Furtuna schimbării economice

Deși operează cu cifre și statistici, economia nu este o știință exactă. Economiștii, de-a lungul timpului, au crezut cu tărie în anumite paradigme. Până când vremurile le-au demonstrat că nu este așa. „Nu sunt vremile sub om, ci bietul om sub vremuri”, spunea cronicarul Miron Costin. Aproape jumătate de mileniu mai târziu, nu poate fi contrazis. Crizele de amploare au schimbat curentele economice, care, atunci când au venit, au dat teoriile peste cap. Economiștii au învățat să nu mai repete greșelile trecutului, dar, în schimb, au făcut altele noi. Este piața suzerană? Cine face legea, cererea sau oferta? Sau statul? Meciul încă se joacă și astăzi, la aproape 250 de ani distanță de la teoriile lui Adam Smith, părintele economiei moderne.

PIB, PIB pe cap de locuitor, inflație și șomaj sunt printre cei mai uzitați indicatori economici de astăzi. Cercetătorii din domeniul economiei de astăzi încep să vorbească însă, cel puțin în bula vestică, din care face parte și România, și despre alți indicatori ai bunăstării. Economia, pe măsură ce noile generații intră în joc, începe să dea mâna cu sociologia, iar pandemia, ruperea lanțurilor globale de valoare, criza energetică din ultimii ani grăbesc schimbarea. Cât de fericit ești în țara ta? Câți bani face vecinul sau colegul și cât muncește pentru ei? Cum arată școala în care învață copilul, cum arată strada sau aleea pe care alergi în parc?

„Consider că vor crește în importanță indicatorii care oferă o imagine asupra calității vieții – aspectele calitative. Decidenții politici trebuie să ia în calcul, pe lângă PIB, și elemente precum disparitățile, inegalitățile, sănătatea, gradul de ocupare, educația, mediul înconjurător, calitatea guvernării etc. Indicatori precum cei care se referă la gradul de instruire (educație), energie, mediu, sănătate, respectarea drepturilor omului, siguranță, fericire etc., adică indicatori de calitate a vieții”, spune Liviu Deceanu, profesor de economie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Prima revoluție economică a venit încă din epoca de piatră. Fără să își dea seama, oamenii vremurilor au trecut la o economie mai performantă și la o îmbunătățirea calității vieții prin centralizare și redistribuire a bunurilor. Practic, liderul așezării adună toate bunurile produse de comunitate și apoi le redistribuie societății. Dacă înainte o familie vâna o bovină și o altă familie un iepure, prima avea prea mult și a doua prea puțin. Din momentul centralizării resurselor, erau două familii cu câte o bovină și un iepure la masă, adică destul pentru toți.

De atunci, însă, s-au inventat banii, moneda de schimb. Moneda de schimb, fie că este vorba de scoici, chihlimbar, aur sau bancnotele de astăzi, nu are o valoare mare în sine. Valoarea monedei de schimb este dată de cantitatea de bunuri reale pe care le poate cumpăra.

Primul care a teoretizat economia modernă a fost Adam Smith, filosof scoțian. Celebra „mână invizibilă” a lui însemna că piața are capacitate de a se regla singură, prin mecanismul cerere-ofertă. Crește cererea sau scade oferta, automat crește prețul. Ideile lui Smith, deși păstrate și astăzi în forme diferite sau nuanțate, au însemnat la vremea aceea o revoluție. Doar că vremea aceea era finalul secolului al XVII-lea. Așa cum ideile lui Sigmund Freud, încă cel mai celebru „psiholog”, care a pus bazele psihologiei de astăzi, și ideile lui Adam Smith au fost depășite de timpuri.

Adam Smith vorbea, de exemplu, în cartea sa „Avuția națiunilor”, despre diviziunea muncii în fabricarea acelor cu gămălie: „Un muncitor trage sârma, altul o îndreaptă, un al treilea o taie, un al patrulea o ascute, un al cincilea o pilește în partea de sus, ca să îi formeze gămălia. Pentru a face gămălia, este nevoie de trei operațiuni distincte: atașarea ei este o ocupație în sine, albirea acelor de gămălie este alta, chiar și împachetarea lor în hârtie este o activitate în sine”, scria Adam Smith în 1775. Evident, astăzi este de neimaginat să dăm ca exemplu fabricarea manuală a acelor cu gămălie în care iau parte cel puțin 5-6 muncitori distincți, calificați. 

„Consider că vor crește în importanță indicatorii care oferă o imagine asupra calității vieții – aspectele calitative. Decidenții politici trebuie să ia în calcul, pe lângă PIB, și elemente precum disparitățile, inegalitățile, sănătatea, gradul de ocupare, educația, mediul înconjurător, calitatea guvernării etc. Indicatori precum cei care se referă la gradul de instruire (educație), energie, mediu, sănătate, respectarea drepturilor omului, siguranță, fericire etc., adică indicatori de calitate a vieții.”

Liviu Deceanu, profesor de economie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

După Adam Smith au urmat mai multe curente economice, primul fiind neoclasicismul economic, care a mai șlefuit din ideile lui Smith și le-a adaptat la realitatea economică a acelor zile, adică în principal perioada celor două războaie mondiale, perioada interbelică și puțin din perioada postbelică. Aici a intrat în scena John Maynard Keynes, alături de Adam Smith, cel mai cunoscut economist și fondator al macroeconomiei.

În 1970 lumea economică a stat față în față cu un concept nou, despre care se vorbește, din nou, astăzi: stagflația, adică o creștere economică redusă sau stagnare, împreună cu inflație mare. Valul a dat naștere unei noi școli de gândire economică, adică noul clasicism economic. Ultimele două curente vorbeau mai mult despre intervenția statului în economie.

Teoriile economice s-au nuanțat de atunci, sau la unele dintre ele pur și simplu s-a renunțat. Astăzi, economiștii „de stânga”, care sunt mai degrabă pentru un stat mai puternic, se „bat” cu economiștii „de dreapta” în ideologie, care sunt pentru un stat cât mai subțire.

În povestea lungă spusă pe scurt, crizele economice cu efecte sociale au schimbat paradigmele economice, indiferent că este vorba de Marea Criză din 1929, stagflația din 1970 sau criza financiară din 2008. Economiștii au învățat să nu mai repete greșelile trecutului și, în schimb, să facă altele noi.

Cifrele sunt reci, obiective, așa cum spunea președintele României, Klaus Iohannis. Teoria economică este de asemenea rece și obiectivă: dacă eu astăzi, îți împrumut 10 lei care valorează 2 pâini, tu peste 10 ani, când trebuie să îmi dai datoria înapoi, trebuie să îmi dai valoarea a două pâini și dobânda, nu aceiași 10 lei și dobânda. Venitul împrumutatului este o variabilă din altă ecuație. Că prețul unei pâini a crescut în 10 ani de 10 ori, iar salariul doar s-a dublat, nu este problema cifrelor reci. Pe scurt, fără a intra în alte detalii, precum randamentul la depozitele bancare, acesta este unul dintre mecanismele economice ale creșterilor de dobânzi, atunci când inflația crește. Din punct de vedere economic, sigur că are sens. Din punct de vedere social, discuția este mult mai complicată.

Astăzi, valoarea valutelor nu mai sunt ancorate la aurul deținut de bănci, ci, de exemplu, valoarea leului este garantată de Banca Națională a României, prin mecanisme specifice.  În 2008, tipărirea de bani de către băncile centrale, pentru a atenua criza, nu a generat inflație foarte mare. În 2020, în pandemie, s-a crezut același lucru, deși mulți economiști au avertizat încă de atunci. Iată că scepticii au avut dreptate și miile de miliarde de dolari tipăriți de către băncile centrale  din întreaga lume în 2020 pentru a susține activitatea de consum au venit cu costuri pe care le plătim și astăzi și, probabil, le vom mai plăti o vreme. Peste excesul de lichiditate din piață, s-au adăugat și efectele economice ale războiului, care au dat, la rândul lor, un impuls inflației.

Noile generații, așa cum sugerează studiile, dar și tendințele precum ESG – Environmental, Social, Governance, pun un accent deosebit pe componenta socială din economie. La ce e bun, în definitiv, că România are un PIB pe cap de locuitor mare și venituri mari, conform clasificării Băncii Mondiale, cât timp, în continuare, prima opțiune a tinerilor este să meargă spre țări cu servicii sociale de calitate? Cu ce îl încălzește pe un angajat din București că PIB/capita al Capitalei este la nivelul Vienei, când de două săptămâni nu are apă caldă și vine iarna?

Aceste întrebări și le pun și economiștii. „E drept, unii indicatori își pierd din consistență, chiar și PIB-ul, însă ar fi eronat să credem că e vorba de o pierdere totală de semnificație. PIB-ul măsoară activitatea economică și cam atât. El oferă totuși o imagine mulțumitoare privind bunurile și serviciile produse/prestate, precum și evoluția unei economii”, mai spune Liviu Deceanu.

Ca o critică la indicatorul PIB, adaugă el, acesta nu cuantifică activități nonmarfare precum telemunca (munca de acasă) sau consumul online: „PIB are doar vocație materială, nu oferă o imagine privind starea de bine, fericirea persoanelor, iar accentul pe PIB este exagerat în ceea ce privește elaborarea politicilor economice, de către guverne în general, dar aici putem vorbi și de instituții precum băncile centrale ori organisme internaționale – FMI etc. Cu toate acestea, un avantaj al indicatorului PIB este claritatea, faptul că este concis.”

Dacă alte crize au schimbat ideile economice, ce impact vor avea crizele actuale? „O lecție pentru guverne este că  e nevoie de responsabilitate și mai puține decizii electorale. Responsabilitatea este valabilă când vorbim de deficite ori de datoria suverană – nu este etic să îndatorăm generațiile viitoare în scop electoral, ci pentru investiții, infrastructură, transfer de tehnologie etc, elemente ce favorizează sustenabilitatea datoriei suverane”, mai spune Deceanu.

Reducerea dependențelor, un mai bun management la nivel de companii, cu atenție la configurarea lanțurilor de aprovizionare, efecte de contagiune, este de dorit: „Dar  asta nu înseamnă în niciun caz că este oportună deglobalizarea, care ar genera și mai multe tensiuni la nivel mondial”, mai adaugă el.

Intervenția statului în economie trebuie să fie limitată și bazată pe teorie economică coerentă. Este nevoie de predictibilitate pentru antreprenori, să nu se modifice fiscalitatea și în general climatul de business, decât în mod excepțional: „Taxele și impozitele crescute nu sunt o soluție, decât în cazuri particulare”, mai spune Liviu Deceanu.

Întrebați despre care sunt modificările privind indicatorii la care se vor uita economiștii ca urmare a crizelor actuale din România, Europa și din lume, economiștii sunt de părere că zona socială este din ce în ce mai mult de luat în considerare. Chiar dacă indicatorii economici clasici, precum PIB, inflație sau șomaj iau în considerare componenta cantitativă, componenta de calitate a vieții, așa cum este percepută „la firul ierbii”, începe să intre în prim-plan.