Grădinița care învață copiii cum să devină milionari

Pentru 495 de dolari pe lună, academia de business Spark îți va învăța copilul câte ceva despre elasticitatea cererii în funcție de preț și despre etica în afaceri – ce are prioritate, profitul sau clientul?

Povestea de mai jos nu este o exagerare și nicio fantezie. Este experiența unei familii – tatăl, Peter Robison, este jurnalist la Bloomberg – cu o formă suplimentară de educație pentru copii, una care face din micul cerșetor de bani de buzunar un mic capitalist sau poate, mai încolo, un mare milionar.

Într-una din zilele verii, pentru a-și ține ocupați cei doi băieți și poate pentru a-i învăța câte ceva despre ce înseamnă să câștigi bani, Peter Robison și soția sa au instalat la marginea aleii un stand cu limonadă. Ea a dus afară o masă roșie veche pe care o are de când era copil și l-a ajutat pe fiul cel mai mare, în vârstă de cinci ani, să scrie frumos „limonadă”  și „5 cenți” pe un carton mai gros. Dacă vecinii care treceau pe acolo se opreau, cel mai tânăr, care are trei ani, turna repede suc într‑un pahar de plastic, iar fratele mai mare număra încet mărunțișul primit rest. Clienții le lăsau adesea un dolar întreg și nu mai cereau restul și, până la sfârșitul după-amiezii, strânseseră opt dolari. Mai apoi cel de cinci ani ne-a stârnit amuzamentul când ne-a explicat cum au reușit să strângă așa o pradă: „Eu nu dau rest”.

Jurnalistul s-a gândit că e mândru de odraslele sale și că ideea descoperită de copii merita ținută minte. Mândria l-a ținut până săptămâna următoare, când l-a întâlnit pe Chuchi Arevalo, fondatorul unei academii de afaceri pentru tineret populare printre părinții corporatiști sau cu funcții bine plătite din Washington. I-a explicat, cu foarte multe cuvinte, că eforturile celor doi băieți sunt o rușine antreprenorială. Absolvent de MBA și fost consultant bancar, Arevalo a dezvoltat un plan de studii pentru copii de cel puțin cinci ani. Explicațiile lui pornesc cu standul de limonadă – un vehicul pentru lecțiile de strategie, operațiuni și finanțe. „Nu este doar o joacă nevinovată”, spune el.

Cei care administrează un stand de succes au un plan de marketing: fluturași publicitari, activitate pe rețelele de socializare, parteneriate cu echipele sportive ale școlii. Cunosc costurile pe partea de aprovizionare și marjele brute. Și își diversifică mereu sursele de venituri. „Poți aduce în ofertă prăjiturele sau banane sau orice alte fructe care ți-ar permite să vinzi mai multe lucruri?”, întreabă el. „Apropo, ce vei face la iarnă? Nu vei vinde limonadă rece. Atunci ce zici de ciocolată caldă?” În acest punct, jurnalistul încerca să se decidă dacă Arevalo este un motor al capitalismului american sau un robot care ucide inocența.

Compania sa se numește Spark Business Academy, iar Peter Robison văzuse cursurile descrise pe un fluturaș informativ într-o tabără de vară, alături de propuneri mai normale de distracție cum ar fi arta, muzica și sporturile. Fluturașul avea poze cu moguli de clasa a patra în costum vorbind la telefonul mobil și promitea că școala îi va învăța pe copii lucruri precum „cultivarea unei gândiri antreprenoriale” și „construirea unui portofoliu de acțiuni”. Arevalo i-a propus să îl însoțească în cea mai îndrăzneață tabără a sa, Tabăra Viitorilor Miliardari. Aceasta ține o săptămână și cuprinde cursuri de 495 de dolari despre bugete, investiții, etică în afaceri, leadership și spirit antreprenorial.

Iar jurnalistul de la Bloomberg a avut parte de o experiență interesantă când a dat curs invitației. În prima zi, lângă o biserică baptistă cu coloane albe dintr-un colț plin de verdeață al orașului Arlington, parcarea plină cu mașini Volvo și Toyota Prius s-a umplut cu copii și părinți. Cei mai mici, copii de șase până la zece ani, s-au dus în biserică, unde un doctorand al Universității George Washington îi punea la lucru – elaborarea unor planuri de afaceri. Unii făceau desene cu produsele lor (era în august, iar înghețata era o temă care apărea frecvent), în timp ce alții completau formulare cu estimările de preț, costuri, venituri și profit.

„În ce constă misiunea noastră?”, a întrebat un copil de clasa a patra.

Copiii mai mari, de 11-16 ani, s-au adunat jos, într-o cameră mare cu multe mese lungi – camera corului. Arevalo a preluat conducerea. El a trecut rapid în revistă pietrele de reper ale vieții. Carduri de credit. Calificativele date de creditori debitorilor. Creditele studențești. Portofoliile de investiții. Poate chiar și conducerea unei companii și rezolvarea problemelor dificile de afaceri. „Să știi să conduci – acesta este cel mai important lucru pentru voi”, spunea el la un moment dat, prima din multele dăți din acea săptămână când a deviat spre limbajul corporatist.

Pentru a distra grupul de vreo 12 adolescenți – care puteau la fel de bine să se bălăcească la piscină, sau să pună la cale trăsnăi sau să se bucure în orice alt fel de vacanța de vară –, Arevalo nu glumea și nici nu cânta la chitară. În schimb, a efectuat câteva calcule pe o foaie proiectată pe un ecran mare, așa cum se face de obicei la o ședință cu bancheri. Jurnalistul avea să constate că stilul nu diferea prea mult de cel format la locul de muncă anterior, la firma de consultanță PwC, unde era tot un fel de profesor. Clasa a păstrat o tăcere de mormânt când Arevalo a enumerat factorii care influențează un scor FICO și a arătat cum se pot construi rezerve pentru anii bătrâneții prin magia câștigului din investiții. 

Când profesorul a făcut observația că Facebook a refuzat cândva o ofertă de cumpărare de un miliard de dolari de la Yahoo!, un tânar de 11 ani cu ochelari l-a întrebat cât valorează acum rețeaua de socializare. „Foarte bună întrebarea”, spune Arevalo, căutând să explice ce înseamnă capitalizarea de piață (iar răspunsul, pe baza prețului acțiunilor din acea zi, a fost 359 miliarde de dolari).