Home Actualitate Grecia VA ACCEPTA condițiile impuse de c...
Actualitate

Grecia VA ACCEPTA condițiile impuse de creditorii internaționali, potrivit Financial Times

Premierul elen Alexis Tsipras va accepta toate condițiile impuse de creditorii internaționali, așa cum au fost ele stabilite la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit unei scrisori trimise de primul ministru al Greciei, marți noapte, către Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană, și obținută de Financial Times.

Marți, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut o ofertă de acord de ultim moment autorităților de la Atena, în care premierul elen Alexis Tsipras ar fi trebuit să accepte în scris condițiile propuse duminică de creditori și să susțină votul în favoarea programului de reforme la referendumul de pe 5 iulie.

Oferta publicată duminică de creditori include propunerea Greciei ca taxa pe valoare adăugată pentru hoteluri să fie de 13% și nu de 23% așa cum solicitau anterior instituțiile europene.

Dacă oferta ar fi acceptată, miniștrii de Finanțe din zona euro ar putea adopta o declarație în care să afirme că un angajament din 2012, pentru analizarea extinderii perioadelor de maturitate a împrumuturilor, de reducere a dobânzilor și de extindere a unui moratoriu referitor la plata dobânzilor pentru împrumuturile acordate de zona euro Greciei să fie implementat în octombrie.

Oferta este condiționată de trimiterea la timp de către Tsipras a scrisorii către președintele Eurogroup Jeroen Dijsselbloem, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande, pentru a putea organiza marți o întâlnire a miniștrilor de Finanțe din zona euro.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună