Grecia a deschis un cont în care corupții pot depune banii furați de la stat
Autoritățile elene au deschis un cont special în care persoanele care au cauzat prejudicii financiare statului, prin acte de corupție sau evaziune, pot depune de bunăvoie sumele datorate, iar oficialii de la Atena estimează că guvernul ar putea încasa astfel până la 1 miliard de euro.
“Am deschis un nou cont al guvernului elen la Banca Greciei. Banii furați depuși în acest cont vor fi ulterior investiți în infrastructură, ajutoare sociale, sănătate și educație”, a declarat secretarul de stat din Ministerul de Finanțe Christos Staikouras, citat de portalul elen GreekReporter.
Guvernul speră că presiunea asupra persoanelor care au datorii către stat, precum cea exercitată în urma scandalului declanșat de lista Lagarde, le va determina să returneze banii.
Cei care vor plăti vor fi, totuși, trași la răspundere pentru acțiunile lor, fiind pasibili de amenzi și chiar pedepse cu închisoarea.
Institutul Brookings din Washington a estimat că guvernul elen a pierdut 20 de miliarde de euro anual în perioada 2005-2009 din cauza corupției.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro