Home Actualitate Grecia vrea să vândă Eurobank în două et...
Actualitate

Grecia vrea să vândă Eurobank în două etape, începând de anul viitor

Fondul pentru stabilitate financiară al Greciei a avizat preliminar un plan pentru vânzarea în două etape a băncii elene Eurobank, care prevede posibila intrare a unui investitor privat în acționariatul băncii în primul trimestru al anului următor.

Grecia vrea să vândă Eurobank în două etape, începând de anul viitor
Grecia vrea să vândă Eurobank în două etape, începând de anul viitor · Foto: Business Magazin

 Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară a preluat controlul Eurobank, respectiv 94% din acțiuni, după ce a recapitalizat instituția de credit cu fonduri puse la dispoziția statului elen printr-un program finanțat de țările din zona euro și FMI.

Planul, care se află în faza stabilirii detaliilor finale, prevede intrarea în acționariat a unui investitor privat cu un pachet de acțiuni de 30-40%, printr-o majorare de capital care ar putea avea loc în primul trimestru al anului următor, scrie Kathimerini.

Pregătirile pentru această primă etapă fac imposibilă vânzarea de acțiuni mai devreme de începutul anului următor, notează publicația.

Participația investitorului privat va crește ulterior peste pragul de 50%.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună