Grupul Ascendis | X by Ascendis
Inovația crește businessul. Pornind de la această convingere, Ascendis și-a propus să dezvolte oameni și organizații ajutându-i să înțeleagă că inovarea înseamnă muncă grea, disciplină, concentrare și proces mai mult decât creativitate, visare și imaginație. Scopul este să ajute companiile…
Inovația crește businessul. Pornind de la această convingere, Ascendis și-a propus să dezvolte oameni și organizații ajutându-i să înțeleagă că inovarea înseamnă muncă grea, disciplină, concentrare și proces mai mult decât creativitate, visare și imaginație. Scopul este să ajute companiile și instituțiile din această parte a lumii să se diferențieze în piețele lor. Cum fac acest lucru? Prin schimbarea mentalităților, prin dezvoltarea abilităților necesare pentru a performa și prin crearea de noi produse și servicii.
Descrierea inovației:
Ideea lansării X by Ascendis, divizia de inovație a grupului de training și consultanță Ascendis, le-a venit din 2019, povestesc reprezentanții companiei, însă în ultimii doi ani s-a concretizat. România are un potențial creativ foarte mare. Cu toate acestea, țara noastră se află pe ultimul loc în indexul UE în ceea ce privește inovația. X by Ascendis își propune să contribuie la schimbarea diferențiatorului de țară, de la „eficiență financiară” în ceea ce privește forța de muncă, la inovație și antreprenoriat. Inițiatorii proiectului sunt Ionuț Tarcea și Cornel Amariei – cofondatori, alături de partenerii Ascendis. Ionuț are o experiență de 20 ani în marketing și din 2007 este antreprenor și consultant Ascendis. În trecut, a fost implicat într-unul dintre cele mai active și mai solicitante domenii – telecomunicațiile. Cornel Amariei este un inventator, speaker și antreprenor român cunoscut pentru fondarea .lumen – start-up-ul care a creat primii ochelari pentru mobilitatea nevăzătorilor.
Elementul de noutate:
Serviciile X by Ascendis acoperă o zonă „liberă” în ceea ce privește programele de inovare: incubarea. Există multe competiții de idei, hackathoane, există programe de accelerare pentru startupuri, dar nu există susținere pentru dezvoltarea ideilor și soluțiilor în MVP (minimum viable products). Ascendis ajută la formarea echipelor, la transferul de know-how de business și financiar și însoțesc echipele în dezvoltarea produselor, într-un cadru agile.
Efectele inovației:
Fiecare program de inovație a generat soluții inovative și produse/servicii lansate în piață (de exemplu, programul IncubatorX SME a generat trei MVP-uri lansate în piață, din cele 6 IMM-uri care au ajuns în faza de incubare, în program).