidelizare al clienților din industria noastră. A ajuns la peste 80.000 conturi active și este folosită în special de persoane cu vârsta între 27-40 ani, mai mulți bărbați, căsătoriți, cu copii, studii superioare și poziții de middle și top management.” –declară Daniel Mischie, CEO City Grill Group.
Valoarea medie a unei tranzacții în restaurantele din Grupul City Grill este 99 lei. Cele mai comandate preparate diferă, în funcție de brandul și specificul restaurantului, însă se remarcă interesul ridicat al clienților față de ciolanul de porc cu varză, mici, pizza și paste, papanași, borș de cocos sau Mâncarea Berarului (pulpe de rață la cuptor).
Cu peste 1350 angajați în cele 19 restaurante și cafenele operate, Grupul City Grill este cel mai important angajator român din industria restaurantelor. În 2017 au fost înființate peste 200 locuri de muncă, iar în 2018 numărul angajărilor pe poziții noi va depăși 350. Cele mai căutate poziții sunt cele de picoli, ospătari, bucătari și ajutor de bucătar.
“Academia City Grill este un proiect pe care l-am lansat anul trecut pentru a facilita intrarea persoanelor necalificate în domeniu. În cadrul Academiei se desfășoară cursuri de formare, practice și teoretice, pentru meserii precum ospătar sau bucătar, dar și pentru funcții de conducere, precum șef de sală sau șef de restaurant. O persoană fără experiență care își dorește să învețe meserie, să primească un venit stabil și la timp, poate de exemplu să înceapă într-o poziție de ajutor de bucătar, să urmeze cursurile Academiei și în 6 luni să fie calificat pentru o poziție de bucătar, cu diplomă acreditată de Ministerul Muncii.” –adaugă Daniel Mischie.
Motoarele creșterii cifrei de afaceri în 2017 au fost investițiile în tehnologie, eficientizarea operațiunilor și deschiderea a două noi restaurante sub brandul Trattoria Buongiorno (Trattoria Buongiorno Centrul Istoric și Trattoria Buongiorno Arena). Valoarea totală a investițiilor demarate în 2017 a fost de 4,5 milioane de euro.
Valoarea estimată a investițiilor în 2018 se situează în jurul a 4,2 milioane de euro, iar direcțiile strategice către care sunt alocate sunt resursele umane (programe de formare profesională, dezvoltare personală și fidelizare pentru angajați) și tehnologie (dezvoltarea aplicației Out4Food), precum și dezvoltarea și modernizarea rețelei și un nou segment de business, livrările la domiciliu.
Grupul City Grill este cel mai important jucător român din industria restaurantelor. Fondat în 2004, Grupul City Grill operează în prezent 19 restaurante și cafenele sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruș, Hanul Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill și City Café.