Generația noastră este principala beneficiară a NATO și a UE. Ce lăsăm după noi?

După mai bine de un an, am terminat de citit una dintre cele mai interesante cărți de geopolitică (848 de pagini) care mi-au trecut prin fața ochilor – Confidențele unui ambasador sovietic la Washington –, o carte de memorii scrisă de Anatoli Dobrînin, cel care, timp de 27 de ani, i-a reprezentat pe sovietici în Statele Unite. A fost numit ambasador de Hrușciov în 1962, când avea 43 de ani, pe vremea lui Kennedy, tocmai când începea războiul rachetelor din Cuba. A prins șase președinți americani și s-a reîntors la Moscova pe vremea lui Gorbaciov, când la Casa Albă venise George W. Bush. De altfel, el a fost retras de la post de Gorbaciov, care voia să schimbe liniile – o retragere pe care Anatoli Dobrînin a considerat-o o greșeală și, de aceea, în ultimul capitol al cărții îl face praf pe celebrul lider sovietic, care, prin Perestroi-ka lui, a determinat căderea imperiului sovietic, pierderea puterii și influenței URSS în lume și pierderea influenței asupra tuturor statelor foste comuniste, începând cu Germania Democratică – RDG – și până la România.

Kremlinul nu a uitat niciodată că i-a fost luată și a pierdut influența în fostele țări comuniste și, de aceea, va face tot posibilul să o recupereze, chiar dacă va trebui să apeleze la război. Iar Ucraina este primul pas. Retragerea militară ordonată de Gorbaciov din fostele țări comuniste și, în special, din Ger-mania de Est a fost o greșeală de neiertat din perspectiva lui Anatoli Dobrînin – mai ales că liderul soviet-ic nu a obținut altceva decât bani (și aceia mult prea puțini, care nu au fost suficienți pentru a acoperi criza din Rusia și din fostele țări parte a URSS) și un premiu Nobel, care i-a satisfăcut doar orgoliul lui Gorbaciov.

Dacă aș fi citit această carte acum cinci ani, înainte să izbucnească războiul din Ucraina, poate ar fi trecut neobservată. Dar, în lumina războiului, în lumina a ceea ce se petrece acum, când noul lider amer-ican Donald Trump vrea să schimbe, cel puțin până acum, doar prin retorică, politica internă a NATO, prin lumina evenimentelor apărute odată cu prăbușirea URSS, cartea are o altă semnificație. România a avut un noroc fabulos, a avut o fereastră unică în toată istoria ei, pentru că a putut să intre în NATO în 2004 și în Uniunea Europeană în 2007. Aceste decizii au fost luate la începutul anilor 2000, atunci când Rusia era slabă din punct de vedere economic, social, politic și geopolitic. Dacă ar mai fi durat câțiva ani, odată cu venirea lui Putin la Kremlin, noi nu am mai fi intrat în NATO, pentru că rușii nu ar fi fost de acord, așa cum Putin nu a fost de acord în 2008 cu extinderea NATO până la granița Rusiei prin includerea Ucrainei. De aceea Putin a venit la București, în 2008, la reuniunea NATO și i-a amenințat pe George W. Bush, președintele american, și pe Angela Merkel, cancelarul german, că o eventuală acceptare a Ucrainei în NATO va declanșa un război. Dacă aceste amenințări ar fi fost făcute cu câțiva ani în urmă, nici România nu ar fi intrat în NATO și ar fi rămas sub influența rușilor. Episodul Ucraina de la reuniunea NATO de la București, celebra masă la care au stat Bush, Putin, Angela Merkel, Băsescu, la Athenee Pal-ace, este descris și de Angela Merkel în cartea ei, Libertate.

Pentru generația mea, a decrețeilor, intrarea în NATO și în Uniunea Europeană a fost un lucru extraordi-nar, care ne-a schimbat cariera profesională și viața socială. Pentru generația bunicilor și a părinților, care au rămas în țară, NATO și Uniunea Europeană nu prea au însemnat mare lucru, pentru că anii trecuseră peste ei, căderea comunismului și anii ’90 au fost cumpliți, nu le-a adus nimic bun și nu mai puteau să beneficieze în carieră de schimbările care s-au întâmplat. Erau deja la pensie. Dar, pentru că timpul nu stă în loc, nu se oprește la noi, au venit alte generații care s-au trezit deja în NATO și Uniunea Europeană, nu au mai avut nevoie de viză pentru ieșirea din țară, au beneficiat din plin de investițiile străine, de creșterea salariilor din România, de creșterea puterii de cumpărare. Așa că, pentru ei, NATO sau Uniunea Europeană nu au aceeași semnificație. Poate de aceea mulți sunt fascinați de alte cuvinte, de o altă retorică, care mizează pe suveranism, populism, naționalism etc. Dar nu numai ei.

Este greu de înțeles, când te așezi la o masă deja pusă de alții, cu sushi, avocado, burgeri, gelato, cafea de specialitate, ce semnificație are securitatea adusă de NATO. Nu explicită, ci implicită. Aproape toate investițiile străine care au determinat creșterea economică a României și recuperarea decalajelor față de UE au venit în România datorită umbrelei NATO și a Uniunii Europene. Mulți sunt beneficiarii unor salarii de peste 1.000/2.000 de euro pe lună datorită acestei umbrele.

Pentru noi, generația decrețeilor, pierderea acestei umbrele, pierderea securității adusă direct și indirect de americani, pierderea banilor de la Uniunea Europeană ar fi o catastrofă. Dar pentru generațiile de di-naintea noastră, pentru care tranziția nu a însemnat mare lucru, ci dimpotrivă, pentru generațiile de după noi, care vor să experimenteze, ar fi o revanșă și un alt experiment, o altă experiență. Nu știu cum se vor desfășura evenimentele, mai ales în lumina retoricii lui Donald Trump, mai ales a noii administrații de la Casa Albă, nu știu cum se va termina războiul din Ucraina, nu știu ce înțelegere vor face americanii și rușii, nu știu dacă Europa va reuși să strângă rândurile în fața acestor schimbări, pentru care nu este pregătită, dar sper ca norocul/vremurile să țină în continuare cu noi, iar evenimentele pe care le trăim acum intern să fie doar un simplu episod.

Dacă generația mea, a decrețeilor, a fost prima și principala beneficiară a NATO și UE, noi ce lăsăm mai departe?   

cristian.hostiuc@zf.ro