Gara de Nord, între promisiuni de regenerare și oportunități ratate: În loc să mergem spre capitalism, rămânem blocați în socialism. În loc să atragem investiții de miliarde, acccelerăm spre incompetență și creștem taxele pentru omul de rând, în timp ce specialii rămân și mai speciali

În ultimii zece ani dezvoltatorii imobiliari din România, în special multinaționalele, au subliniat potențialul Gării de Nord pentru a deveni un centru de interes pentru România dar și un pol economic care poate atrage ușor investiții de sute de milioane de euro și genera venituri uriașe pentru bugetul Bucureștiului și al României. Dar deși poate genera aceste venituri, propunerea PMB este de a pune iarbă pe un acoperiș. 

Primarul general interimar al Bucureștiului, Stelian Bujduveanu, a anunțat ieri un amplu proiect de regenerare urbană pentru zona Gării de Nord, în parteneriat cu Ministerul Transporturilor și Primăria Sectorului 1. Planul sună frumos pe hârtie: transformarea zonei într-un nod intermodal modern, construirea unei parcări subterane park & ride, realizarea unei zone de agrement suspendate între clădirea gării și Pasajul Basarab – un parc urban verde cu alei pietonale și spații de joacă – plus modernizarea arterelor adiacente. La întâlnire nu a participat niciun expert în urbanism, nimeni care să fi gestionat vreodată un proiect de regenerare urbană.

Proiectul va fi lansat prin concurs internațional de soluții, o formulă care de obicei înseamnă ani buni de așteptare până la implementare. În timp ce autoritățile vorbesc despre parcuri suspendate și zone verzi, ignoră complet elefantul din cameră: potențialul economic uriaș al zonei, care ar putea genera investiții de peste un miliard de euro și venituri substanțiale la bugetul Capitalei.

Viziunea lui Tatian Diaconu: Un centru urban de referință

În 2017, Tatian Diaconu, omul din spatele celei mai mari regenerări urbane din Europa – proiectul Coresi din Brașov, de peste 100 de hectare – avea o viziune complet diferită pentru Gara de Nord. „Dacă ar exista mecanismele legale, și mâine am demara un proiect care să o transforme într-un centru urban de referință”, spunea la acea vreme CEO Immochan România, compania transformată în Ceetrus România. 

Tatian Diaconu înțelegea că statul trebuie să permită realizarea de investiții private în imobilele care îi aparțin, astfel încât acestea să fie revitalizate și utilizate la întregul lor potențial. El vedea Gara de Nord, un loc tranzitat zilnic de 15.000 de persoane, nu ca pe o simplă stație feroviară cu un parc deasupra, ci ca pe un potențial hub economic. 

Deși considera că ideea unui mall nu este fezabilă din cauza proximității cu Orhideea sau AFI Cotroceni, Diaconu propunea un proiect de birouri alături de o activitate comercială, după modelul din Londra, Frankfurt sau Leipzig. Un asemenea proiect ar fi atras investiții de până la un miliard de euro și ar fi curățat zona, transformând-o dintr-un loc pe care „nimeni nu își dorește să întâmpine pe altcineva” într-un centru urban vibrant.

De la ce plecăm – ce scria ZF într-un reportaj realitat luna trecută: În ce țară trăim! Un simbol al neputinței de a întreține. Gara de Nord din București, un loc prins între reclame la alcool și sucuri pline de zahăr, un bazar improvizat, oameni ai străzii care dorm pe scaunele puține și un amestec de mirosuri greu de suportat. 

Ce au făcut alții: în Europa, marile gări au fost tratate ca proiecte de regenerare urbană, nu doar ca infrastructură. La Londra, St Pancras–King’s Cross a fost reconfigurată cu birouri, retail și spații culturale, devenind un centru pentru un nou cartier. Berlin Hauptbahnhof a integrat fluxurile regionale, naționale și internaționale într-un nod multimodal cu galerii comerciale. La Paris, Saint-Lazare și Gare du Nord au primit investiții în eficiență energetică și zone comerciale curate, crescând siguranța și timpul petrecut în stație. Madrid Atocha a combinat muzeificarea patrimoniului cu un atrium-grădină, transformând așteptarea în experiență. Viena și Rotterdam au legat noile gări de dezvoltări mixte (locuințe, birouri, hoteluri), iar Antwerpen-Centraal a fost restaurată ca reper turistic. Modelul comun: finanțare public-privată, funcțiuni mixte, intermodalitate, orientare spre cetățean, plus digitalizare—rezultatul fiind gări-destinație care ridică valoarea zonelor adiacente și disciplinează mobilitatea urbană.

Cristian Hostiuc și critica sistemului: „Nu mai bine mărim taxele?”

Directorul editorial al Ziarului Financiar, Cristian Hostiuc, a fost poate cel mai vocal critic al modului în care statul român gestionează această oportunitate. În 2023, el descria realitatea crudă a Gării de Nord: „Când te duci cu trenul, tragi aer în piept când traversezi Gara de Nord până ajungi la linie. Nu vrei să ai de-a face cu nimeni, nu vrei să te atingi cu nimeni, nu vrei să vezi mizeria din jur.”

Cristian Hostiuc punea degetul pe rană când întreaba retoric dacă miniștrii, premierul sau președintele au trecut vreodată prin Gara de Nord în ultimii ani. „Unul dintre principalele repere ale Capitalei și ale României, o țară care și-a dublat PIB-ul în ultimul deceniu ajungând la 300 de miliarde de euro, este un dezastru total.”

În timp ce investitorii privați ridică România cu mall-uri cu toalete curate, cu clădiri de birouri unde tinerii vin să lucreze îmbrăcați frumos, statul român cu Gara de Nord „te aruncă în mizerie”. „Gara de Nord trebuie transformată complet într-un mall, cu magazine, cu restaurante și cafenele în care să îți dai loc de întâlnire, cu clădiri de birouri în care tinerii să vină să lucreze.” Poate un acoperiș cu iarbă să facă asta? Doar ca exemplu când vine vorba de astfel de proiecte, în 2017 Gabriela Firea, atunci primar general al Capitalei, participa la inaugurarea unui acoperiș de stație de tramvai care a fost învelit cu un strat de iarbă. Acoperiș care s-a uscat săptămânile ce au urmat. 

Istoria promisiunilor neîmplinite

Ideea transformării Gării de Nord nu este nouă. Încă de la începutul anilor 2000, în timpul guvernării PSD, Miron Mitrea punea pe masă această idee. În 2006, ministrul Radu Berceanu a reluat-o, dar doar în declarații. În 2012, Relu Fenechiu vorbea despre modelul Gării Centrale din Bruxelles, dar a ajuns în închisoare înainte să facă ceva concret.

Mentalitatea socialistă versus gândirea capitalistă

Problema fundamentală pe care o evidențiază toate aceste perspective este refuzul autorităților de a îmbrățișa o abordare capitalistă care să monetizeze proiectele pentru binele comunității. În loc să gândească în termeni de parteneriate public-privat care ar putea genera venituri substanțiale, autoritățile preferă să cheltuiască banii pe subvenții și proiecte cosmetice.

București are patru proiecte mari imobiliare blocate de stat: Romexpo (2-4 miliarde euro), Esplanada (1-2 miliarde euro), Casa Radio (2-3 miliarde euro) și Gara de Nord (peste 1 miliard euro). În total, vorbim despre investiții potențiale de 6-10 miliarde de euro care stau îngropate de peste un deceniu.

„De unde să aibă bugetul bani mai mulți, venituri mai mari, de unde să ia statul taxe și impozite dacă aceste proiecte stau îngropate?”, se întreba Cristian Hostiuc. „Nu mai bine mărește statul taxele și impozitele decât să facă aceste proiecte?” Nu la fel procedează și astăzi? De ce nu sunt valorificate corect astfel de proiecte, iar pentru pensii speciale, terenuri de fotbal în sate fără infrastructură plătea tot cetățeanul de rând, deși nimeni nu l-a întrebat dacă vrea stadion sau canalizare, apă sau gaze?

Modelele internaționale ignorate

În timp ce București pune iarbă pe acoperiș, alte capitale europene au transformat gările în centre urbane moderne și profitabile. Gara Centrală din Bruxelles, St. Pancras din Londra, Hauptbahnhof din Frankfurt sau Leipzig – toate sunt exemple de cum transportul feroviar poate fi integrat cu succes în complexe comerciale și de birouri moderne.

Aceste proiecte nu doar că au revitalizat zonele respective, dar generează venituri importante pentru administrațiile locale și oferă servicii de calitate călătorilor. Un mall sau un complex de birouri deasupra gării nu înseamnă distrugerea patrimoniului – clădirea istorică poate fi foarte bine conservată și integrată în dezvoltarea modernă.

Costul real al „modernizărilor” de suprafață

Modernizarea anunțată recent reprezintă doar o nouă cârpeală care nu va schimba fundamental situația. În loc să investească în lucrări cosmetice, statul ar putea facilita o investiție privată de peste 1 miliard de euro care să transforme radical zona. Diferența dintre cele două abordări este diferența dintre a cheltui bani publici fără rezultate durabile și a atrage capital privat care generează venituri și dezvoltare pe termen lung.

Cum arată o investiție privată, coordonată de experți și cum arată orice proiect realizat de statul român? Una este realizată la timp, în buget, cu un impact major asupra comunității în timp orice proiect realizat de statul român este de o necesitate discutabilă, întârziat, mult peste buget, cu un plan nerealist și pentru nevoi care nu există. 

O oportunitate care se pierde cu fiecare zi

Proiectul anunțat de primarul interimar reprezintă încă o dovadă a incapacității autorităților de a gândi dincolo de paradigma socialistă a cheltuielilor publice fără rentabilitate. În timp ce vorbim despre parcuri suspendate și zone verzi, pierdem oportunitatea de a transforma Gara de Nord într-un motor economic pentru Capitală.

Tinerii continuă să plece din România nu doar din motive financiare, ci din cauza mizeriei și a lipsei de viziune. Cum spunea Hostiuc, „dacă Iulian Dascălu nu ar fi făcut complexul Palas din Iași, aproape toți tinerii care lucrează astăzi în clădirile de acolo ar fi lucrat în altă parte, dar în afara României.”

Gara de Nord va rămâne probabil în aceeași stare pentru încă un deceniu, în timp ce autoritățile vor continua să anunțe proiecte de „regenerare” care ignoră esența problemei: refuzul de a permite capitalului privat să transforme un spațiu public degradat într-un centru urban modern și profitabil. Până când mentalitatea nu se va schimba, București va continua să piardă oportunități de miliarde în favoarea unor soluții cosmetice finanțate din bani publici care nu rezolvă nimic fundamental.