Galerii de vreme nouă
Odată cu Brexitul au dispărut o parte din clienții galeriilor de artă britanice, clienți proveniți din Uniunea Europeană, care n-au vrut să se complice cu hârtii și taxe în plus. Unele s-au închis, iar în locul lor au apărut galerii…
Odată cu Brexitul au dispărut o parte din clienții galeriilor de artă britanice, clienți proveniți din Uniunea Europeană, care n-au vrut să se complice cu hârtii și taxe în plus. Unele s-au închis, iar în locul lor au apărut galerii mai mici, foarte atente la cheltuieli, scrie New York Times.
O astfel de mică galerie este Guts Gallery din Londra, pornită de o artistă fără posibilități într-o sală pusă la dispoziție de patronul pubului la care lucra. Galeria, care expune artiști slab reprezentați, a funcționat în mai multe spații temporare până și-a găsit un sediu permanent, vizavi de niște ateliere auto dintr-o zonă o orașului, reușind să fie profitabilă. Poate cel mai bun exemplu este Ginny on Frederick, care funcționează în spațiul ocupat cândva de un mic magazin de sandviciuri, care a dat faliment din cauza pandemiei. Interiorul este spartan, cu pereți și podea placate cu faianță, iar proprietarul expune lucrări ale unor artiști contemporani, care pot fi achiziționate la un preț de până la 10.000 de dolari.