Gabriel Biriș, la BM Storytellers: Marea nenorocire este că România încă nu a ajuns la fundul sacului

Iată discursul avocatului Gabriel Biriș la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existență a revistei Business Magazin:

O prietenă de pe Facebook – pe care o și cunosc personal – îmi spunea că, dacă până acum nu puteam să scăpăm de două lucruri: moartea și taxele, după cum spunea Murphy, acum nu putem să scăpăm de moarte, de taxe și de Biriș vorbind despre taxe.  

În 2004 eram deja în profesie. M-am făcut avocat dintr-o întâmplare fericită. Eu întotdeauna am susținut că cineva acolo sus mă iubește, pentru că am fost norocos, nu am scris un CV până în 2008, nu am aplicat niciodată pentru un job. A venit un prieten în 1995, când mă întrebam ce naiba o să fac cu viața mea  pentru că urma să termin Facultatea de Electronică (de care voiam să mă las prin ‘93 și unde ajunsesem pentru că fusesem foarte talentat la matematică și la fizică) și m-a întrebat dacă nu vreau să lucrez, cu ziua pentru început, pentru Coopers & Lybrand. Așa a început cariera mea de consultant. Am făcut Dreptul după ce am terminat Electronica.

Până prin 2004, când citeam o lege aveam un singur scop, o golănie tipic românească: cum poate fi ocolită? Astea erau vremurile, impozitele erau foarte mari, era o hoție continuă, așa că trebuia să te descurci: impozitul pe profit era 38%, impozitul pe venit era 60%, ca să dai un leu trebuia să cheltuiești 3,5 lei. Normal că te gândeai cum să ocolești, cum să muți profitul atunci când era profit și așa mai departe.

În 2004, împreună cu  un grup de prieteni, ne-am propus să gândim o reformă fiscală, un model a cum am vrea noi să arate fiscalitatea în țara asta. Pe lângă ceea ce începuse să se discute atunci despre cota unică – noi propusesem atunci un nivel rezonabil între 14 și 18% -, am venit cu un set de propuneri din care vreo 8 încă nu s-au întâmplat și încă cerem să se întâmple.  Cu propunerea respectivă am mers la Stolojan, la mijlocul lui 2004, i-am prezentat-o, i-am spus că sunt liberal la la minte și la suflet, deși ambiguu doctrinar, și, dacă pot să ajut, ajut. Așa am ajuns să lucrez la proiectul pentru cota unică și am constatat că se poate să faci legile și fără golănii. Se poate să ajungi să determini schimbarea pe care o dorești. Evident, a fost un vis, este încă un vis. În afara acelui moment de iluminare în clasa politică – care nici nu a fost așa iluminare, îmi dau seama acum -, lucrurile au rămas la fel. Am insistat mult pentru schimbări care nu s-au întâmplat: reforma contribuțiilor sociale sau reforma impozitului pe proprietăți.

A fost însă un moment de cotitură. Din 2004, m-am gândit mai puțin la cum să ne fofilăm – se și acumulaseră multe cunoștințe profesionale – și am depus mai multe eforturi întru îmbunătățirea legislației. Apropo de serviciul public, este modul prin care am considerat eu că pot să ajut societatea, să dau ceva înapoi. Este bine ca fiecare cetățean să întoarcă ce a primit către nația lui. Eu sunt născut la țară, prima dată când am mers la sală în București făceau băieții mișto de mine că aveam umerii lați de la sapă. Cred că trebuie să fim conștienți că suntem produsul muncii noastre, dar și al unei conjuncturi care ni se oferă de către țară. Pe lângă anumite eforturi din zona de caritate, cred că este important pentru fiecare să contribuie la viața cetății.

În 2004, țin minte că, împreună cu Business Magazin, am determinat o schimbare legislativă. Fusese un balamuc în 2004 cu acciza la leasing, dacă să se calculeze la valoarea de intrare sau la valoarea reziduală. „Puțină matematică nu strică„ e un articol pe care l-am scris în BM și care, alături de alte eforturi, a făcut ca secretarul de stat să iasă public în scurt timp și să spună „Da, am greșit, revenim„. Bref: am demonstrat că trebuie să rămână la valoarea reziduală și așa a rămas.
Profesioniștii, oamenii de afaceri și media pot face o simbioză foarte utilă adesea. Împreună, putem obține rezultate de care să ne bucurăm cu toții. Asta include și intrarea în politică.

Eu cred că implicarea în politică e un lucru bun. Dacă zicem cu toții că „nu intru în politică, politica e o prostie„, ne dăm cu stângul în dreptul. Intelighenția românească nu trebuie să se ferească de politică. Noi de asta suntem unde suntem; în istoria noastră recentă, intelighenția românească a făcut un pas lateral, nu a vrut să se bage în politică și atunci rezultatele s-au văzut. Sunt bani în țara asta să îi investim în educație, în sănătate? Sunt. Au plecat în ultimii ani din țară 11.000 de medici specialiști. Este o problemă de siguranță națională și cu toate acestea pleacă întruna, e hemoragie. Cât o să mai reziste sistemul cu această hemoragie? Putem să îi ținem aici, să le creăm condiții să muncească? Putem. Avem nevoie de infrastructură. Putem să le facem pe toate? Putem. Știți câți bani pierdem numai din evaziunea la TVA anual? 10 miliarde de euro. Resurse are țara asta și asta este una din marile nenorociri, că nu am ajuns la fundul sacului. Acestea sunt motivele pentru care mi-am asumat responsabilitatea de a intra în politică. Pentru că este o responsabilitate, dacă nu ești inconștient.