Home Actualitate Gen Z. Lifestyle. Cu Gen Z la psiholog:...
Actualitate

Gen Z. Lifestyle. Cu Gen Z la psiholog: care sunt cele mai eficiente soluții pentru combaterea stresului și de ce sunt atât de mulți tineri afectați de această stare? Social media, un cadou otrăvit

Școala și competiția, goana după o carieră „de succes“, imaginea „perfectă“ pe rețelele sociale, labirintul din piața muncii, prețurile în creștere, amenințările globale. În mintea tinerei generații, acestea sunt realitățile prin care trebuie să navigheze și sursele principale de anxietate și stres.

Gen Z. Lifestyle. Cu Gen Z la psiholog: care sunt cele mai eficiente soluții pentru combaterea stresului și de ce sunt atât de mulți tineri afectați de această stare? Social media, un cadou otrăvit
Gen Z. Lifestyle. Cu Gen Z la psiholog: care sunt cele mai eficiente soluții pentru combaterea stresului și de ce sunt atât de mulți tineri afectați de această stare? Social media, un cadou otrăvit · Foto: Business Magazin

♦ Specialiștii din sănătatea mintală văd tot mai des în cabinete tineri care se confruntă cu stresul și anxietatea la cote ridicate. O serie de factori transformă generația Z în pacienți ai cabinetelor de psihoterapie, dar vestea bună este că sunt și soluții. Cum se văd prin ochii specialiștilor în psihologie provocările tinerilor și prin ce metode creăm punți de sprijin între generații?

Școala și competiția, goana după o carieră „de succes“, imaginea „perfectă“ pe rețelele sociale, labirintul din piața muncii, prețurile în creștere, amenințările globale. În mintea tinerei generații, acestea sunt realitățile prin care trebuie să navigheze și sursele principale de anxietate și stres. Mădălina Simion, psiholog clinician la MindCare din cadrul MedLife, și Angi Ionescu, fondatoarea clinicii The Mind, au povestit cu ce se confruntă Gen Z, dar și ce soluții are la dispoziție.

„Mulți tineri simt o presiune enormă de a performa bine în școală și la universitate pentru a obține note bune și a accede la cariere de succes. Sistemul educațional competitiv și așteptările ridicate din partea părinților și profesorilor contribuie semnificativ la acest stres. Examenele, proiectele și tezele sunt adesea surse constante de anxietate“, a spus Mădălina Simion, psiholog clinician la MindCare, centrul de excelență în sănătate mintală din cadrul MedLife.

Și Angi Ionescu, fondatoare și CEO al clinicii The Mind din Capitală, vede un număr în creștere al persoanelor din generația Z care sunt afectate de anxietate, depresie. O consecință, crede ea, a presiunii academice și sociale copleșitoare pentru tineri.

Angi Ionescu, fondatoare și CEO al Clinicii The Mind: În ultimii ani, s-a dezvoltat excesiv o cultură a siguranței emotionale, în care se pune accent pe protejarea tinerilor de idei sau discuții care ar putea fi deranjante sau ofensatoare. Deși teoretic părea o idee bună, practica a dovedit că se poate ajunge ușor la o tendință de victimizare excesivă. Mulți tineri nu au competențe de gestionare a conflictelor și percep provocările normale ale vieții ca fiind nedreptăți personale.

Ambele specialiste amintesc despre utilizarea intensă a rețelelor sociale drept una dintre cauzele problemelor emoționale. Astfel, deși se nasc înconjurați de tehnologie și se bucură de beneficiile cu care vine la pachet, este un „cadou otrăvit“ atunci când le sunt amplificate sentimentele de inadecvare, când se compară permanent cu ceilalți și dezvoltă o nevoie de validare în online.

„Revoluția tehnologică și, implicit, cea socială pot fi copleșitoare pentru tineri. Adaptarea la noile realități este adesea dificilă, îi așteaptă o lume alertă, plină de schimbări majore, iar asta contribuie la sentimentul de confuzie si nesiguranță care a ajuns să caracterizeze această generație“, crede Angi Ionescu.

La aceste două mari provocări se adaugă și incertitudinea viitorului, atât cel de angajat, într-o piață a muncii tot mai competitivă, cât și cel financiar, în contextul creșterilor de prețuri.

„Instabilitatea politică și socială, precum și evenimentele globale (de exemplu, pandemia anterioară de COVID-19), pot crea un sentiment de nesiguranță și anxietate“, a mai spus Mădălina Simion.

Mădălina Simion, psiholog clinician al centrului MindCare din cadrul MedLife: Generațiile mai vechi ar trebui să fie deschise la feedback și să încurajeze dialogul bidirecțional. Relațiile ierarhice stricte pot crea un sentiment de distanță și alienare între generații. Tinerii pot simți că opiniile lor nu sunt valorificate sau că nu au suficientă autonomie. Generațiile mai vechi ar trebui să fie dispuse să învețe de la tineri și să adopte noi tehnologii și practici.

Mai mult, și părinții care tind, cu intenții bune, să protejeze mult prea mult copiii de orice eșec, ajung să „sape“ la independența și încrederea tinerilor.

„În ultimii ani, s-a dezvoltat excesiv o cultură a siguranței emotionale, în care se pune accent pe protejarea tinerilor de idei sau discuții care ar putea fi deranjante sau ofensatoare. Deși teoretic părea o idee bună, practica a dovedit că se poate ajunge ușor la o tendință de victimizare excesivă. Mulți tineri nu au competențe de gestionare a conflictelor și percep provocările normale ale vieții ca fiind nedreptăți personale“, mai crede Angi Ionescu.

Soluții pentru gestionarea stresului

Tinerii pot încerca să reducă din stres și anxietate fie pe cont propriu în primă fază, prin organizare mai bună a  timpului, prin sport sau meditație, dar pot să caute și ajutor specializat în clinici de psihoterapie.

„Este esențial să recunoască limitele personale și să nu se simtă vinovați pentru că prioritizează propria bunăstare. Tinerii ar trebui să fie conștienți de resursele disponibile pentru suport psihologic. Consilierea, terapia și grupurile de suport pot oferi ajutor profesional pentru gestionarea stresului și anxietății. Nu este o rușine să ceri ajutor atunci când este nevoie“, mai spune Mădălina Simion, din cadrul centrului MindCare.

Cum pot ajuta generațiile mai mari

Așteptările generației Z de la părinții sau apropiații lor mai mari sunt de înțelegere și ascultare la un nivel profund, nu doar de suprafață. Ce pot face generațiile mai mari este să le pună la dispoziție tinerilor resursele potrivite, cum sunt consilierea și terapia.

Este esențial să se reducă stigmatizarea asociată cu problemele de sănătate mentală. „Generația Z apreciază flexibilitatea, fie că este vorba de locul de muncă, educație sau viața personală. Generațiile mai mari pot ajuta prin adoptarea unor politici și practici flexibile, cum ar fi programul de lucru flexibil, munca de la distanță și abordări personalizate în educație. Aceasta poate contribui la reducerea stresului și la îmbunătățirea echilibrului între viața personală și cea profesională“, mai crede specialista MindCare.

Deseori, mai adaugă ea, prăpastia între generații se amplifică atunci când cei mai mari vor să impună propriile viziuni, fără a ține cont de ce vor tinerii.

„Generațiile mai vechi ar trebui să fie deschise la feedback și să încurajeze dialogul bidirecțional. Relațiile ierarhice stricte pot crea un sentiment de distanță și alienare între generații. Tinerii pot simți că opiniile lor nu sunt valorificate sau că nu au suficientă autonomie. Generațiile mai vechi ar trebui să fie dispuse să învețe de la tineri și să adopte noi tehnologii și practici“, a mai spus Mădălina Simion.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună