Home Actualitate Gabriela Stoițer, Bilka Steel: „Performa...
Actualitate

Gabriela Stoițer, Bilka Steel: „Performanțele profesionale au venit în urma implicării și muncii”

„În cazul meu, consider că performanțele profesionale au venit în urma implicării și muncii, dar sunt strâns legate și de compania și oamenii cu care lucrez.”

Gabriela Stoițer, Bilka Steel: „Performanțele profesionale au venit în urma implicării și muncii”
Gabriela Stoițer, Bilka Steel: „Performanțele profesionale au venit în urma implicării și muncii” · Foto: Business Magazin

Gabriela Stoițer conduce, din 2014, departamentul de marketing și comunicare al producătorului autohton de acoperișuri Bilka. Din acest rol, gestionează un buget de marketing anual de 1,5 milioane de euro și este responsabilă de conducerea, execuția și comunicarea brandului Bilka, atât la nivel național, cât și european, aceasta din urmă fiind una din cele mai recente provocări. Gabriela Stoițer își descrie parcursul profesional ca fiind firesc, urmând pașii normali ai unei cariere în marketing și comunicare. Este de părere că performanțele profesionale sunt strâns legate de nivelul de implicare și de muncă: „Un om de marketing nu poate performa fără susținerea companiei, și până la urmă fără bugetele de marketing, oricât de multe calități ar avea el”, descrie Stoițer rolul pe care îl îndeplinește. Bugetul, strategia și acțiunile de marketing sunt în strânsă legătură cu strategia și acțiunile de business și de vânzări, spune ea, astfel că și realizările, rezultatele se reflectă în obiectivele de business și vânzări atinse.  În atribuțiile ei intră și susținerea din punctul de vedere al marketingului a celor peste 500 de parteneri ai Bilka pe care îi are la nivel național. Planurile ei pe termen lung se leagă de dezvoltarea companiei în continuare: „Noile planuri de dezvoltare ale companiei setează premisele ca și următorul deceniu să fie unul al creșterilor solide. Cu siguranță Bilka va fi un jucător relevant la nivel regional și un brand cu relevanță la nivel european, cu fabrici în Uniunea Europeană, dar și în estul Europei. Provocările adevărate abia acum încep”.

Profilul Gabrielei Stoițer a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună