Home Actualitate Grădina cu birouri
Actualitate

Grădina cu birouri

Locuința modernă cu cât mai mult open-space nu prea permite locatarilor să se detașeze de restul familiei atunci când simt nevoia de puțină intimitate sau au de lucru, ceea ce-i face să caute diverse căi de rezolvare a acestei probleme.

Grădina cu birouri
Grădina cu birouri · Foto: Business Magazin

O soluție, scrie Financial Times, poate fi căutată la scriitori, care de multă vreme se refugiază să lucreze într-o încăpere separată situată în grădina casei lor, fie construită special, fie provenită dintr-un foișor reamenajat ca birou. Printre cei care scriau sau scriu într-un spațiu separat în grădină se numără George Bernard Shaw, Virginia Wolf sau Neil Gaiman. Biroul sau spațiul de refugiu din grădină nu este însă amenajat de locatarii casei, ci se poartă colaborarea cu un arhitect care să-l proiecteze.
Clienții care solicită așa ceva doresc fie spații moderne, așezate pe aflorimente, dacă amplasamentul o permite, la construcția cărora se folosește piatră și sticlă, ca în cazul spațiului de creație de la Greenwich (Connecticut) al fostului bancher american, John Barr, devenit poet, fie spații bine integrate în peisaj. În acest din urmă caz se remarcă un studio construit în Australia, la Melbourne, și acoperit cu iederă, ceea ce-l face greu de distins prin vegetație. Biroul celui care l-a comandat este amplasat în dreptul ferestrei mari și-i permite astfel să se bucure de priveliște. Un alt exemplu vine de la Londra, unde un arhitect a proiectat pentru fratele său un spațiu octogonal de lucru, construit din lemn și vopsit în verde pentru a se încadra bine în peisajul grădinii.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună