Dacă te gândeai să faci o schimbare și să pleci timp de câteva luni sau poate un an într-o altă țară, ce ai zice să încerci un program de voluntariat? Costurile vor fi acoperite parțial sau integral de UE
Dacă te gândeai să faci o schimbare și să pleci timp de câteva luni sau poate un an într-o altă țară, ce ai zice să încerci un program de voluntariat? Costurile vor fi acoperite parțial sau integral de UE, prin…
Dacă te gândeai să faci o schimbare și să pleci timp de câteva luni sau poate un an într-o altă țară, ce ai zice să încerci un program de voluntariat? Costurile vor fi acoperite parțial sau integral de UE, prin intermediul Corpului European de Solidaritate. Malta îți oferă un cadru prietenos pentru voluntariat, unde munca se îmbină natural cu viața pe insulă. Pe lângă activitățile din proiect, vei avea timp să te bucuri de plajă, soare și să vizitezi clădirile istorice.
Experiența nu se rezumă doar la dezvoltarea abilităților profesionale, ci este o șansă de a te adapta la un mediu internațional, alături de tineri din mai multe țări europene. În același timp, vei avea ocazia să descoperi locuri noi fără griji financiare.
În program pot participa tinerii care au vârsta între 18 și 30 de ani, atât în străinătate, cât și în țara de origine, la activități de voluntariat cu durata între două săptămâni și 12 luni. De asemenea, există proiecte de voluntariat în domeniul ajutorului umanitar pentru persoane cu vârsta între 18 și 35 de ani, se arată pe site-ul UE.
Care sunt două dintre cele mai recente oportunități de voluntariat care te așteaptă în Malta pe platforma Uniunii Europene?
O primă oportunitate pentru tine este în cadrul proiectului „Audiovisual Assistant – BirdLife Malta”, desfășurat în Malta, în cadrul organizației BirdLife Malta, unde vei contribui direct la promovarea activităților de conservare a naturii prin conținut foto-video și comunicare digitală. Ca voluntar, vei face parte din echipa de comunicare și vei contribui la realizarea și editarea de fotografii și materiale video, vei documenta evenimente și activități de conservare. E important să fii familiar cu aplicațiile de editare precum CapCut, Adobe Premiere Pro și Photoshop. Proiectul se desfășoară între 1 septembrie 2026 și 31 august 2027.
Totodată, vei beneficia de cazare în apropierea birourilor din Ta’ Xbiex, vei avea utilitățile acoperite, vei primi o alocație lunară de 380 euro, vei beneficia de asigurare medicală privată și îți vor fi rambursate costurilor de transport internațional în limita unui buget disponibil.
O altă experiență bună pentru tine este în cadrul „Education Team Volunteer”, care se va desfășura în Malta, unde vei avea rolul de a inspira și educa copii, tineri și adulți cu privire la păsări și mediul natural. Pe parcursul proiectului, vei sprijini educatorii în diferite activități și vei ajuta la crearea unui mediu educațional în care copiii pot învăța eficient. Pe durata proiectului, toți voluntarii vor participa la sesiuni de formare, care pun accent pe dezvoltarea competențelor practice.
În ceea ce privește cazarea, vei beneficia de un loc de trai situat în apropierea birourilor din Ta’ Xbiex. De asemenea, vei primi un buget lunar pentru alimentație, cheltuieli neprevăzute și transport local. Programul se întinde pe o durată de aproximativ 52 de săptămâni și începe la data de 1 august.
Cum poți să găsești programe de voluntariat și cum aplici prin Corpul European de Solidaritate:
- creează-ți un cont pe portalul European Solidarity Corps (ESC) și completează profilul cu datele tale, interesele și domeniile în care vrei să te implici
- după înregistrare, primești un cod de participant și devii vizibil pentru organizațiile care caută voluntari
- caută proiecte active direct în baza de date ESC sau așteaptă să fii contactat de organizații interesate de profilul tău
- aplică online la proiectele care te interesează, completând formularul cerut de organizația gazdă
- dacă ești selectat, poți fi invitat la un interviu online sau la o discuție informală.
- după confirmarea participării, organizația îți oferă informații despre cazare, masă, transport, asigurare și formare
- participarea la proiectele ESC este gratuită, iar cheltuielile principale sunt, de regulă, acoperite