Home Actualitate Germania nu intenționează să staționeze...
Actualitate

Germania nu intenționează să staționeze permanent trupe în România

Germania nu are niciun plan de a staționa permanent trupe în România, a comunicat miercuri Ministerul Apărării de la Berlin, după ce premierul Marcel Ciolacu a exprimat dorința de a fi staționați militari germani pe teritoriul României. Un purtător de…

Germania nu are niciun plan de a staționa permanent trupe în România, a comunicat miercuri Ministerul Apărării de la Berlin, după ce premierul Marcel Ciolacu a exprimat dorința de a fi staționați militari germani pe teritoriul României.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a declarat miercuri, potrivit publicației Tagesspiegel și site-ului Tagesschau.de, că Germania nu are niciun plan de a staționa trupe în România.

Oficialul german a explicat că, în cadrul NATO, Franța are un parteneriat militar strâns cu România, iar Germania este națiune-cadru pentru Lituania. În acest context, Germania “nu se simte obligată” să trimită o brigadă permanentă în România, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministeruluui Apărării de la Berlin.

Premierul României, Marcel Ciolacu, a afirmat marți, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Berlin cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, că și-ar dori ca pe teritoriul României să fie staționate trupe germane. Berlinul tocmai a anunțat un plan de a staționa aproximativ 4.000 de militari germani în Lituania, în cadrul acțiunilor de consolidare a flancului estic al NATO.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună