„Găselnița“ OMV Petrom: cum ar putea cel mai mare producător de petrol și gaze din România să evite noua taxă pe profitul istoric din 2022
OMV Petrom și-a intensificat pe final de an activitatea de comerț de gaze și producție de energie, ambele intrând în cifra de afaceri, dar niciuna dintre aceste activități nefiind vizate de noua taxare, arată datele publice.
♦ Din octombrie, anul trecut, companiile care făceau peste 75% din business din extracția de petrol și gaze, minerit, rafinarea țițeiului sau fabricarea produselor de cocserie, știau că vor fi ținta unei noi taxe pe profiturile istorice. Aparent, unele au și făcut demersuri legale pentru a evita această nouă taxare.
OMV Petrom și-a intensificat pe final de an activitatea de comerț de gaze și producție de energie, ambele intrând în cifra de afaceri, dar niciuna dintre aceste activități nefiind vizate de noua taxare, arată datele publice.
Astfel, OMV Petrom ar putea evita în mod legal noua taxă pe profitul istoric din 2022, arată datele publice din Trading Statementul publicat de companie săptămâna trecută.
Din datele companiei reiese că vânzările de gaze către terți au fost de 9,56 TWh în ultimul trimestru al anului, mult peste nivelul de 6,92 TWh din al treilea trimestru al anului trecut. De altfel, ascensiunea segmentului de gaze și energie a fost vizibilă încă din rapoartarea pentru primele trei trimestre din 2022 publicată de OMV Petrom. OMV Petrom, unicul producător local de petrol și gaze, a înregistrat în primele nouă luni ale anului un rezultat de exploatare pe segmentul de gaze și energie de 2,9 mld. lei, de aproape 7 ori mai mare față de cel în perioada similară a anului trecut. „Creșterea se datorează în special sezonalității și volumelor vândute ca FUI (furnizor de ultimă instanță)“, a explicat OMV Petrom pentru ZF. Numai pe al treilea trimestru al anului, rezultatul din această divizie a fost de 1,3 mld. lei, de 10 ori mai mare față de perioada similară din 2021. Ce s-a întâmplat?
„Rezultatele reflectă mediul de piață fără precedent, cu prețuri ridicate ale mărfurilor determinate de contextul geopolitic. Segmentul de gaze naturale a avut o contribuție solidă, în principal, datorită activităților comerciale din regiune. Acestea au vizat tranzacții cu volume de gaze achiziționate și comercializate în afara României“, au comentat al acel moment reprezentanții OMV Petrom. De data aceasta compania nu a mai explicat ce a dus la creșterea cu aproape 40% a cantităților de gaze vândute către terți în ultimele trei luni ale anului față de al treilea trimestru din 2022.
Mai departe, producția de energie a companiei prin centrala de la Brazi a atins un maxim de 5 TWh, care reprezintă circa 10% din toată producția de energie a României din 2022, potrivit estimarilor ZF. Pe baza datelor din piață, prețul mediu pentru energia livrată spot în bandă pe OPCOM a fost de circa 1.238 lei/MWh în 2022, de 2,3 ori mult față de media din 2021 și de peste 10 ori peste media din 2020. Pe de altă parte, compania a avut o producție de gaze naturale de numai 3,4 miliarde de metri cubi, cu 8% mai mică față de cea din 2021, inclusiv producția de petrol fiind în scădere.
Față de privatizarea din 2004, când OMV Petrom avea o producție de gaze de 6,4 miliarde de metri cubi, cantitățile de anul trecut sunt de aproape două ori mai mici.
Aceste evoluții sunt importante în contextul în care săptămâna trecută a debutat cu un scandal între companie și Ministerul Finanțelor privind aplicarea unei noi taxe pe profiturile excepționale din 2022 ale companiilor energetice.
La finalul anului trecut, pe 29 decembrie, Guvernul României a emis OUG 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie. Prin OUG 186 se stabilește că în cazul în care profiturile impozabile/contabile din 2022, respectiv din 2023 obținute din companiile prevăzute în regulament depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile față de media profiturilor impozabile/contabile ale perioadei 2018-2022, acestea se impozitează cu o cotă de 60%.
Dar care sunt companiile care trebuie să plătească noua taxă?
„Fără a-și modifica în mod substanțial structura costurilor și fără a-și spori investițiile, societățile din Uniune și sediile permanente care generează cel puțin 75 % din cifra de afaceri din activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor au înregistrat o creștere a profiturilor datorită circumstanțelor bruște și imprevizibile ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, reducerii aprovizionării cu energie și creșterii cererii ca urmare a temperaturilor extrem de ridicate“, se arată în textul Regulamentului publicat încă din octombrie anul trecut. Firmele vizate sunt cele care generează cel puțin 75 % din cifra lor de afaceri din activități economice în domeniul extracției, mineritului, rafinării țițeiului sau fabricării produselor de cocserie, se mai arată în regulament. Practic, încă din octombrie, anul trecut, companiile din zona de petrol și gaze știau că vor fi taxate.
Tot în Trading Statement, OMV Petrom a spus că nu va plăti taxa pentru că extracția hidrocarburilor nu generează 75% din business. „În baza rezultatelor noastre financiare preliminare aferente anului 2022 și a prevederilor acestei ordonanțe de urgență, ne așteptăm ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului“, a precizat OMV Petrom.
În România, OMV Petrom SA este activă în extracția țițieiului, în timp ce OMV Petrom Marketing este activă pe domeniul comerțului cu carburanți în magazine specializate. Însă potrivit informațiilor disponibile, tot pe OMV Petrom SA se desfășoară tranzacțiile cu gaze sau cele cu energie, care nu fac subiectul noii taxări. Practic, în timp ce extracția de petrol și gaze, activitate vizată de noua taxare, a scăzut, OMV Petrom și-a intensificat pe final de an activitatea de comerț de gaze și producție de energie, ambele intrând în cifra de afaceri, dar niciuna dintre aceste activități nefiind vizate de noua taxare.
