Home Actualitate Google investește 300 de milioane de dol...
Actualitate

Google investește 300 de milioane de dolari în presa credibilă, pentru a combate știrile false

Compania americană Google a anunțat că va investi 300 de milioane de dolari într-o serie de proiecte destinate combaterii știrilor false de pe internet și susținerii presei credibile, suma urmând să fie alocată pe parcursul a trei ani, transmite AFP.

Google investește 300 de milioane de dolari în presa credibilă, pentru a combate știrile false
Google investește 300 de milioane de dolari în presa credibilă, pentru a combate știrile false · Foto: Business Magazin

În timpul unei prezentări care a avut loc marți, la New York, Google, mult timp criticat pentru că a contribuit la răspândirea știrilor false și la declinul presei tradiționale, a anunțat o serie de proiecte destinate “promovării informațiilor fiabile și de calitate”. De asemenea, aceste proiecte vor ajuta presa credibilă să câștige și mai mulți abonați, potrivit Google.

Philipp Schindler, Chief Business Officer, a dat asigurări că “viitorul Google și cel al companiilor media partenere sunt legate”.

Printre proiectele care vor fi susținute de compania cu sediul în Mountain View, SUA, se numără crearea unui “laborator al dezinformării”, în partenariat cu Institutul Shorenstein din Harvard, o continuare a inițiativei “CrossCheck” testată în Europa pentru a combate dezinformarea în timpul recentelor campanii electorale din Franța și Marea Britanie.

Este vorba de a “încerca codificarea a tot ce am aflat”, “combinând instrumentele tehnice și expertiza editorială”, în ideea de a pune în practică acest lucru în timpul alegerilor americane din noiembrie, a spus Nicco Mele, director al Centrului Shorenstein.

În timp ce Facebook este din nou ținta criticilor, pentru că a permis companiei Cambridge Analytica să utilizeze în scopuri politice datele a milioane de utilizatori ai rețelei de socializare, Google dorește să se poziționeze ca partener al presei credibile.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună