Home Actualitate Gorghiu: Graba cu care PSD încearcă să t...
Actualitate

Gorghiu: Graba cu care PSD încearcă să treacă noul Cod fiscal, fără o dezbatere serioasă, e neadecvată

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, sâmbătă, că i se pare "neadecvată" "graba cu care PSD încearcă să treacă proiectul noului Cod fiscal, fără o dezbatere serioasă", adăugând că "speranța de viață" a codului trebuie să fie mai lungă decât mandatul unui premier, indiferent de numele acestuia

“Mi se pare neadecvată graba cu care PSD încearcă să treacă acest proiect de Cod fiscal, fără o dezbatere serioasă, mai mult, amenințând că o va face prin angajarea răspunerii. Eu cred și PNL credem că un cod fiscal trebuie să aibă o speranță de viață care să fie mai lungă decât mandatul unui premier, indiferent care este numele acelui premier”, a susținut ea, sâmbătă, cu ocazia lansării proiectului programului de guvernare al PNL.

Pe de altă arte, ea a menționat că un eșec al măsurilor PSD va avea ca “efect colateral” o majoră dificultate de acceptare publică pe viitor a unor măsuri liberale sau a unor programe de natură liberală care să susțină “real și pe termen lung” economia românească.

De fiecare dată când PSD trece prin momente politice dificile, vine cu tot felul de promisiuni spectaculoase, intră în acest carusel al promisiunilor spectaculoase (…) – milionul acela de locuri de muncă sau cele 10 miliarde de euro investiții străine pe care le-a promis. (…) Guvernul a fost investit cu promisiunea că, la 1 ianuarie 2013, va reduce TVA. Nu s-a întâmplat nici până în zilele noastre acest lucru”, a comentat Gorghiu.

Liderul PNL a mai afirmat că partidul a susținut și va susține relaxarea fiscală, însă respinge compromiterea unor politici utile prin “slaba pregătire și amatorismul altora”.

Proiectul Codului fiscal va fi discutat din nou de Guvern, de această dată în vederea aprobării, în perioada 18-25 martie, premierul Victor Ponta afirmând că un program fiscal mai bun decât cel propus de către Executiv “nu are cine să aibă în România”.

“Dincolo de câteva mici critici de la cei care ziceau că au ei un program mai bun, dar nu îl au – un program mai bun decât cel pe care noi l-am propus n-are cine să aibă în România – important este că, după trei ani de muncă, putem să facem și reducerea TVA și toate celelalte măsuri și, mai ales, avem pe termen mediu și lung un plan și o strategie foarte clară de dezvoltare economică”, a spus Ponta miniștrilor, în ședința de guvern.

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, l-a anunțat în acest context că proiectul Codului fiscal va fi din nou prezentat Guvernului, de această dată spre aprobare, în perioada 18-25 martie. Proiectul fusese discutat de Guvern în urmă cu o săptămână, în primă lectură.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună